Răsplată din viaţă pentru Popescu

A fost o dată ca niciodată... A fost un fotbalist care a refuzat să mai joace la Steaua, chiar dacă echipa era sub puterea lui Valentin Ceauşescu. A făcut-o pentru că iubea Craiova. Aşa a devenit idolul celui mai fierbinte oraş fotbalistic al României şi simbolul rezistenţei acestuia în faţa marilor puteri ale vremii, Steaua şi Dinamo. De la Craiova s-a dus la Eindhoven, unde a jucat alături de Ronaldo, pe vremea când brazilianul era doar un puşti adus să-l înlocuiască (atât cât putea) pe Romario. În Olanda a uimit prin decenţă şi seriozitate. Pe Romario l-a regăsit în curtea Barcelonei, unde Popescu a fost chiar căpitan. Spania i-a stat la picioare, devenind unul dintre cei mai respectaţi fotbalişti ai lumii. Au urmat Tottenham şi Galatasaray. În Turcia, alături de Hagi, a scris istorie, câştigând cupa UEFA. Peste tot, a dus cu el alintul suporterilor din Bănie, "Baciul", căpătat datorită înţelepciunii deşertate printre driblingurile coechipierilor. A fost uriaş pe teren, ne-a lăsat să credem că e la fel în afara lui. Ajuns la 35 de ani, Popescu, devenit şi căpitan al naţionalei, după retragerea lui Hagi, a rămas fără echipă, vara trecută. A ales să se întoarcă acasă, de fapt nu chiar acasă, pentru că a preferat să îmbrace tricoul roşu al lui Dinamo, în locul celui albastru cu alb al Craiovei. Astfel, cel mai iubit jucător oltean, de la Balaci încoace, a reuşit să transforme marea dragoste a Băniei într-o ură oarbă.

Numai că Dinamo n-a fost deloc ce s-a crezut şi Popescu a plecat din Ştefan cel Mare huiduit de suporteri şi scârbit de situaţia fotbalului românesc. Sfârşitul de an l-a găsit la mila Galatei, care n-a uitat că l-a avut om de bază când a cucerit Cupa UEFA, în 2000, şi l-a lăsat să se pregătească la Istambul. Dar nu l-a dorit în lot! Ioan Becali, impresarul său, a început să caute echipe gata să transfere fotbalistul. Nu prea se găseau. Popescu a fost anunţat că fără echipă nu pupă naţionala.

Becali a început să se precipite. În afara veteranului, alţi fotbalişti consiliaţi de impresar păreau ţinte interesante pentru cluburi occidentale. Printre ei, Adrian Iencsi. Fundaşul central al Rapidului intrase în vederile echipei germane de primă ligă Hannover ’96. Becali a plecat la Hannovra, unde, în loc să negocieze pentru Iencsi, l-a propus pe Popescu. L-a chemat pe jucător în secret, acesta a făcut testele medicale, a dat probe, nemţii au spus că-l iau. La Bucureşti, Iencsi a rămăs plângând (la propriu) auzind că ratează a treia oară un transfer în străinătate. La Hannovra, Popescu dădea interviuri în care se arăta încântat de noul său loc de muncă. Antrenorul l-a anunţat titular pentru meciul de sâmbătă, numai că, vineri, UEFA a transmis echipei germane că nu are voie să-l transfere pe român. Popescu se mutase în vară de la Lecce la Dinamo şi forul continental interzice transferul aceluiaşi jucător de două ori în acelaşi an competiţional. Acesta ar putea fi finalul de carieră pentru jucător. Un final mai mult decât trist, pătat de deciziile luate în ultimul an, "răsplătite" acum chiar de viaţă!