De dumnealui Kostakelu sin Grigorie Terziman ot târgul Ieşilor, terfeloagă ce s-au pierdutu, ce cu voia lui Dumnedzău găsit-o-am noi, Radul ot Tomeşti, preaumil uricariu i tâlcovnicu, într-un Presvitelnic zăhăit i rătăcit, din slavoneşte anevoind a o tălmăci, pre limba mai nouă înturnând-o, în vremea domniei binecinstitorului de Dumnedzău[i]...
Cuvântul I. Zice că odată vladâka Romanului, preasfinţitul Calinic, ar fi zisu Măriei Sale sveti Ştefan chiar în sfânta besearecă, şi era boiari veliţi, boiari de rând, ba şi den prostime de faţă:
- Măria Ta, nu te mai saturi de răle cu cele muieri. Te învoieşti cu ele la curvăsării în afara sfintei cununii, batăr că, slavă Domnului, ai tot avut muieri legiuite câte-ai pohtitu şi pe cine-ai pohtitu. Şi aiasta fără să asculţi de feţele bisericeşti. Au nu te-a bate Domnul Dumnedzăul nostru?
Iaca aşa zisu-i-a preasfinţitul, că era spurcat foarte la gură. Atuncea boiarii, poporănii, toţi, îngheţat-au, căci îl ştia pe Măria Sa degrabă vărsătoriu de sânge nevinovatu. Fărădecât sfârâitul lumânărilor se auzea! Şi sfinţii din icoane se uitau cu ochi holbaţi de spărietură. Iară Măria Sa întorsu-s-a către norod şi zis-a, făcându cu ochiul:
- D-apoi dă, ce să-i faci! Mai bine cu fimei decât cu barbaţi.
Şi au prins a râde boiarii şi prostimea de se clăteau policandrele şi se stângeau lumânările din sfeşnice de atâta hăhăială. Iară Calinic, lumânare stând, scăpat-a din mână Sfintele Taine, cu musca pe căciulă simţindu-se. Că el se împreuna cu parte bărbătească, înfierbântat cum era ca un câne spurcatu. Pesemne că necuratul răzvrătitu-i-au gândul, ochii de la Dumnedzău înturnându-şi. Că alege băieţi făr' de musteţi, cu trup nalt şi boi subţire, şi se aprindea cu pohtă satanicească şi scârbavnică asupra lor, pângărindu pre mulţi. Şi purta cu el mirodenii, rumineli şi unsori de cele muiereşti din Fanar[ii], ca să-i ispitească cu amăgele, iară părinţilor zicea că îi ia posluşnici pentru posluşanie, învăţătură, purtare moralicească i procii. Vai, vai, vai! Batăr de-ar fi fost grec au păgân mai zicu, dară era român afurisit şi den cliros! Şi satana de popă se sumuţa acuma asupra lui vodă! Mai auzit-ai aşa ceva, iubite cetitoriule? Măria Sa Ştefan, fie-i numele în veci pomenit, cu mâna lui ridicat-a boaitei Sfintele Taine. Pe urmă grăit-a către gloata adunată zicându:
- Până acuma Io Stefan voievod închinatu-ne-am la feţele bisericeşti. De-acuma, bag samă, că-i de trebuinţă să ne închinăm şi la dosurile bisericeşti.
Şi iară s-au prăpădit de râs poporenii. Era o chirfosală în besearecă de ziceai că eşti la vreun han au la vreun mitoc cu vin pelin. Pufneau a râde în bărbi până şi boiarii cei veliţi îndelungaţi în zile. Vel-logofătul Tăutu, mare mehenghi şi meşter la voroavă, zice şi el de colo:
- Dosuri bisericeşti, Măria Ta, da' bortelite.
Acuma hăhăiala, gândescu, ajunsese până în al şaptelea cer. Numa' la iarmaroace, cându giucau pehlivanii şi caraghiozii, se mai hohotea cu atâta pohtă. După un aşa cabazlâc, mascaraua de Calinic n-a mai zis nici cârc. A tăcut mâlc, asemine purcelului fript cu morcovul în rât, şi s-a căit de gura lui cea spurcată. Dară căinţa cea de pe urmă întru nemica nu este. Zicu unii că în urmă Calinic s-a desţărat. Alţii că s-ar fi pristăvitu de ruşâne. De! Aşa zicu den boiari bătrâni să fi fostu, fărădecât noi nu avem ştire de-i adevăratu au ba.
(va urma)
[i] Mai departe textul predosloviei nu se poate desluşi (prof. Scordaliu).
[ii] Trebuie să fie o greşeală a lui Kostakelu. Pe vremea lui Ştefan cel Mare încă nu exista Fanarul cu relele lui cu tot (prof. Scordaliu).