Sylvia, Iulia... Gheorghe. Două nume de femei şi unul de bărbat. Da, e vorba de Gheorghe ăla la care te uiţi tu seara la televizor şi pe care îl asculţi la prânz la radio. Şi de două femei. Ce au în comun?! Citeşte şi afli!
Oamenii a căror inteligenţă este cu mult peste medie duc o luptă continuă cu mintea lor şi fiecare bucurie / tristeţe li se amplifică sau simplifică în creieraş după nişte reguli pe care dacă ei nu ţi le explică, eşti departe de a le intui.
E destul de greu să convieţuieşti alături de ei, iar filmul Sylvia (la fel ca The Hours, Frida sau A Beautiful Mind) ilustrează partea aceasta, reală, a vieţii.
Sylvia Plath a fost o poetesă din anii '50 a cărei inteligenţă - cu mult peste medie - i-a intimidat pe unii, dar şi a încurcat-o să trăiască asemeni unui om obişnuit. A avut o problemă cu moartea tatălui şi, pentru că gândurile îi alergau prin minte, a scăpat situaţia de sub control, sinucigându-se. Povestea ei o găsiţi pe marile ecrane în interpretarea lui Gwyneth Paltrow (dar şi în librării în cartea aproape autobiografică, Clopotul de sticlă, Ed Polirom) şi e un exemplu bun pentru a vă face cunoştinţă cu o tânără mai cunoscută în afara graniţelor noastre, decât între ele.
Eroina mea seamănă cu Sylvia, amândouă s-au exprimat foarte bine prin poezie şi au fost îngrozitor de inteligente.
Tânăra despre care vă povestesc recunoştea literele şi memora poezii încă de la 2 ani, la 4 ani înţelegea germana, la 6 ani parcursese manualele şcolare ale cursului primar, iar la 8 ani a trecut, cu dispensă de vârstă, examenele pentru toate cele 4 clase primare. La 15 ani şi-a luat bacalaureatul la Sorbona, frecventând în acelaşi timp cursurile Ecole des Hautes Etudes. La mai puţin de 20 de ani ar fi trebuit să devină prima femeie doctor în litere a facultăţii din Paris, dar moartea ei prematură a rupt firul succeselor.
N-a fost o persoană alături de care să poţi trăi uşor. Te intimida prin inteligenţa ei uluitoare, prin solitudinea şi dorinţa de a cerceta mereu lucruri noi. Tatăl ei a fost atât de marcat de personalitatea uimitoarei sale fiice încât i-a construit, post mortem, un castel - templu. Sunt mulţi tineri care învaţă în licee "botezate" după numele acestei tinere şi nu s-au întrebat niciodată cine a fost. Se numeşte Iulia Haşdeu şi castelul construit de tatăl ei, Bogdan Petriceicu Haşdeu, este un punct de atracţie pentru turiştii din toată lumea. Se află la Câmpina şi conţine sculpturi de Casciani şi tablouri ale lui Grigorescu, Mirea, Maillart, dar românii nu sunt foarte interesaţi de el, nefiind nu e un obiectiv turistic comercial.
E o replică în filmul de la care am plecat astăzi în care eroina, Sylvia Plath vorbeşte despre singurul roman pe care l-a scris. "E comercial", spune ea cu o oarecare jenă şi, dacă ai citit cartea, te gândeşti că, deşi e o scriere din anii 50, pare ruptă din conceptul femeilor cosmopolite "actuală, activă, atractivă". Aşa că te apucă un pic furia că tu, cu o minte de muritor de rând, nu poţi învinge timpul şi nu poţi concura cu "ăia cu adevărat deştepţi".
Până aici v-am povestit despre cele două femei din titlul articolului. Care-i treaba cu Andrei Gheorghe?! O să vadă filmul, sunt sigură, peste ceva timp, nu chiar acum, la premieră, pentru că e ocupat. O să se recunoască şi el în lupta cu propria minte pe care o duce personajul principal. Seamănă cu fetele astea două şi nu îţi face viaţa uşoară când eşti în preajma lui. Sau, mai exact, nu-ţi faci tu viaţa uşoară. Încerci să intri în competiţie cu mintea lui şi, cel mai adesea, pierzi.
Aşa se întâmplă cu majoritatea invitaţilor emisiunii sale, aşa se întâmplă cu majoritatea telespectatorilor / ascultătorilor săi. El spune ceva, dar lucrurile i se derulează în minte mult mai repede decât povesteşte, anticipează finalul şi merge în galop către concluzie. Iar auditoriul e buimăcit pentru că nu funcţionează după aceleaşi reguli. Ca şi eroinele de mai sus, spre mirarea multora, cea mai mare problemă a lui e că... e prea deştept, iar singurul "rival" îi e propria minte. Aşa că oamenii din jur îl cam plictisesc în lupta ciudată de a se întrece cu inteligenţa sa. De unde, spun, spre liniştea mea şi a altora ca mine, că nu-i nici o veselie să fii Gheorghe (Sylvia, Iulia).
(Articol preluat din Jurnalul Naţional)