A fi femeie

În Italia acum de curând, pe plajă, i-am spus bărbatului meu: Unde ai fost, că tocmai a trecut una care arăta bestial. O blondă superbă, în mod sigur manechin. Înaltă, craci, faţă, tot ce trebuie. Iar el: Şi era cu un sugar daddy după ea? Hmmm.... Deci dacă ea arată aşa, e obligatoriu să aibă un sugar daddy? Poate că lucra la o asociaţie de caritate, sau era asistentă medicală. El râde. Eu râd. Deci, după tine, o femeie frumoasă are automat alături un milionar, iar o femeie urâtă trebuie să muncească singură să se întreţină. El: Absolut. Hmmmm... Deci dacă eu arătam mai bine decât arăt, aveam acum o situaţie mult mai bună decât am. El: Da. Aveai unul mult mai grozav ca mine, cu o funcţie mult mai importantă. Acesta e unul din momentele în care îţi vine să fii răutăcioasă cu soţul şi să-i spui, ştii, de fapt am deja. Dar, desigur că n-ai.

Nu o faci, pentru că ştii că este o lume a bărbaţilor şi că are dreptate. Este lumea aşa cum vor bărbaţii să fie, uşor de înţeles, de controlat. Fără necunoscute, fără întrebări inutile. Atâta timp cât ai bani, ai femeie. Ai femeie după buget. Sigur, bărbaţii de la baza piramidei sociale vor urî femeile că umblă doar după bani şi au uitat complet de sentimente. Nişte curve fără inimă.

Cândva, feminismul a ratat.

A fi femeie înseamnă uneori a te uita în oglindă şi a te întreba dacă eşti futabilă. Dacă mai eşti futabilă. Şi cât o să mai rămâi. Să încerci să te mai agăţi de gloria trecută. Sau în proces de stingere.

Până şi cea mai emancipată dintre toate emancipatele, cu slujbă, gură mare, tot tacâmul femeii moderne gălăgioase şi agresive, îşi păzeşte masculul de consoartele ei mai atrăgătoare. Eu nu sunt emancipată, la mine feminismul a dat cel mai mare rateu posibil. Tot spun cui vrea să audă: Atâta educaţie investită în mine, şi am ajuns să muncesc pe like-uri. Eu sunt de fapt o gospodină, aştept acasă să-mi vină bărbatul şi să-i pun masa. Cu casa lună. Eventual zâmbitoare şi fardată. Că nu se întâmplă asta tot timpul, e altceva. Se întâmplă să îl aştept prost dispusă şi fără să fi gătit nimic şi-i zic: Mănânci ce-ai adus. Apoi când mai vrea şi tandreţe îi reproşez: Mă, alţi bărbaţi au bun simţ şi se mai duc şi la altele. Tu, nimic!

Când m-am arătat entuziasmată de Berlin, o femeie de la masă, peste 50, fumătoare înrăită şi cred că cea mai mare scorpie, că bărba-su stătea mic şi ruşinat în umbra ei, ceea ce mi-a plăcut, mi-a spus: Simona, nici aici nu îţi va fi prietenă apropiată nicio femeie de vârsta ta. Pentru că eşti foarte drăguţă.
Bun, o femeie m-a făcut drăguţă. Deci încă mai am valoare pe piaţa sexului.

Acum aproximativ o lună, m-am întâlnit din greşeală cu prietena mea cea mai apropiată, o poloneză. Mi-am muşcat buzele de ciudă. Mă întorceam de undeva, sau trebuia să plec undeva, nu mai ştiu exact, dar nu eram îmbrăcată în hainele largi pe care le port în mod obişnuit şi ea nu-şi dăduse seama cât am slăbit până în momentul acela. Observase că am slăbit, dar nu înţelegea exact ce înseamnă asta. Mai eram şi fardată. Iar eu mă pricep la fardat, că am făcut artă. Chiar mă gândeam că aş fi făcut carieră ca make-up artist în mod sigur dacă mă gândeam din timp. Dacă nu mă maturizam aşa de greu. Tot timpul nu a vorbit decât despre diete, m-a măsurat din cap până-n picioare într-una isterică, şi de atunci nu am mai văzut-o. Aş fi vrut să-i spun că bărba-su s-a dat la mine deja pe timpul când eram grasă şi că e ceva obişnuit, un bărbat se dă la tot ce are pizdă din principiu şi că asta nu înseamnă chiar nimic. Sexul e sex. E cel mai natural lucru din lume. Şi că nu aş face nimic cu bărba-su niciodată. Nici dacă nu mi-ar fi prietenă. În fine. I-aş fi spus că oamenii au nevoie de diversitate sexuală şi că nu s-a dat la mine pentru că sunt mai frumoasă, mai inteligentă şi mai nu ştiu cum, că asta fac bărbaţii. Şi dacă am fii sincere, şi femeile au nevoie de această diversitate. Dar ele nu sunt sincere, de teamă să nu dea verde masculului de lângă ea, de care depinde financiar. Aşa că pune tabu asupra sexului. Şi îşi maltratează colegele de suferinţă, în cazul în care i se pare că e bună de pulă şi că ar fi o posibilă atracţie pentru masculul pe care îl ţine captiv.

