Hai, iubeşte-mă...

...hai, hai, hai... Hai,
iubeşte-mă ,
şi alintă-mă,
zăpăceşte-mă şi
sărută-mă,
hai... ,
... hai... ,
... hai
Cam anacronic citatul meu, veţi spune, dumneavoastră cei ai căror vecini trăiesc doar cu Atomic-ul în priză...Deja hit-ul din care citez e vechi de minim 2 ani (instinctul îmi spune că totuşi n-a trecut mai mult). Dar vedeţi, generaţiei mele îi trebuie mai mult până îşi internalizează informaţia, deja noi am obosit şi ne e lene să mai înghiţim ca pelicanii.

Acum patru sau cinci veri (cui îi pasă de fapt care vară, oricum era după revoluţie) două fetiţe apăreau en passant pe micile ecranele cu un clip în care, alături de ele se mai unduia un personaj desenat, pasă-mi-te un duh. Fetiţele îşi spuneau Angels şi se străduiau să cucerească o piaţă deja răvăşită de două adolescente manageriate de tatăl lor. Cine suntem noi să judecăm de ce un părinte îşi expune copila privirilor înfometate de carne tânără şi minte crudă? (Banul, banul justifică tot, e imoral să laşi banii în buzunarele proştilor). Oricum, anii trec ca apa, vorba poetului... şi uite că ne pomenim că Angels devine Angel şi Angel zice "hai... iubeşte-mă...zăpăceşte-mă..." că doar despre asta e vorba, nu? Care pe care îl dă peste cap mai tare...Ceea ce este valoros la melodia asta este că e o ocazie să descoperi o voce cu un potenţial extraordinar. Dar jur că dacă nu s-ar fi dus la Cerbul de Aur şi dacă nu ar fi făcut vâlvă cu ultimul ei clip, pentru mine Raluca Ciocârlan ar fi rămas tot fetiţa din clipul cu desene animate. În ăsta, în ultimul clip, am descoperit o tânără femeie, frumoasă, de-a dreptul frumoasă.

Revenind..Copiii ăştia care cântă... nu prea ştiu ei ce spun. Nici cei ce le fac versurile nu se prea pricep la iubit altfel decât cu sângele bolborosindu-le în tâmple, carnal, rapid, de parcă ar muri în următoarele 24 de ore şi trebuie să se grăbească, să guste şi din asta şi din cealaltă...ce atâtea subtilităţi cu privighetoarea, cu liliacul, cu noaptea, cu luna...Cităm un clasic minune: "Sunt vorbe de doi-trei lei...şailailailailailai dar mă iubesc fanii mei..."

E la modă să rosteşti sau să scrii ceva în care să amesteci cuvintele astea: dragoste sex iubire iartă înapoi dor – în orice ordine. Ce vreau de fapt să vă zic...Cea mai frumoasă dragoste cu care Dumnezeu m-a binecuvântat (sau mai degraba m-a blestemat...încă nu m-am hotărât) este una pe care probabil nu voi reuşi niciodată să o pun în cuvinte, aşa cum a început, aşa cum am trăit-o, cum o trăiesc, în fiecare zi. Asta nu pentru că ar fi vreun secret uriaş sau pentru că nu aş fi în stare...Pur şi simplu, am ştiut, atunci când a trebuit să recunosc că da, îl iubesc pe bărbatul acesta...am ştiu că nu sunt cuvinte să îmi poate cuprinde nici bătaia de inimă insesizabil mai accelerată...nici starea de linişte, asemănătoare cu cea în care îţi primeşti crucea şi începi să urci dealul... Iubirea de care vă vorbesc are propria sa viaţă, are personalitate şi voinţă proprie şi din clipa în care ai devenit conştient că te-a lovit, zâmbeşti şi îţi spui "ce dulce boală, din care poţi să şi mori" ...Ştii atunci că zarurile nu le ai nici o clipă în mâna ta, alţii le aruncă pentru tine şi apoi te studiază să vadă, cum faci când ţi se taie brusc oxigenul....dar când o uşă care se închide, o uşă banală, pe care ai mai închis-o de mii de ori, se trânteşte sau dimpotrivă, se închide chinuitor de încet...

Există iubire. Am văzut-o. Am trăit-o, o duc cu mine, în fiecare zi. M-a transformat într-un fel pe care nu doar eu l-am văzut, m-a făcut ceea ce sunt astăzi, m-a transformat în femeie mai mult decât prima mea noapte cu un bărbat. M-a pustiit o vreme şi m-a lăsat înveliş sec, carcasă pustie umblând prin lume. Am simţit atunci nevoia să îmi iau dragostea în braţe, ca pe un copil, să o legăn, să o mângâi şi să-i spun şşşşşş...nu mai plânge, nu mai plânge...Dacă aş fi putut, atunci când inima mi-a fost smulsă din piept de o mie de gheare, aş fi trecut Dincolo bucuroasa. Dar nu, cred în destin, în Dumnezeu, într-un rost al tuturor lucrurilor....Dragostea mea Mare a suferit toate, a nădăjduit dincolo de limita posibilului, a crezut tot ce i s-a spus, a iertat toate, a răbdat toate. Dragostea mea nu mi-a învolburat sângele în creier, ci sufletul în inimă...şi-i sunt recunoscătoare acestui bărbat – al meu, dincolo de logică – pentru boala cea dulce din care şi de-aş fi murit, i-aş fi mulţumit lui Dumnezeu pentru puţinul pe care l-am trăit. Puţin, dar atât de mult...Şi e minunat, în sensul de minune, să te trezeşti în fiecare zi cu conştiinţa faptului că ai dragostea asta cu tine, doar a ta, doar pentru tine, că depinde doar de tine să o păstrezi, să nu o laşi să moară din pricini frivole.

Nu mi s-a întâmplat doar mie, li s-a întâmplat şi altora. Şi iată, azi nu sunt chimval răsunător, nici aramă sunătoare ci încep a vorbi limba îngerilor, aceea pe care doar puţini (numiţi-i aleşi sau numiţi-i trăitori cu capul în nori) o mai recunosc când şi când în inflexiunile vocii celui sau celei căreia i se dăruie.

Cum ştii când e iubire-adevărată? Cum o separi de-o simplă nebunie? Dacă aflându-te în faţa unei oglinzi, priveşti în ochii lui şi te vezi pe tine...aşa cum te-ai imaginat dacă nu ai fi fost tu... lipeşte-ţi arătătorul de buze şi nu spune nimic. Mai rămâne să hotărăşti dacă accepţi că nu ai înnebunit. Ci pur şi simplu iubeşti.

Încheiem tot cu muzică, mulţumesc trupei Antract: Una din 5 femei e acceptabilă – poţi să o vrei,
cu o femeie din 10, o săptămână-ntreagă ai petrece,
Din 20 sigur una ar accepta să vină cu tine să-i arăţi luna ,
o femeie din 50 cu ea în braţe ai fi în stare pragul să-l treci...,
Doar una dintr-un milion te va iubi cu adevărat,
doar una dintr-un milion, va face din tine bărbat,
Doar una dintr-un milion, pentru tine ar fi în stare şi viaţa să-şi dea
Doar să fii al ei şi ea să fie numai a ta.


Sunt 1 dintr-1.000.000.