Artexim este principala instituţie care organizează, de ani buni, Festivalul şi Concursul "George Enescu". Mihai Constantinescu, directorul general Artexim, este şi directorul executiv al Festivalului şi Concursului "George Enescu". Împreună, am realizat un interviu despre concursul din toamna lui 2014. Cît de greu este să impui un concurs internaţional de muzică? Care sînt beneficiile, pentru România, ale acestui concurs? Ce rezultate au fost, în timp, ale acestui concurs? Sînt doar cîteva întrebări din interviul cu Mihai Constantinescu, acordat revistei Observator cultural.
Ovidiu Şimonca: Domnule Constantinescu, este un avantaj că se desparte Concursul Enescu de Festivalul Enescu?
Mihai Constantinescu: Este un avantaj. În 2014, Concursul Enescu a primit o importanţă mai mare decît în mod obişnuit, nu mai există o dublare a concertelor din concurs cu acele concerte din festival. În al doilea rînd, finalele vor avea loc la Ateneul Român, iar laureaţii de la secţiunile "Vioară", "Violoncel" şi "Pian" vor cînta, în finalele concursului, cu Filarmonica "George Enescu", lucru care, la alte ediţii, nu s-a întîmplat. Concursul Enescu este întins pe o perioadă mai lungă, trei săptămîni, între 6 şi 27 septembrie 2014, tocmai pentru a-i oferi publicului posibilitatea de a vedea toţi concurenţii.
O.Ş.: Dacă n-ar fi fost motive financiare, s-ar mai fi pus problema acestei separări între Concursul Enescu şi Festivalul Enescu?
M.C.: Noi am dorit să facem concursul la fel de lung ca festivalul, cu pauze între secţiuni, cu desfăşurarea separată a secţiunilor, pentru ca publicul să-i poată vedea pe toţi concurenţii înscrişi în concurs. Am înţeles restricţiile financiare din 2013, care ne-au impus desfăşurarea concursului în 2014, dar am căutat să dăm o mai mare importanţă acestui an. Cred că această idee poate fi dusă mai departe: un an - Festivalul, un an - Concursul, pentru a rămîne Enescu permanent în atenţia publicului: vrem ca în fiecare an să se întîmple un eveniment Enescu. Cîştigătorii din 2014 ai concursului vrem să-i programăm în Festivalul Enescu 2015 şi ne dorim să fie prezenţi şi în stagiunile curente ale filarmonicilor din ţară.
O.Ş.: Cum să se petreacă acest lucru?
M.C.: Cîştigătorii vor putea să cînte o dată în Festival, dar au şansa să fie preluaţi de zece filarmonici din ţară şi să cînte în stagiunea 2014-2015. Important este ca aceşti cîştigători să cînte cu filarmonicile româneşti - este un proiect al dirijorului Cristian Lupeş, pe care l-am încurajat şi l-am acceptat. Mulţumim tuturor filarmonicilor pentru că au dorit să sprijine această idee de a oferi o scenă pentru tinerii laureaţi din Concursul Enescu.
O.Ş.: De-a lungul timpului, Concursul Enescu a impus tineri muzicieni?
M.C.: Au fost mari nume impuse de Concursul Enescu. Vă dau cîteva nume: pianiştii Radu Lupu, Dan Grigore şi Valentin Gheorghiu, violonistul Ştefan Ruha, apoi cîntăreţii Ileana Cotrubaş, Agnes Varga, Marina Krilovici, Ionel Buzea. Celebra pianistă de origine georgiană Elisabeta Leonskaja, apropiată a maestrului Sviatoslav Richter, a obţinut în anul 1964 Premiul I la secţiunea dedicată pianului din cadrul Concursului Enescu. Şi după 1990, Concursul a lansat nume importante: Dan Dediu, actualul rector al Universităţii de Muzică din Bucureşti, a cîştigat Concursul de "Compoziţie". Un mare violonist sîrb, Nemanja Radulovici, a cîştigat Concursul Enescu, în 2001, şi a explodat în ultima perioadă, trăieşte şi este impresariat în Germania, fiind solicitat de mari orchestre ale lumii.
