Cupa Mondială 2014 (11) - Zboară Kokorin

Se dedică titlul de mai sus unui foarte bun prieten care adoră filmul cvasi-omonim şi splendidei detente a atacantului rus Aleksandr Aleksandrovich Kokorin ce a produs cel mai frumos gol aerian al Cupei Mondiale de la Van Persie (5-1 cu Spania) încoace. Spre dezamăgirea multora, restul cocorilor au ales să zboare spre propria poartă. Destinaţia "optimi" a rămas, astfel, necunoscută.

Şi asta în condiţiile în care ruşii au prestat câteva momente de joc tare atrăgător, de înaltă tehnicitate, cum s-ar zice în limbajul profesioniştilor, în care mingea părea mai degrabă manevrată de glezne braziliene decât de gambe mujice. Krasivaya igra, cum ne asigură google translate că sună jogo bonito în limba lui Rinat Dasaev, nu e, însă, pe placul lui Fabio Capello, fostul mare antrenor italian despre care nici măcar google-ul nu ne poate lămuri ce caută azi pe banca Rusiei.

Omul care îi descoperea, în anii '80, pe Maldini şi Costacurta, care prelua Milan-ul de la Arrigo Sacchi în 1991, pentru a-l duce în trei finale de Liga Campionilor, dintre care a doua, 4-0 cu Barcelona lui Cruyff, intră în orice top 10 al marilor meciuri din cupele europene all-time, omul care a cucerit titluri naţionale cu Real Madrid, Roma, Juventus şi, evident, Milan, omul acesta fără de care istoria fotbalului secolului XX e de neconceput, s-a transformat, de la o vreme, într-un vânător de comori ce pare a nu mai avea prea multe în comun cu sportul pe care l-a înnobilat cândva.

În decembrie 2007, Capello a preluat "naţionala" Angliei. În schimbul unui salariu anual de 7,5 milioane de euro, a produs o "optime" de finală mondială pierdută cu 4-1, cu Germania, în 2010, o calificare la Euro 2012 şi o demisie în februarie 2012. La 5 luni distanţă, don Fabio a semnat cu Rusia pe un salariu de 8,4 milioane de euro. Primul rezultat: eliminarea din grupele Mondialului curent, după ce a acumulat două puncte într-o grupă cu Belgia, Algeria şi Coreea de Sud.

Raţiunea pentru care federaţiile engleză şi rusă aleg să îşi plătească antrenorii cu salarii de 2-3-4 ori mai mari decât restul suratelor lor (Vicente Del Bosque, campion mondială şi european cu Spania, câştigă 2,4 milioane de euro) este un secret pe care mintea umană nu-l va pătrunde, probabil, prea curând. Încă mai imposibilă se anunţă misiunea de a înţelege cum de un om de valoarea lui Capello poate să facă din Rusia o echipă atât de lipsită de personalitate (nici disciplinată tactic, nici speculând sclipirile câtorva dintre jucătorii ei ofensivi), fără de voinţă, fără de bucurie, fără de orizont.

Să fie banii, depăşind un anume prag al decenţei, un balast? Să fie deceniile de neîmpliniri măreţe ce formează istoria recentă a celor două naţionale o piedică de netrecut? Să fie vârsta, plictisul, blazarea?

Ceva e, totuşi, sigur: zborul lui Kokorin merita măcar un meci, un singur meci cu ochii înainte. Ce era de pierdut s-ar fi pierdut oricum, dar măcar s-ar fi onorat cumva golul acesta minunat, singurul semn frumos al trecerii unei echipe oarecare şi a unui fost mare antrenor pe nisipul Cupei Mondiale braziliene.

Rusia - Algeria 1-1