06.06.2004
Sunt cărţi şi autori care ne trimit tuturor câte un cal troian. Iei cartea fără să ştii că o să însemne ceva important pentru tine. Te apuci să citeşti şi constaţi cu uimire că se mişcă ceva în sufletul tău. La fel se întâmplă şi în cazul prietenilor tăi. Şi cu alţi oameni pe care nu-i cunoşti sau cu care n-ai nimic în comun. Cum naiba e posibil aşa ceva?!


Lansarea mondială a filmului Troia a făcut valuri în lumea întreagă. Pus pe post de cal troian, Brad Pitt a avut sarcina de a distrage atenţia spectatorilor pentru ca producătorii să le poată lua banii. Filmul e o prostie de la un capăt la celalalt, cu tot cu Brad Pitt pe post de Achile. Pitt ar fi putut fi Paris la cât de frumos şi de cochet a devenit (a cerut o dublură care să apară pe ecran când sunt luate în prim plan pulpele "sale"). Din punct de vedere cinematografic, Troia nu-şi merită banii dar vă invit din inimă să-l vedeţi. Vi se pare ciudat? Aceasta este singura şansă ca elevii români să afle cum e treaba cu Iliada. Conform unui sondaj realizat TGI România, peste 60% dintre elevi nu au citit NICI O CARTE în afara manualelor şcolare. "În cărţi e mai greoi, aş prefera să văd filmul, îl văd mai repede", spun tinerii în sondaje, aşa că Iliada în versiunea scurtă şi romanţată de pe marile ecrane e pe post de lectură suplimentară.

Din păcate, filmul Troia poate fi considerat "lectură" şi pentru 45% dintre cei care locuiesc în oraşe şi care au între 18 şi 40 de ani. Conform studiului amintit, ei nu au cumpărat nici o carte de-a lungul unui an, în schimb au petrecut, în medie, 7 ore pe zi la televizor! Cam cât o zi de muncă.

Intuitiv sau nu, românii ştiu că o carte e ca un cal troian aşa că se tem de ea, chiar dacă e cel mai frumos cadou pe care-l pot face/primi. Odată oferită, cartea poate spune despre cel care dăruieşte / primeşte, lucruri nerostite încă. Pentru fiecare persoană există o carte care se "mulează" perfect pe personalitatea sa, o carte care să-i spună lucruri pe care le bănuia dar nu găsise cuvintele potrivite ca să le dea viaţă.

Sunt însă cărţi şi autori care ne trimit tuturor câte un cal troian. Iei cartea fără să ştii că o să însemne ceva important pentru tine. Te apuci să citeşti şi constaţi cu uimire că se mişcă ceva în sufletul tău. La fel se întâmplă şi în cazul prietenilor tăi. Şi cu alţi oameni cu care n-ai nimic în comun. Şi-atunci te-ntrebi: cum naiba se poate să fie pus pe hârtie un portret al meu care să semene cu portretul altuia, diferit de mine, şi să fie în acelaşi timp autoportretul autorului?! Să vă dau un exemplu.

"M-am convins că sinceritatea absolută nu e cu putinţă. Există în noi bariere, pudori şi ipocrizii pe care nu le putem depăşi. Şi nu jucăm doar pentru alţii comedia de a vrea să părem mai buni decât în realitate. O jucăm şi pentru noi. (...) Într-o vreme, am încercat să ies din destin prin excese, prin frondă. Asta s-a întâmplat în primul an de studenţie, când, în dorinţa de a-mi demonstra că nu eram inferior colegilor mei care mergeau la baluri sau la ceaiuri, m-am hotărât să mă educ prin voinţă, să-mi impun să beau şi să mă distrez, după principiul tropăie cât mai tare, ca să nu ai timp să-ţi fie jenă (...) Făceam eforturi să par un dur, ascunzându-mi cu grijă complexele. (...) Dumnezeu - în caz că există - ştie că am fost cinstit în îndoielile mele şi n-am făcut caz de ele cu insolenţă şi trufie. Dimpotrivă, am fost mereu jenat de faptul că nu ştiu să mă rog."

Sunt mărturiile unui ardelean, născut în satul Lisa, în cea mai fierbinte lună a anului, care va împlini curând 78 de ani. Nu e ciudat că vorbele sale seamănă cu ce gândeşti?! Dacă o să ştii că rândurile acestea fac parte dintr-o carte care se numeşte Autoportret într-o oglindă spartă (Ed Albastros), iar ţăranul care ţi-a zugrăvit chipul este Octavian Paler, s-ar putea să nu te mai temi să cauţi cartea în librării.

P.S. Săptămâna aceasta m-am jucat cu "calul troian". Luni am trimis către 7 persoane, câte o carte din colecţia Polirom Votează literatura tânără! - cărţile a 7 prozatori care au umor şi opinii suculente. Joi la prânz i-am sunat pe destinatarii darurilor mele şi NICI UNUL nu reuşise să parcurgă cartea pe care o primise. Doar doi citiseră câteva pagini. Restul fuseseră prea ocupaţi ca să citească măcar informaţiile de pe coperta IV. Şi m-am gândit că românii se tem de cărţi, chiar şi atunci când sunt daruri.

(Articol preluat din Jurnalul Naţional)

0 comentarii

Rubricile categoriei

Jurnal de cinefilFilme la LiterNet

Publicitate

Sus