Fumatul interzis

Strada se întindea în faţa lui cu obiectivitate şi indiferenţă. Pavajul ud pe care oameni necunoscuţi forfoteau încolo şi-ncoace absorbea parcă sunetele distorsionate ale traficului şi aglomeraţiei. Avea în mintea lui un aspect buretos, s-a temut să nu înceapă să se îndoaie sub greutatea susţinută... Gânduri ţăcănite, de om beat. Nu era beat cu adevărat, băuse doar un pahar, da, asta sigur, poate două, dar euforia i se trăgea de la altceva. Era aşa, un abur ridicol de care se ruşina şi singur, o ameţeală caraghioasă pe care dorea s-o nege, dar după câteva pahare de vin roşu şi ceva whiskey, mai încearcă să profesezi autocontrolul. Nici gând, domnului nostru nu-i mai ieşea nimic. Euforia existenţială îl năpădea făcându-se să se urască niţel, dar nu foarte tare, ci în cantitatea cuvenită ca să-şi dea seama că tot ce avea să facă de acum încolo avea să fie ori o mare nebunie ori o prostie crasă.
 
Oamenii în pardesiuri aveau treburi de făcut, umbrele levitau de la un capăt al străzii la celălalt. Ploaia nu avea să se oprească în curând. Parcurse bucata de drum care-i mai rămăsese şi se opri înainte de a intra. Privi înăuntrul barului. Nu era multă lume. Părea exact locul potrivit să îţi petreci o după-amiază altfel fără evenimente remarcabile, continuând să lucrezi la propria euforie. Doar să prinzi din urmă lumea şi să simţi înţepătura aia a dracului a vieţii.
 
Intră.
 
Tinerii de la masa cea mai apropiată îl priviră blazaţi în timp ce se ţineau de mână peste masă. Fata avea ochii conturaţi foarte puternic cu negru. În rest era palidă, nu se sinchisise să se dea şi cu nişte roşu prin obraji. Băiatului îi vedea spatele gecii jerpelite. Dar au fost singurii care i-au acordat atenţie, în afara chelnerului care ştergea nişte pahare în spatele tejghelei. Avea o vârstă incertă, nedefinită. Părul blond tuns neutru, totul la el cumva profesional, fără nimic care să ducă cu gândul că ar avea şi-o viaţă personală. Un zâmbet impecabil, cu toţi dinţii.
- Bună ziua. Cu ce vă pot servi?
 
Se aşeză pe taburet înainte de a răspunde, luându-şi timpul necesar să-şi scoată din buzunar pachetul de ţigări şi să-l aşeze pe tăblia de la bar.
- Nu se fumează aici, îmi cer scuze, domnule. E interzis.
- Ştiu, răspunse bărbatul.
 
Privi în jur. Un bar ca toate barurile, care ar fi putut exista peste tot în lume. Aceleaşi culori, acelaşi scaune, aceleaşi fotografii de actori faimoşi de la Hollywood pe pereţi. Mai aruncă o privire în spate. Aceeaşi oameni cu pahare în faţă aşezaţi la mese, veşnicii clienţi, cu aceleaşi feţe. În dreapta lângă geam, departe de el, fără să-l privească, frumoasa indiferentă cu o cafea cu frişcă în faţă, sorbind dintr-un pai. Chelnerul, privindu-l în continuare, fără să mai şteargă pahare, aşteptând. Un chelner clonat, pe care putea să jure că l-a văzut peste tot.
-  Domnule, pot să vă servesc cu ceva?
 
Observă că ţine mâna întinsă spre el.
-  Nu, mulţumesc, nu am nevoie de meniu, iau doar un whiskey. Cu gheaţă.
 
Chelnerul se răsuci pe călcâie. Putu să-i admire silueta din spate androidului. Izbucni în râs. Îşi cuprinse şeaua nasului cu degetele să se potolească singur. Privi în faţa sa, pe tejghea, nu dorea ca acel chelner să creadă că râde la adresa lui. Nu dorea ca nimeni să creadă că râde la adresa sa. Nu dorea ca fericirea sa să supere pe nimeni.
 