O.Ş.: De ce nu mai aveţi secţiunea de "Canto"?
M.C.: Nu o mai avem de la ediţia din 2005. Există şi alte concursuri de canto în România, este prestigiosul concurs organizat de Mariana Nicolesco, şi n-are rost să ne luăm la întrecere cu ei.
Concursul nu mai era nimic, din 1971, de la Plenara CC
O.Ş.: De la început, de la prima ediţie a Festivalului Enescu, în 1958, a fost gîndită şi o secţiune de concurs?
M.C.: Da, de la prima ediţie am avut şi Concursul Enescu. A fost această dorinţă a comuniştilor: "Uite, dom'le, superioritatea orînduirii noastre faţă de capitalism". Primele ediţii, 1958, 1961, 1964, au fost ediţii foarte tari, şi la Concurs şi la Festival. Au fost prezenţi Herbert von Karajan, Arthur Rubinstein, Yehudi Menuhin, Zubin Mehta. După 1964, festivalul s-a diluat şi s-a transformat într-unul regional. În 1971, s-a oprit organizarea concursului. Vestita Plenară CC a transformat Festivalul Enescu într-un loc de întîlnire a ţărilor comuniste vecine şi prietene. Şi, foarte curînd, Festivalul Enescu a intrat în aripa imensă a Festivalului "Cîntarea României". N-a mai fost interesant pentru nimeni.
O.Ş.: Aţi fost martor şi aţi contribuit la relansarea Festivalului Enescu, după 1989? Cum aţi relansat concursul şi festivalul, după 1990?
M.C.: A fost foarte greu. Concursul nu mai era nimic, din 1971. Am avut sprijinul artiştilor români, în primul rînd Ludovic Spiess, care a fost directorul de concurs şi de festival, în 1991, apoi maestrul Ştefan Gheorghiu, maestrul Valentin Gheorghiu, maestrul Dan Grigore, apoi Arta Florescu şi Ileana Cotrubaş, pentru concursul de "Canto". Toţi aceştia au ajutat ca să renască acest concurs, au luat legătura cu profesori, au chemat elevi de la universităţi, au avut elevii lor, au chemat foşti elevi de-ai lor din străinătate. A fost concursul în 1991, după care iar a murit. Pînă în 1999, nu s-a mai făcut nici un concurs. În 1999, s-a organizat din nou. Lawrence Foster era directorul Festivalului, în 1998, şi al Concursului din 1999. El a luat o decizie sinucigaşă, însă crucială: ţinem concursul, indiferent de numărul de concurenţi. Dacă se anula a doua oară concursul, era definitivă anularea. Lawrence Foster a spus: "Trebuie să-l facem!". Şi l-am făcut. Atunci au fost laureaţi importanţi: violoniştii Remus Azoiţei şi Alexandru Tomescu, precum şi tenorul Marius Brenciu, la "Canto". Prin relaţiile lui Lawrence Foster, am reuşit să intrăm în Federaţia Internaţională a Concursurilor Muzicale. (FMCIM)
O.Ş.: E adevărat că, în 1995, la a doua ediţie postcomunistă, l-aţi plimbat pe Yehudi Menuhin prin catacombele Parlamentului?
M.C.: Îmi pare rău că n-am avut o echipă de filmare. Atunci, Palatul Parlamentului a avut o singură sală de concerte, Sala Cuza, şi nişte camere pe care le foloseam pentru artişti. În rest, nu era nimic, nu aveam nici bufet, nu aveam nimic. Orchestra lui Yehudi Menuhin a venit direct la repetiţii, au repetat şi mi-au spus că ar dori să mănînce. Unde să mîncaţi?, am întrebat eu. Am dat cîteva telefoane şi am aflat că exista o cantină, în partea dinspre Izvor, unde mîncau muncitorii. Şi i-am spus lui Yehudi Menuhin despre acea cantină. A zis, OK, am mers prin nişte catacombe, nu erau scări, erau pante de lemn. Eu mergeam cu Yehudi Menuhin în frunte, iar în spate era orchestra, care, în seara respectivă, a deschis Festivalul Enescu, cu Liviu Prunaru solist. Cu toate acele amintiri prin catacombe, Royal Philharmonic Orchestra a fost la Bucureşti, iar Yehudi Menuhin a fost mulţumit şi a acceptat să fie preşedinte de onoare la ediţia din 1998, deşi avea programul stabilit pînă în 2003. A murit în 1999.
