Măriei Sale Împărăteşti, Preaînălţatului şi Nebiruitului Padişah, Domnului Îndurător,
Prealuminaţilor viziri,
Noi Ştefan voievod[1], din mila lui Dumnezeu domn la Bogdaniei (Moldovei), ne închinăm cu plecăciune Măriilor Voastre şi Vă trimitem cu adânc respect această fatihnâme (scrisoare de biruinţă). Aflaţi că zilele trecute, în a doua zi a lunii ramazan (10 ianuarie), un buluc mare de osmanlîi de 150.000 de oameni, ca un vânt puternic aducător de nenorociri, a năvălit turbat în pământul nostru. Şi căpitanul de frunte al acestora era spurcatul Suleyman Hadîm Paşa beglerbegul, laolaltă cu acesta se aflau şi toţi nelegiuiţii din cloaca sus-numitului: şi Assan beg, ţapul cu barba plină de scaieţi, şi Ali beg, alt ţap logodit, şi fiul de căţea Skender beg, şi porcul de câne Hrana beg, şi râioşii zurbagii Valtival beg, Serafaga beg, domnul din Sofia, Cusenra Beg, Piri beg, fiul moimâţei Isac paşa cu toată puterea lor de ianiceri. Auzita-ţi fărădelege nemaiauzită, înşelăciune măiestrită, trădare fără pereche, mai presus de orice neruşinare!?
Iar noi cunoaştem că Măria Voastră Împărătească n-a avut ştire de aceşti lotri şi fugari, fii ai lui Şeitan, şi nu le-a poruncit să jăcuiască şi să pricinuiască pagubă pământului nostru. Să fiţi încredinţaţi de aceasta, şi scriem fără nici o răutate şi hiclenie.
Ci ei - o, prea nebuni şi proşti! - în câneasca lor turbare, căutau bunuri şi hrană prin sate şi prin târguri, dar n-au găsit, căci ţara-i săracă. Umblau şi muşluiau precum porcii după ghindă au ca porcii de câne ce se aflau. Dar noi le-am dat dreptul sabiei noastre şi hrană să roadă oţelele noastre. Şi am ştiut cu ce să le umplem gura: cu pământ.
Drept aceasta, în ziua sus pomenită, lângă mocirla Racovăţ şi râul Bârlad de lângă Vaslülu-pazarî (târgul Vasluiului) ne-am ridicat împotriva lor, i-am biruit şi călcat în picioare pentru năravul lor cel rău, trecându-i sub ascuţişul sabiei noastre, pentru care lucru lăudat fie Domnul Dumnezeul nostru cu puterea Lui minunată. Căci nu ştim la Împărăţia Voastră, dar aşa este la noi: nimic nu se află mai de laudă pentru un principe creştin, decât să se lupte pentru credinţă şi să cadă chiar pentru ea, dacă aşa a vrut Dumnezeu.
După ce i-am dat în mlaştina morţii şi le-am luat capetele şi bunurile îndărăpt, nu i-am lăsat, ci i-am bulucit până la Dunărea cea mare, pisându-i acolo şi făcându-i să dea strigăt şi tânguire până la Înaltul Cuib al Fericirii Voastre. Ş-acolo au căzut mulţi de pe calul morţii. Pesemne zilele lor cele sfârşite! Iar altădată să se teamă de mânia noastră, căci le vom tăia coarnele, să nu mai socoată că numai ei sunt în lumea asta, nebăgând în samă treburile altora; şi îi vom trece prin fier şi foc şi în patru părţi îi vom hăcui şi îi vom osândi pentru mândria lor fără de samă. Dreapta să-mi înţepenească, limba-n gură să mi se lipească şi să nu mă bucur de Împărăţia Cerurilor, de voi uita aceste. Căci cum să ne bucurăm de cele ale lui Dumnezeu, de nu ne bucurăm de moşia noastră!
Unele vorbe căzutu-ne-au în urechi precum că porcii de câne sus-numiţi umblă nestingheriţi prin Împărăţia Voastră. Ar fi dară mai bine şi mai cuviincios să-i prindeţi şi să ni-i daţi nouă îndărăpt pe cei opt, căci pe Hrana beg omorâtu-l-am până acuma, să-i pedepsim noi, ca totul să fie spre cinstea şi gloria Măriei Voastre. Daţi-ni-i, aşadar, ca să alungăm mânia din sufletul nostru. Şi nu voi renunţa la aceasta, chiar de-ar fi să se prăvălească lumea toată asupra noastră.
Până ce îmi veţi trimite pe acei lotri zurbagii şi ageamii, lucru de care nu mă îndoiesc - mă jur pe sabia mea - să mă onoreze Măria Voastră - O, Mare Padişah Glorios! - să-mi trimită un răspuns prin vreun capugibaşa, au ceauş, au batăr prin ultimul gazi din Împărăţia Voastră, au, de nu, măcar să lege o scrisoare de gâtul unui câne. Iar de voi primi-o, fi-vom aman de mulţămiţi şi vom întâmpina cânele ca pe iapa pe care a călărit Mohamed la paradis.
Dată la Vaslülu-pazarî în a şasea zi a lunii ramazan.
(va urma)
[1] În hârtiile lui Kostakelu s-a găsit şi această scrisoare în limba turcă trimisă de Ştefan cel Mare către sultan după bătălia de la Vaslui, scrisoare despre care pomeneşte renumitul cronicar polonez Jan Dlugosz în Historiae Polonicae. Am tradus-o cu ajutorul profesorului Petre Bacaloglu, căruia îi mulţumim pe această cale, şi am inclus-o în "cuvintele" lui Kostakelu (prof. Scordaliu)