39. (continuare) Să le părăsim!

3 februarie 2001
Am citit, pînă acum, Kawabata - "Frumuseţe şi întristare". În curînd plec să mă întîlnesc cu Nadia. Afară e zăpadă. Străluceşte. Şi soarele. Şi zăpada. E o zi clară ca tăcerea Ioanei.

Eu îmi tot găsesc pretexte să nu scriu.

seară
Dan îmi zice să scriu numai proză. Crede el că nu e benefic să începi să-ţi dai cu părerea; în spatele unei povestiri poţi sta ascuns, la adăpost. Era şi la Cioran ideea, autorul sclav halucinat al cuvintelor sale, ascunzîndu-şi identitatea, spunînd despre sine totul, "afară de esenţial". Să păstrezi cumva secretul, să nu te risipeşti. Mi-a apărut în "Vatra" răspunsul la ancheta lor. Într-un fel, m-am simţit pe culmile imposturii, în altul însă nu. De ce să refuz să răspund, dacă am o părere? Nu una de expert, dar nici nu mi se cerea una de expert. Se poate pune întrebarea: am eu ce căuta alături de, să spunem, Gabriela Adameşteanu? Sînt eu în măsură să răspund la anchete, cînd abia de-am scris cîteva povestiri? Totuşi nu pot să nu recunosc că răspunsul doamnei Adameşteanu m-a dezamăgit.

Pe de altă parte, zicea Dan, şi citind o astfel de părere (cu care eşti sau nu de acord, care te ajută să fixezi omul acela în reperele tale) afli despre existenţa lui. Ţie poate să nu-ţi placă, dar asta pentru că, mai întîi, cunoşti gîndul lui. Dacă tace, izolat undeva, dacă nu-şi asumă riscul confruntării, riscul de a dezamăgi, la ce bun?

Fără îndoială aş vrea să dansez în clipa asta, să am lîngă mine o fată care să mă iubească, să fim mai mulţi, să chefuim în atmosferă de vacanţă. "Cărţile sunt plăcute; dar dacă din cercetarea lor pierdem şi veselia şi sănătatea, (...) să le părăsim" -zice tot Montaigne.