O.Ş.: Vorbiţi despre deschiderea din 1995, de la Sala Cuza a Parlamentului. De ce nu s-a mai cîntat acolo şi la alte ediţii?
M.C.: Sala n-a fost bună, nu avea acustică bună, a fost o soluţie de compromis. Şi era şi foarte greu de ajuns, e acea pantă care trebuie urcată. În plus, erau prea drastice condiţiile de securitate, acel control corporal ca la aeroport. Parlamentul nu are săli de concerte în care să fie organizat Festivalul Enescu. Noi trebuie să rămînem în centrul Bucureştiului, unde sînt multe săli, unde se poate ajunge uşor de la o sală la alta.
Avem un buget bun
O.Ş.: Revenind la concursul din 2014, ce buget aveţi?
M.C.: Avem un buget bun, 2.300.000 de lei, adică circa 500.000 de euro, bani oferiţi de Guvernul României, prin Ministerul Culturii. Premiile noastre sînt de 100.000 de euro în total.
O.Ş.: E comparabil bugetul cu cele ale altor festivaluri?
M.C.: Sîntem, ca buget, un festival de nivel mijlociu, spre categoria I. Noi avem patru secţiuni, la "Vioară", "Violoncel" şi "Pian" dăm trei premii: premiul I: 15.000 de euro, premiul al II-lea: 10.000 de euro, premiul al III-lea: 5.000 de euro. La "Compoziţie", locul I primeşte 10.000 de euro.
O.Ş.: Există o taxă de înscriere?
M.C.: Da. O sută de euro. Concurenţii îşi plătesc drumul, iar noi le asigurăm cazarea şi masa. Asigurăm acompaniatori, săli de studiu.
O.Ş.: Publicul are intrarea liberă?
M.C.: Da, publicul poate asista, fără să plătească nimic, la toate etapele concursului, inclusiv la concertele finale intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Concursul este obligatoriu să fie deschis publicului, aşa sînt reglementările: oricine poate asista la etapele concursului, care vor putea fi preluate şi pe Internet. Finalele vor fi, cum am spus, cu Filarmonica "George Enescu", şi sperăm în ajutorul unei televiziuni, care să preia măcar concertele finale. Nu ştim care va fi aceasta, deocamdată.
O.Ş.: Nu e TVR?
M.C.: Am făcut o solicitare, ei au avut nişte probleme, pînă în momentul acesta nu ne-au dat răspunsul.
O.Ş.: De obicei, au fost contestaţii la Concursul Enescu?
M.C.: Orice concurs are contestaţii. Însă nivelul juriului, care este internaţional, este incontestabil. Sînt jurii la cele trei secţiuni, conduse de mari personalităţi ale muzicii.
O.Ş.: Cîţi concurenţi s-au înscris?
M.C.: Pînă în 24 iunie 2014 erau peste 100 de concurenţi, în total, la toate secţiunile concursului Enescu. Termenul de înscriere a fost 1 iulie 2014 şi cei mai mulţi se înscriu în ultima săptămînă.
O.Ş.: La ultima ediţie cîţi au fost?
