Activişti din toate părţile,
de toate Cărţile,
scutiţi-ne!
de toate Cărţile,
scutiţi-ne!
În culmea modernităţii, a proiectului şi pretenţiei de modernizare - industrie grea, armare, înarmare şi armament: oţelul armează-înarmează, e armătura de război, "în sine", "structural", a societăţii occidental-moderne, nordic-avansate (în lume, asupra lumii: ist ultim, de unde nu mai poate urma decît revărsarea uscatului peste ocean). În culmea modernităţii, industria grea, a armării-înarmare, deconstruia (obiectiv, latent, imanent) opoziţia comunism/capitalism, care nu voiau lucruri diferite, ci acelaşi lucru (dominarea mulţime, a omului-omenire) cu alte mijloace umane şi sociale, prin mijloace politice pretins, dorit diferite. Pentru amîndouă, omul-instrument, producţie de mijloace.
Prima f(r)ază istorică.
Azi, hidrocarburile, adică energia arhaismului pur, lamura-deşeu a istoriei naturalizate geologic, deconstruiesc (obiectiv, latent, imanent) pacea în care a îngheţat "Războiul Rece", opoziţia pentru supremaţie asupra oamenilor, pe verticala şi perpendiculara puterii, şi abia apoi, secundar, una asupra celeilalte. Azi, hidrocarburile deconstruiesc opoziţia Rusia/SUE (Statele Unite +Europa).
A doua f(r)ază istorică.
Deconstrucţia este, nu trebuie decît culeasă, realizată, trecută în act.
Şi abia deconstrucţia ar fi revoluţia. Adică schimbarea modului de producţie, nu doar a puterii asupra mijloacelor de producţie şi a modului de împărţire a acestei puteri, care indiferent de regim duc tot acolo.
Occidentul, aranjamentul UE a provocat Rusia, leadership-ul slav (creaţie teritorială la rîndul ei între Occident şi Orient, şi Occident, şi Orient, creaţie terţă, amestecată), vrînd să-i fure Ucraina. Şi Rusia a reacţionat. Numai că în timp ce democraţiile capitaliste (mai greu de spus invers: capitalismul democratic) sînt purtate de un principiu imanent imperialist-globalizant de proiectare, de un adevărat elan trans-teritorial cu alură şi alonjă mitic-universalistă, imperialismul slav, rus, e unul teritorial, care nu se proiectează ci se replică, se reproduce local-static, putînd trece, în globalizare, drept rezistenţă.
A vedea în Putin şi în forţele de replică-rezistenţă ale neo-Kremlinului o forţă aflată de partea popoarelor şi chiar, internaţionalist, de partea proletariatului, a oamenilor muncii, adică de stînga, mi se pare delirant, psihotic. Rusia a fost, da, provocată de Occident în Ucraina şi, ofensată, replică în baza unui principiu lipsit de glazură universalistă şi putînd trece, cum spuneam, tocmai prin raza lui limitată de acţiune şi prin raportarea, de tip "feudal", la teritoriu, drept rezistenţă la capital şi globalizare, la capitalismul global, ceea ce nu e. Cine crede invers cred nu doar că se înşală, ci pur şi simplu că se minte cu bună ştiinţă. Putin nu e o speranţă neo-internaţionalistă împotriva globalizării, ci o replică a neputinţei de a fi nici Occidentul, nici China. Şi, intern, poate chiar un factor de echilibru, dar unul captiv.
A fi de partea lui Putin nu înseamnă a lupta împotriva capitalului. Putin nu e un luptător anti-occidental. Cînd te gîndeşti că există unii pentru care Putin pare un neo-Stalin! Ceea ce e nu doar fals, ci bolnav. Rusia nu oferă (de data asta cel puţin, dacă a făcut-o cu adevărat vreodată) nicio cauză, nicio speranţă - nici măcar o ocazie.
Căci dacă există vreun loc în care stînga poate (căci trebuie!) să se reinventeze, aici este, în Est, adică între Est şi Vest, în etica, din care trebuie să se creeze politica dublului refuz. O necesitate însă, din păcate, escamotată printr-o fugă fără orizont: un fel suicidar de a ne spăla pe mîini, de a ne deresponsabiliza.
Omologic, între Rusia şi Occident, balansînd silit, gîfîit oportunist, adică între tabere care îşi dispută orizontal (cartografic) supremaţia pe verticala omului (cratic: dominaţia intensivă, nu extensivă, dominaţia-exploatare), ne aflăm, aici unde sîntem, exact pe locul gîndirii, exact pe teritoriul deteritorializării.
Dar pe locul gîndirii, în loc să profităm de singura şansă şi bogăţie a locului (omologia trans-teritorială amplasare teritorială-gîndire), în loc de gîndire, noi ne permitem luxul infantil de a fantasma tropăitul alături de elefanţi: pe locul a, în loc de.
În loc să fim iarba, în acelaşi timp grîul şi buruiana (exemplul contra-natural de rizom), bobul-neghină, unitate organică trainică, produs exploziv de export, explozivi natural-sintetici rezultaţi tocmai din dresajele suprapuse de sens opus, din războaiele teritorializărilor, din propoziţionalitatea istorică sub-între (dominaţi de poziţia în care ne aflăm), seminţe de avangardă indiferente la teritorii, putînd fi cultivate oriunde, pe balcon, în ghivece.
Ne aflăm exact pe locul supra-teritorial al deconstrucţiei pozitive, creatoare. Nu avem, aici, decît şansa gîndirii. Dar ne atîrnăm singuri, făcîndu-le absurde economii (autocolonizatoare) de propagandă şi de "violenţă simbolică" celor oricum puternici, care numai cu înclinaţia puterii de a deveni supraputere se ocupă.
Pe locul gîndirii, în locul gîndirii - prostia, maimuţa eficientă a gîndirii. De-aia se alege doar arta de noi!