Anunţ matrimonial

Am 42 de ani, 1,60 metri, 52 de kilograme. Nu cred că sunt creaţia unei creaturi superioare atotputernică şi sub nicio formă că aceasta veghează asupra tuturor, precum un computer uriaş plin de date şi camere de supraveghere peste tot. În nici un caz nu cred că are timp pentru mine, o picătură de apă într-un ocean. Cred doar că suport consecinţele propriilor alegeri şi a istoriei mele personale şi atât. Cât mă duce mintea, asta culeg. Teoria evoluţiei este îndeajuns de satisfăcătoare pentru mine. Eu cred că ne tragem din maimuţă. Şi când mă uit în jur, cred că din una destul de rea.

Port 35 la pantof şi am corpul în formă de clepsidră. 80D la sutien. Îmi place negrul şi m-aş îmbrăca doar în negru, orice altă culoare nu mi se pare că mi se potriveşte şi nu ştiu ce caut eu în ea. Ştiu că negrul nu e culoare, domne, am făcut Academia de Artă. Şi părul mi l-aş vopsi doar în negru. Dar aşa am eu simţul umorului, ca să ştiu cine nu sunt, mă îmbrac şi fac lucruri care nu mă caracterizează, ca să mă simt isterică, nervoasă şi furioasă. Să am confirmarea regulat că nu m-am schimbat. Că între timp nu a intervenit nimic care să-mi tulbure gusturile şi persoana în general. Eu verific regulat dacă sunt în stare să cred în vreun zeu, pământean sau extraterestru. Nu cred în iubire şi nici măcar nu cred că ea este posibilă. Da, replica asta e a lui Rust Cohle din True Detective. Am zis deja că dacă m-ar fi făcut careva personaj într-un serial de televiziune, aş fi fost Rust. De fapt iubirea există, dar ea se schimbă mereu. Fluctuează, se îmbogăţeşte, sărăceşte, îşi revine, se redresează, se strică în mod ireparabil, se petrec minuni, dezastre. Nu sunt capabilă să iubesc ca în cărţi şi nu am văzut pe nimeni să iubească precum în cărţi. Alea sunt cărţi. Sunt personaje schiţate de unul care a vrut să vândă un produs de calitate tuturor domnişoarelor romantice. Fetelor mari. Tuturor celor care se identifică prin construcţii romantice cât mai departe de realitate. Pentru unii realitatea e insuportabilă. Şi accept asta. Pentru mine realitatea e singurul lucru suportabil. Kitsch-urile culturale mă îngreţoşează cumplit. Sunt o persoană foarte simplă. Mă mulţumesc în general cu foarte puţin. Revin mereu la foarte puţin.

Dragostea pentru mine este o chestie complicată, ca pentru toată lumea.

Îmi plac foarte mult animalele, în special câinii şi caii. Natura. Nu am preferinţe. Munte, mare. Nu sunt obsedată de mare. Nu înseamnă nimic special pentru mine. Mă chinui din nou şi din nou să devin vegetariană, dar nu îmi iese niciodată. Tot timpul ajung într-un punct al sănătăţii în care nu-mi mai permit. Acum am aflat, dacă n-o fi doar o altă teorie, că de vină ar fi tofu, care inhibă asimilarea fierului. Că japonezii îl mănâncă în anumite combinaţii ca să evite asta. În fine, data viitoare când mă apucă vegetarianismul, voi proba şi asta.

Muzica pe care o ascult trebuie să fie foarte lentă. În ultima vreme ascult doar Chelsea Wolfe. De curând am fost pusă în situaţia să mă întreb dacă să postez pe feisbuc muzica unor nazişti. Îmi plăceau cum sună, dar dezaprobam ideologia lor. Cu toate acestea ascultam pe repeat piese care nu era clar, cel puţin pentru mine, dacă sunt naziste ori ba. Am hotărât să le pun. Ar fi o făţărnicie din partea mea să nu recunosc că le ascult. Când o fac. Arta e o chestie complicată. Pentru toată lumea. Prietenul fiului meu s-a declarat nazist. Nu o să-l mai primesc în casă? Sigur că o să-l mai primesc, nu o să-l dau afară urlând la el: cară-te, măi, nazistule! Celălalt prieten al fiului meu este rasist, nu are idee nimeni cum face când vede o persoană de altă rasă pe stradă. Nazismul e printre noi. Uneori nedeclarat. Şi nu te apuci să te uiţi ce fac ăia care sunt împotriva lui. Că e mai bine. O să te naşti de culoare în viaţa următoare dacă mai repeţi bancurile astea prosteşti, i-am spus fiului meu. Iar el a zis: A, nu, nu cred în budism. E valabil doar pentru cine crede.

