România e un loc în care nu apuci să te plictiseşti. Uneori din păcate. Alteori din fericire.
Dacă se va scrie o carte despre noi, titlul ar putea fi "Cândva, România era un spital de nebuni".
Clasamentele filmelor tuturor timpurilor conţin cel puţin 20 de titluri care se repetă. Între acestea se află şi Once Upon a Time in America, filmul lui Sergio Leone despre 50 de ani din viaţa unor mafioţi, cu Robert de Niro, James Woods şi Joe Pesci în rolurile principale.
Ieri aţi putut urmări la Antena 1 varianta integrală a filmului lui Sergio Leone cu muzica lui Ennio Morricone şi sper din toată inima că v-aţi aşezat confortabil în faţa micilor ecrane (filmul durează aproape 4 ore) ca să vedeţi o versiune mai emoţionantă şi mai delicată a poveştii din Naşul.
Programarea filmului lui Leone în această săptămână m-a dus cu gândul la câteva evenimente şi personaje autohtone, aşa că iată-mă spunându-vă mai multe poveşti care încep cu "A fost odată în România".
Once upon a time in Romania... Corneliu Baba, pictorul, se duce cu un vas spart la doamna Lucica Teodorescu, una dintre puţinele restauratoare de bibelouri. Vasul era foarte vechi, avea o mare valoare sentimentală şi căzuse de pe noptieră. Doamna Lucica l-a luat în grijă, l-a refăcut cum a putut mai bine. Peste câteva zile vine maestrul la ea şi îi spune: Nu-i gata, nu e pictat. "Dumneavoastră sunteţi Corneliu Baba şi eu să-l pictez?" întreabă doamna Lucica. Femeia cu bun simţ şi mult curaj pictează vasul maestrului şi acesta, fericit, îi dă un preţ bun pe munca ei. Dar doamna Lucica nu are curaj să-i ceară o foaie, cea mai neînsemnată din blocul său de schiţe, ca o amintire inestimabilă.
Once upon a time in Romania... Gianina lui Manşonică, nora bulibaşei Ion Mihai Pletos din Sinteşti, locuieşte într-o casă ridicată prin anii '70 care are în fiecare odaie câte o frescă în ulei redusă la dimensiunile unui tablou obişnuit: Răpirea din Serai, Car cu boi, Natură moartă cu pene şi struguri... Gianina e specialistă în "gipsy fashion" şi susţine că "juponul are şi el socoteala lui: trebuie să fie de o culoare mai suferitoare, roşu de exemplu". Când s-a dus la mare cu soţul, Manşonică, a dat jos cearşafurile de pe pat pentru că "noi nu dormim în ce-au dormit alţii chiar dacă sunt lucruri spălate şi scrobite".
Once upon a time in Romania... Florin Ioniţă e profesor la Liceul Iulia Haşdeu. Înainte de '89 îi plăcea mai mult să stea în cancelarie. "Ne simţeam un grup social, aşa cum nu mai suntem astăzi.[...] Acum suntem ca nişte sfere. E o altă realitate." Nu-i plac despărţirile şi merge doar la banchetul clasei la care a fost diriginte "O dată la 4 ani, atunci cedez ceva din libertatea mea de a nu fi sentimental sau ipocrit".
Once upon a time in Romania... Ileana Cerchez are peste 80 de ani. S-a născut într-o familie de boieri dar istoria a obligat-o să-şi trimită copiii la o şcoală.comunistă. Prin '55-'56 şi-a găsit copiii uitându-se la o pagină de abecedar care avea două fotografii. Într-una un boier se răstea de după gratiile conacului la câţiva copii care priveau dincolo de gard, în cealaltă copiii dansau veseli în curtea conacului. Ilustraţia se numea Ieri şi Azi. Unul dintre copii a spus: "Ce l-aş mai cafti eu pe boierul ăla care bate copiii", iar celălalt mai înţelept "Taci, mă, că şi tata e din ăia".
Astăzi în România. Toate aceste poveşti şi personaje sunt pagini dintr-o carte eveniment: Tita Chiper - "Într-o lumină orbitoare", Ed Curtea Veche, lansată săptămâna trecută. O carte cu interviurile doamnei Chiper publicate de-a lungul timpului în Dilema şi Avantaje.
Această carte e printre puţinele momente de echilibru într-o perioadă care poate fi rezumată în secvenţe pe care nici un scenarist nu s-ar fi gândit să le pună pe hârtie: rămăşite umane îngropate sub asfaltul de la Mihăileşti, o femeie urlă în faţa unei unităţi de pompieri: "N-aţi găsit măcar 200 de grame din copilul meu, să iau şi eu ceva din el acasă?!", o reporteriţă - înainte de a fi jurnalist, e femeie! - duce la procuratură rămăşiţe umane într-o pungă de plastic, iar un român se îmbracă la fel ca în Matrix şi ia ostatici într-o bancă din Spania.
Dacă se va scrie vreodată o carte despre această săptămână titlul ar putea fi "Cândva, România era un spital de nebuni".
(Articol preluat din Jurnalul Naţional)