M.C.: Peste 50, la "Vioară", peste 60, la "Pian" şi la "Violoncel". Programul de concurs este greu. Se cere, la toate secţiunile, să se cînte o lucrare de George Enescu. La secţiunea de "Violoncel" se cere să se cînte o lucrare de Enescu, descoperită, recent, de violoncelistul Marin Cazacu. Sînt lucrări grele, este Concursul "George Enescu", la proba impusă se cere o lucrare de George Enescu. Repertoriul este universal; de obicei, el este cunoscut de orice tînăr muzician cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani şi include obligatoriu şi o lucrare de George Enescu.
Enescu nu se cîntă la Conservator
O.Ş.: În medie, care este proporţia dintre români şi străini la Concursul Enescu?
M.C.: Avem mulţi europeni, dar şi asiatici, americani, cu adevărat este un concurs internaţional. Cîştigătorii îşi trec în CV că sînt laureaţi ai Concursului Enescu, ceea ce este foarte important, ei ajung să cînte cu mari orchestre. Românii care studiază în România se prezintă foarte puţini. Sînt puţin mîhnit de chestiunea aceasta. La ultimele două ediţii, românii care au cîştigat sînt, în majoritate, cu studii în străinătate. Se înscriu, paradoxal, mai mulţi români din străinătate decît români din România.
O.Ş.: Aveţi o explicaţie?
M.C.: Am o explicaţie, dar e mai bine să o ţin pentru mine. Nu vreau să generalizez pentru că am avut şi din România cîştigători: pe Alexandru Tomescu, Luiza Borac, pe regretatul Dan Claudiu Vornicelu.
O.Ş.: Aş vrea să încercăm totuşi o explicaţie. De ce se prezintă atît de puţini români din România la Concursul Enescu?
M.C.: E o problemă care începe de mic copil şi se duce pînă la 30 de ani.
O.Ş.: Adică le e frică de Concursul Enescu?
M.C.: Este acea lehamite de competiţie, acea idee: "mă duc degeaba, că tot ştiu că o să cîştige altcineva". Asta-i specific românesc, "las' că ştiu eu că lucrurile sînt aranjate". În al doilea rînd, este problema repertoriului. Enescu nu se cîntă la Conservator, nu este probă obligatorie la conservatoarele din România. Dacă ei nu cîntă în facultate Enescu, atunci concursul, cu o probă obligatorie din Enescu, devine un munte, un vîrf, o încercare grea. În plus, îmi pare rău că o spun, dar acesta este nivelul nostru. Iar nivelul nostru, culmea, aici este cum este, dar în străinătate este foarte bun. De ce acolo este mai bine, iar aici este mai prost?
O.Ş.: Poate că se iscă o discuţie despre învăţămîntul muzical românesc.
M.C.: Nu se va isca nici o discuţie.
O.Ş.: E aşa de greu să spună rectorul din Bucureşti, Iaşi sau Cluj că Enescu devine o probă obligatorie de examen?
M.C.: Nu va spune. De ce n-a spus pînă acum? De ce? Ştiţi că un criteriu pentru acordarea "stelelor" universitare este şi participarea la concursuri internaţionale. Se fac o sumedie de concursuri mai mici, nesemnificative, ca să se bifeze chestia asta. Nicăieri nu scrie că primeşti zece sau o sută de puncte, dacă participi cu studenţi la Concursul Enescu. Nu există o ierarhie a concursurilor.
O.Ş.: Participarea la un festival de vioară la Medgidia se punctează la fel ca şi Concursul Enescu, în activitatea didactică şi universitară?
M.C.: Exact, aţi înţeles perfect. Anul trecut am încercat să facem un workshop pentru "Compoziţie". Am spus că pentru tinerii compozitori, pînă în 33 de ani, este o şansă extraordinară să vină şi să-şi prezinte lucrările. Era programată şi o întîlnire cu compozitori consacraţi din străinătate, care să le asculte lucrările şi care să discute cu aceşti tineri. Vreau să vă spun că a fost o muncă titanică a colegei care s-a ocupat de chestia asta ca să-i convingă pe studenţii din Cluj, Iaşi şi Bucureşti să vină şi să-şi prezinte lucrările. Ţi se cîntă lucrarea, te invit aici, te pun în faţa publicului şi a specialiştilor şi pe tine nu te interesează!?