Când fac dragoste, am nevoie de câteva ore bune. Să spunem şase. Ca să savurez încet. Când sunt lăsată, îmi trăiesc adevărata identitatea. Sunt o foarte bună şi de un sadism desăvârşit, metodică şi cu imaginaţie, Domina. Aşa îmi găsesc satisfacţia sexuală completă. Doar asta mă poate împlini cu adevărat.

Acum ia un pahar de vin. Eu sunt la al doilea când scriu asta. Azi nu ciocnim. Fii atent. Eu beau un Chianti din 2011. Nu m-a costat mai mult de 6 euro. Trebuie în primul rând să afli că sunt foarte zgârcită. Înainte de toate, întreb: cât mă costă. Care este costul existenţei. Cât trebuie să plătesc ca să am dreptul să exist. Deci n-o să găseşti chestii extravagante financiar la mine. Nu investesc în nimic ce se poate pierde sau fura. Nu investesc în nimic ce nu sunt în stare să înţeleg doar ca să-i impresionez pe alţii. Am fost cât pe ce să cumpăr o sticlă de vin scumpă, dar mi-am dat seama că nu aş fi în stare s-o apreciez, nu sunt o cunoscătoare, aşa că nu am mai luat-o. Sau am stat în faţa unui inel cu diamant de câteva mii de euro şi i-am spus bărbatului meu: Domne, pentru mine arată ca un ştras ordinar, ce să fac dacă eu nu sunt capabilă să îl apreciez? Nu sunt nici exagerat de zgârcită, am văzut mult mai rău. Şi respect asta. Când privarea de lucruri esenţiale devine scop în viaţă, cunosc cum e. Deseori cred că privarea de anumite lucruri iţi deschide o nouă perspectivă. Deseori slăbesc până la oase. Iar eu numesc asta o nouă perspectivă asupra vieţii.

Okay. Am început al treilea pahar. Dar nu îţi fă iluzii că asta mă schimbă cu ceva. Ba da, sigur, dar nu în aparenţă. Adică nu vezi asta cu ochiul liber. Mi-a zis: Nu ştiu cum eşti beată, nu te-am văzut niciodată. Iar eu, fără să înţeleg nimic: Bine, dar dacă beau o sticlă de vin dimineaţa cu tine, sunt beată. Sunt beată moartă. Sunt o epavă pe mal. Iar el mă priveşte nedumerit, cumva totuşi luminat: Da, îi spun, când sunt beată sunt la fel ca şi trează. Nu ai cum să ştii, doar dacă eşti atent cum merg pe stradă. Adică dacă eşti atent cum merg. Aici suntem la mine în casă.

Okay. Nu îţi recomand să bei dacă ai multiple personalităţi. Nu vreau să îţi baţi nevasta şi să îţi maltratezi copii. Ori mai rău. Nu vreau să îţi fiu exemplu. Acesta nu e scopul meu aici. Eu sunt de mult în afara oricărui concept de bine şi rău. Am auzit des cum iese la suprafaţă adevărata natură a cuiva când bea. Adevărata mea natură este deja acolo, e ieşită la suprafaţă şi mai mult de atât nu ar face decât să scoată ochii altcuiva. N-am altă natură. Deci nu fă ce fac eu. Că nu ştiu cine eşti.

Îmi plac bărbaţii plictisitori, calmi, echilibraţi, care ştiu să gătească, gătitul la un bărbat e cel mai sexy lucru posibil. Îmi dă o erecţie. Dar în acelaşi timp foarte puternici, ca să reziste şi mai ales, să-mi supravieţuiască.

E valabil doar pentru cine crede.