18.08.2014
Londra e mereu surprinzătoare. Ca o doamnă la 40 de ani, se arată ba zglobie, în pantaloni scurţi, pe bicicletă, cu părul prins în codiţe, în grabă până la următoarea cafenea, ba distinsă, în rochie de seară şi cu pălărie, păşind alene pe lângă Palatul Buckingham.

Londra e o artistă. Poartă muzee precum inele pe degete, inele din argint şi din aur, moştenire de familie.

Până acum, muzeul meu preferat e Tate Modern.

Se aude muzică grecească, la mandolină. O tipă îmbrăcată în haină albă, de piele, dansează în mijlocul drumului în ritmul muzicii, iar pietonii coloraţi se opresc în drumul spre metrou, o privesc şi zâmbesc. Ceilalţi trec grăbiţi, poate spre casă, spre întâlniri sau pub-uri. Alţi călători, venind din parte opusă staţiei de metrou, se opresc în faţa muzeului, pe iarbă. Muzeul seamănă cu o uzină, cu un furnal înalt şi brun. În spatele clădirii vechi se văd zidurile cele noi, de sticlă. Intrarea la muzeu este gratuită pentru colecţiile permanente. Pentru un plan al muzeului însă, vizitatorul este rugat să plătească o liră, pentru a contribui la întreţinerea lui.

Clădirea care găzduieşte acum muzeul a fost o staţie de alimentare cu energie - Bankside Power Station, construită între anii 1947 şi 1963. Staţie de alimentare cu energie a fost închisă în 1981.

Herzog & de Meuron sunt arhitecţii care au câştigat licitaţia pentru amenajarea spaţiului care să găzduiască colecţiile Tate Modern şi au optat pentru renovarea şi extinderea spaţiului fostei Bankside Power Station. Lucrările sunt programate a fi încheiate până în 2016.

Prin faţa muzeului trece Tamisa, iar pe cealaltă parte e catedrala St. Paul. Un loc plin de energie, cu multă verdeaţă, ca toată Londra surprinzătoare. O privire în jur, în tonul muzicii greceşti care se mai aude încă, descoperă multiculturalitate vie. Nu o să te simţi niciodată străin în Londra, e un melting pot al Europei, o doamnă cu stil, care ştie să îmbrăţişeze cu nonşalanţă modernul şi să păstreze tradiţia vie. În ciuda vremurilor, aici nu se poate vorbi de contraste, ci doar de unitate şi de viaţă.

0 comentarii

Publicitate

Sus