O.Ş.: Domnule Constantinescu, nu este ăsta rostul unei competiţii, dincolo de cîştigători: să fii în faţa specialiştilor care să te evalueze corect şi cinstit?
M.C.: Astea sînt romantisme. Una dintre ideile festivalului era a de a oferi intrare gratuită pentru toţi membrii orchestrelor, pentru toţi studenţii de la Muzică, pentru toţi specialiştii. Or, noi n-am avut un public specializat. Cred că am văzut la spectacole vreo zece membri de la cele trei orchestre din Bucureşti, care să vină şi să afle cum de cîntă atît de bine cei de la Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, care este considerată cea mai importantă orchestră pe plan mondial şi care era la Bucureşti. Nu s-au îngrămădit oamenii noştri să vadă Concertgebouw! Nu! Puţini muzicieni bucureşteni au venit la concertele altor orchestre. N-au vrut să afle: oare de ce aceia cîntă mai bine decît mine? De ce? Acum s-au cumpărat instrumente pentru orchestrele din Bucureşti, s-au făcut eforturi mari. Problema este de educaţie, de mentalitate şi de voinţă. Filarmonica "George Enescu" a avut două concerte, în 2013, în cadrul Festivalului Enescu, concerte foarte bune, au avut succes. Dar aş vrea să cînte la fel de bine şi în timpul stagiunii! De ce nu cîntă la fel de bine? Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam cîntă foarte bine peste tot în lume, şi de aia lumea aleargă după ei, pentru că sînt foarte buni peste tot, la fiecare concert.
O.Ş.: Iar afară românii sînt foarte buni! De ce?
M.C.: Vă dau un exemplu. În Europa, sînt cel puţin 10 orchestre care au un concertmaistru de origine română. Acolo sînt români, iar la Bucureşti nu putem să avem un concertmaistru de talia celor de la Londra, München, Göteborg, Oslo, Geneva.
O.Ş.: Poate un Concurs Enescu să impună un muzician?
M.C.: Nu l-a impus pe Alexandru Tomescu? Nu l-a impus pe pianistul Mihai Ritivoiu, care în 2011 a luat Premiul pentru Cea mai bună interpretare a unei sonate de Enescu? Problema este cum îi foloseşti aici. Ei pot cîştiga Concursul Enescu şi mai departe, ce pot face aici? Nu sînt de condamnat dacă pleacă, pentru că noi nu ştim cum să-i ţinem.
Trebuie cineva care să spargă uşi
O.Ş.: Sloganul acestui concurs, la ediţia din 2014, este "România contează". De ce aţi ales acest slogan, nu este un pic exclusivist?
M.C.: Ideea a venit de la Oana Marinescu, directoarea noastră de imagine. Ideea a fost: România contează şi aici. Noi ne putem prezenta şi cu aşa ceva, în ceea ce priveşte imaginea noastră internaţională. Dincolo de cîştigători, România contează în organizarea unui concurs, contăm în cultură. România poate organiza un Concurs Internaţional Enescu. Din acest motiv, România contează!
O.Ş.: România nu poate organiza un Campionat Mondial de Fotbal, nu poate organiza Jocurile Olimpice, dar iată că poate face un Concurs Enescu, poate face şi un festival de teatru la Sibiu, un festival de film, TIFF, la Cluj. Pentru toate aceste fapte culturale, "România contează"?
M.C.: România, dacă ar vrea, ar putea să le facă pe toate. Cineva trebuie să vrea. Trebuie cineva care să spargă uşi. În 1991, s-a format primul Comitet de organizare a Festivalului şi Concursului Enescu, cînd era Andrei Pleşu ministru al Culturii. Eu eram la Ministerul culturii, la Direcţia Muzicală. Şi acel comitet, de vreo 19 persoane, s-a întrunit o dată, s-a făcut o şedinţă şi n-a rezultat nimic. Am căzut de acord că ne trebuie cineva care să spargă uşi. "Cine să spargă uşi?" "Spiess!". Ludovic Spiess, şi ca masă musculară, şi ca anvergură culturală, putea să spargă uşi. Şi el a fost acela care s-a dus la premierul de atunci, Petre Roman - "a spart uşa" -, şi a obţinut bugetul pentru ediţia din 1991.
