Cupa Mondială 2014 (12) - Sistemul olandez şi crucea braziliană

În fond, Brazilia de azi înseamnă un început în forţă, o împingere furioasă a mingii înspre poarta adversă, cu toate liniile şi din toate poziţiile, pe principiul "Noi suntem cei mai mari din istorie, păzea, venim, urmează prăpădul!". Trec 20-30 de minute, vine sau nu primul gol şi apoi euforia ofensivă ia o pauză. Distanţele dintre linii cresc, posesia se pierde, ocaziile se răresc. Dacă scorul se încăpăţânează să nu fie favorabil, situaţiunea braziliană devine neliniştitoare şi uşor-uşor se instalează panica. "Focu' la ei" se transform în "Frica la noi".
 
Brazilia de azi developează slăbiciunile Braziliei de ieri. Obişnuiţi să producă 2-3 fotbalişti geniali pe generaţie şi să beneficieze de un lot în care până şi portarul de rezervă să fie mai tehnic decât vedeta oricărui potenţial adversar, antrenorii şi conducătorii fotbalului de 5 ori campion mondial au ignorat, de-a lungul timpului, posibilitatea ca orice altă ipoteză să se transforme în realitate. Prin urmare, momentul prezent, când jumătate din linia de mijloc şi "vârful" împins al galben-verzilor sunt la fel de prieteni cu mingea ca un junior mioritic evacuat de aburii dimineţii din cantonamentul de la Bamboo, naşte degringolada pe care am văzut neplăcerea să o privim în "optimea" cu Chile.
 
Meciul cu Croaţia a fost câştigat cu largul concurs al "centralului", pentru cel cu Chile a fost nevoie de intervenţia Divinităţii şi de cea a publicului. Pentru "sfertul" cu Columbia nu pare să mai fi rămas soluţie ajutătoare. Geniul şi optimismul în joc ale lui Neymar nu vor fi suficiente faţă cu explozia lui Rodriguez. Pentru că în spatele noii vedete a Mondialului, stă o echipă teribil de bine organizată, scutită de presiunea istoriei şi de nepăsarea antrenorilor.
 
La mii de kilometri şi oarece decenii de dezvoltare distanţă, Olanda a aşezat în siajul celor 3 finale supreme pierdute multiple sisteme. Asemenea barajelor ce au creat solul unei ţări, variatele soluţii de joc colectiv, promovarea în bloc a tinerilor şi mentalitatea educată să înveţe ce se cuvine din marile înfrângeri au făcut că, într-o zi sufocată de căldură, umiditate, lipsă de formă (Van Persie), de concentrare (linia de fund), de inspiraţie (linia de mijloc) şi de noroc (Robben), Olanda să îşi creeze, totuşi, ocazii, să domine teritorial repriza secundă, să pună presiune şi să întoarcă un joc ce părea definitiv pierdut.
 
Între calificarea după o prestaţie proastă a Olandei şi cea după una groaznică a Braziliei, doar statistica poate aşeza un semn de egalitate. E drept, ambele echipe sunt în "sferturi", numai că ceva îmi spune că pericolul eliminării premature i-a întărit doar pe europeni. De partea gazdei sud-americane, şuierul obuzului trimis de Pinilla în "transversala" lui Julio Cesar n-a făcut decât să mărească ecartul dintre piciorul prăvălit în groapa istoriei glorioase şi mâna degrabă prestatoare de cruci, forma viitorului desenat de pseudo-arhitectul Scolari.
 
Brazilia - Chile 1-1 & 3-2 (la 11 m)
Olanda - Mexic  2-1