Îşi luă whiskey-ul şi traversă întreaga sală. Când ajunse lângă masa care-l interesa, după ce aşteptă inutil atenţia pe care şi-o dorea, răsucindu-şi pachetul de ţigări în permanenţă în mână, începu politicos:
- Stimată doamnă, azi tocmai am fost dat afară din slujbă. Habar n-am din ce o să trăiesc de acum încolo, habar n-am când o să-mi găsesc altă slujbă. Ştiţi, întotdeauna mi-am dorit să călătoresc în jurul lumii, sau să trăiesc într-un trib undeva departe în sălbăticie, ori să mă alătur unui cult misterios care practică experienţe transcedentale cu droguri sau fără, mi-este perfect egal preţul. Întotdeauna am nutrit gândurile astea nebuneşti. Cred că am fost născut să fiu de fapt un artist neînţeles. Am o durere cumplită de cap, vă rog nu mă lăsaţi să mă fac de râs în halul acesta şi primiţi-mă la masa dumneavoastră. Promit să nu vă supăr cu nimic. Doar o să vă privesc ochii minunaţi şi-o să tac.
 
Femeia ridică încet privirea spre el. Avea o faţă ovală şi ochi incredibil de aspri. Mimica feţei sale nu se schimbă cu nimic, îl privi ca pe un obiect, fără să binevoiască să răspundă. Îl analiză din cap până-n picioare. Luă o sorbitură din cana de cafea pe jumătate goală şi-şi răsuci privirea înapoi pe geam. Părul uşor peste umeri, terminându-se în bucle aurii, bine îngrijite, i se mişcă uşor în ritmul gestului brusc şi definitiv.
 
El păru descumpănit. Parcă neobişnuit să fie tratat aşa. Se mişcă uşor pe loc. Umerii îi tresăriră uşor, ca sub impulsul unor mişcări contrare pe care corpul său dorise să le înfăptuiască concomitent. Ochii îi căzură pe genunchii ei albi care ieşeau un pic de sub fustă cum stătea ea aşa picior peste picior.
- Nu ştiu ce să zic, domnule. Nu prea am chef de companie. Mi-este teamă că va trebui să mă ţin departe de experienţe transcedentale. Băiatul meu cel mare este momentan în spital, iar cel mic are probleme la şcoală. Nu stau bine cu metafizica momentan.
- Oh, nu, vă promit. Îmi pare rău de copii, aşa e cu copii, mereu apare ceva şi încă ceva şi încă ceva. Greu de suportat. Dacă pot ajuta, mă aflu la dispoziţia dumneavoastră.
- Sigur că puteţi ajuta. Ţinându-vă gura.
- O, nu_
- Sunt obosită şi nu pot să văd în faţa ochilor decât oase rupte şi în general doar roşu. Roşu de la furie.
- Dar_
 
Chelnerul, care se apropiase cândva pe nesimţite de ei, întrebă:
- Doamnă, e totul în regulă aici?
 
Femeia, fără să se răsucească spre nici unul, privind apatică pe geam în continuare, spuse:
- Da. Idiotul acesta e fostul meu soţ şi a venit să mă anunţe că iarăşi nu-mi plăteşte pensie alimentară. A fost mereu un poet, dar îşi face iluzii de decenţă.
 
Răsucindu-se de data asta spre bărbat, îi spuse cu asprime:
- Du-te acasă, Tom, fă un duş. Şi respectă ordinul judecătoresc cum că n-ai voie să te apropii de mine sau de copii.
 
Îşi apucă poşeta şi ieşi în paşi repezi.
 
Chelnerul spuse:
- Doamna nu a plătit, doriţi să plătiţi dumneavoastră?
 
Începu să se caute prin buzunare. Tot începu să scoată mărunţiş.
 
Sperase că va plăti ea.
- Domnule, v-am mai zis, fumatul e interzis. Vă rog să stingeţi imediat ţigara.
-  Ah, scuzaţi-mă.