O.Ş.: Dumneavoastră aţi spart uşi?
M.C.: Nu, dar am avut berbeci. Cînd pregăteşti un program de talie internaţională, cu nume extrem de mari, şi te duci şi îl pui pe masa decidenţilor, este foarte important să îi convingi să susţină şi să finanţeze acel proiect. Nu cred că cineva poate să te refuze! Deja Festivalul şi Concursul Enescu au o anvergură, un standard, şi nu te poţi juca cu invitaţii şi orchestrele. Orice disfuncţionalitate se răsfrînge şi asupra imaginii ţării. Festivalul şi Concursul Enescu şi-au cîştigat cu greu credibilitatea internaţională, au fost momente foarte dificile în ultimii 25 de ani. Acum, avem această credibilitate. Pe care trebuie să o păstrăm. Festivalul Enescu, din 2015, este mai scurt cu o săptămînă, dar vin Filarmonica din Berlin, Filarmonica din Londra, Filarmonica din Viena.
O.Ş.: Vin şi americanii?
M.C.: Da, în 2015 va fi la Bucureşti Filarmonica din San Francisco. Această filarmonică, în cadrul turneului european, va dedica două zile prezenţei în cadrul Festivalului Enescu. În 2001-2003, Filarmonica din San Francisco ne-a refuzat, acum această filarmonică vine la Bucureşti cu două concerte, în care vor prezenta şi o lucrare de George Enescu.
O.Ş.: Care ar fi marea şansă a acestui concurs, din 2014?
M.C.: Vrem ca acest concurs să aibă un statut al lui. Pînă acum, locomotiva a fost Festivalul Enescu. Acum, vrem ca numărul de înscrişi să dovedească faptul că acest concurs este de sine stătător şi că se poate dezvolta pe propriile picioare. Asta ar fi marea şansă. Deja avem cei trei dirijori care şi-au confirmat prezenţa în finalele concursului, avem garanţia susţinerii din partea Filarmonicii George Enescu. Poate că vor fi preluate concertele de Mezzo sau de o televiziune internaţională. Se creează oportunităţi dedicate numai Concursului Enescu.
O.Ş.: Parcă mai multe probleme ar fi cu televiziunile româneşti?
M.C.: Să ne uităm cîtă cultură există în televiziunile româneşti... TVR Cultural a fost desfiinţat şi nu s-a creat altceva. E puţin diluată cultura. Îmi pare rău că ajung să critic, din nou, Televiziunea Naţională, eu sînt persona non grata acolo.
O.Ş.: De ce sînteţi persona non grata la TVR?
M.C.: Mi-am permis să critic faptul că TVR a planificat difuzarea în reluare a concertelor din cadrul Festivalului Enescu la ora 13 şi la ora 1 noaptea. De cîteva luni, se difuzează concertele înregistrate în cadrul Festivalului Enescu la ora 13 şi la ora 1 noaptea. Sînt ore imposibile, nu se uită nimeni. Am criticat această decizie. Lumea este la serviciu, tinerii sînt la şcoală, la ora 13, n-ai public. Iar noaptea, la 1, cine stă să urmărească aceste concerte? Şi e mare păcat. Ei au făcut înregistrările, munca este a lor, şi nu ştiu să şi-o pună în valoare. Şi se plîng la mine: n-avem audienţă! Cum să ai audienţă la acele ore?
O.Ş.: Facem o concluzie? Ce înseamnă România contează pentru Concursul Enescu?
M.C.: Nu vă spun acum. Vă spun pe 28 septembrie 2014, cînd se termină Concursul Enescu, atunci vă spun în ce mod "România contează".