01.04.2014
Actriţa Nicoleta Lefter, Artistul zilei în cadrul campaniei Trăieşte Iubeşte Creează derulată de Serpentine Series Project, vorbeşte despre bucuria de a trăi şi despre bine-cunoscutul "joie de vivre" al artiştilor.
 
"Expresia "joie de vivre" este valabilă în stare pură pentru artistul care locuieşte la ţară nu pentru artistul prins în vârtejul iluziei de capitală, de zgomot, de alergătură, de feţe-feţe. Pentru mine, expresia nu are legătură cu partea artistică, ţine de starea pe care o am atunci când mă îndrăgostesc", spune Nicoleta Lefter.
 
Când se gândeşte la bucuria de a trăi prin intermediul artei vorbeşte despre emoţie. "Mă gândesc la un zum, zum, zum dat camerei de filmat pe un detaliu, pe un franjure de la o faţă de masă sau de la o perdea imensă. Emoţie în stare pură - asta e pentru mine teatrul, la modul ideal."
 
 
Se simte un om obişnuit care iubeşte viaţa şi este inspirată de liniştea nocturnă a străzilor. "Nu sunt "deosebită" când merg pe stradă sau acasă, mă mai doare spatele, mi se face poftă de măsline cu ceapă şi pâine. Doar că uneori, dimineaţa, la mine se aud pescăruşii şi din când în când un guguştiuc. Mă inspiră cititul şi plimbatul pe străzi, noaptea, când nu sunt oameni, când e o linişte de auzi vântul şi un pahar de plastic rostogolindu-se pe şosea... Şi cafeaua".
 
Grupul de iniţiativă Serpentine Series Project derulează în perioada 25 martie - 11 aprilie 2014, campania Trăieşte Iubeşte Creează pentru sensibilizarea publicului cu privire la importanţa pe care o are un mod de exprimare liber şi creativ în dezvoltarea armonioasă a fiecăruia dintre noi.


Foto: Vlad Bîrdu
Styling: Ema Baniţă
Rochie: Aer Wear
Machiaj: Irina Căjvăneanu
Coafură: Salon Fason
Ceainic si ceaşcă: Wagner Arte
Mulţumim Allkimik si Emilian Ciobanu
 
www.ssproject.ro
www.facebook.com/serpentineseriesproject

0 comentarii

Publicitate

Sus