Şi pentru că adânc în sinea noastră, deşi ne-am căsătorit, zicem noi, cu sufletul-pereche şi dragostea noastră e mai grozavă decât a oricui altcuiva, ştim că nu suntem unici unul pentru celalalt. Nici el pentru noi, nici noi pentru el. Că am fi fost la fel de fericiţi sau poate mai fericiţi cu altcineva. Doar că nu mai e fezabil economic.

A fi femeie.
A fi frumoasă. Veşnic tânără.

Sexul e de fapt cel mai important. Marfa de schimb cea mai importantă. Asupra sa se operează restricţii şi tabuuri. Că altfel nu am mai avea marfă de schimb. Toată lumea ştie că sexul vinde. Nu vrem să ne pierdem aspectul fizic, atractivitatea, sex-appeal-ul. Şi chiar şi eu m-am simţit măgulită într-un metrou împuţit din Berlin când un bărbat s-a lipit de mine şi m-am străduit să nu zâmbesc, ca să nu-şi dea seama ce vârstă am. Mai am şi eu momente din astea, mai cu seamă în preajma zilei mele de naştere. Mi-am zis, ha, în Berlin sunt irezistibilă. Sex, supravieţuire. Sex egal supravieţuire. Siguranţa zilei de mâine alături de un bărbat care are o slujbă. Care aduce bani în casă şi cu care poţi să ţii o gospodărie şi nişte copii. Este un calcul economic. La radio zicea că femeile care-şi cresc singure copii au venituri atât de mici, încât abia supravieţuiesc. Copiii lor trăiesc practic în sărăcie.

Când a eşuat feminismul? Să îţi găseşti un client şi să ţii cu dinţii de el. Să îl fereşti de pericolul altor femei. De când au ajuns femeile vânătoare de bărbaţi ca să poată trăi? Probabil aşa a fost dintotdeauna. Iar bărbaţii se mândresc cu asta. În primul rând ei se identifică prin cât câştigă. Ce slujbă au. Ce funcţie. Când m-am măritat, am vrut să-mi iau un băiat bun de aceeaşi condiţie cu mine. M-am răsucit cu scaunul şi l-am invitat pe colegul din spate la o bere. Câştiga la fel ca mine, era din provincie, el avea o Dacie, iar eu aveam casă. Peste trei luni i-am zis că eu sunt bătrână, am 27 de ani şi dacă nu mă mărit acum, nu o să mă mai mărit niciodată, că nu mă mai ia nici dracu'. Aşa că dacă nu se căsătoreşte cu mine acum, pe loc, îi dau un şut în cur şi trec la altul până îmi găsesc un prost care să mă ia de nevastă. Aşa îmi băgase în cap dom' director. Cum mă vedea începea să ţipe: Domnişoara Simona, sunteţi bătrână, ce mai aşteptaţi? Asta e ultima dumneavoastră şansă. Sunt bărbat şi vă zic că dacă nu vă măritaţi acum, nu vă mai măritaţi niciodată. Aşa că l-am ascultat şi m-am răsucit cu scaunul spre colegul din spate. M-a luat. Apoi a vrut să stau acasă. După un an, mi-a zis că dacă nu face ceva să-şi îmbunătăţească situaţia materială, o să mă piardă pentru unul cu bani, aşa că şi-a căutat o slujbă în străinătate. A ajuns manager. Eu fată în casă. Mă iubeşte şi e fericit. Totul este exact cum a vrut el. Înainte eu deţineam controlul, acum îl deţine el.

La masă în Berlin, femeia care mi-a zis că sunt prea drăguţă ca să am prietene, văzând cum căţeaua mea trece peste toţi oamenii de la masă ca să ajungă la mine, a zis: Un câine ştie cine este şeful în casă şi stă mereu lângă el. Da, poate aşa e, poate că eu sunt cea care deţine de fapt controlul. El e un tiran, iar prin faptul că îl las, îl controlez în toate. Depinde de fapt de mine în absolut orice. Eu spun ultimul cuvânt. Este un subtil joc de putere, pe care numai cei implicaţi îl pot înţelege. Uneori victima e adevăratul călău. Dacă îl iubesc? Da. În felul meu. Sălbatic. Violent. Încăpăţânat. Nesupus. Neîmblânzit. Crud.

A fi femeie.

Am citit un articol pe internet care zicea că singurul lucru important pe care-l poate învăţa o femeie în viaţă este să facă un blow-job perfect. Şi dădeau sfaturi serioase despre cum să atingi o asemenea artă. Că este o aptitudine salvatoare de vieţi. Tot ce îi trebuie unei femei în viaţă. Tot ce trebuie să ştie vreodată. Şi cred că, având în vedere câte industrii sunt controlate de homosexuali, şi bărbaţii ar trebui să arunce un ochi peste articolul acela.

Să vorbim despre decenţă şi demnitate în lumea în care trăim? Are vreun rost?
Ruşinea vieţii. Abjecţia ei. Toţi facem parte din ea.

Am văzut o poză pe feisbuc cu nişte prostituate de la începutul secolului care nu arătau ca nişte manechine sub nicio formă, ca să mă exprim cu delicateţe, şi scria: nu tu thigh gap, nu tu silicoane, nu tu botox, dar bărbaţii le-au plătit, fetelor. Da, le-au plătit, nu le-au iubit. Le-au plătit ca să facă ce nu voiau să facă iubitele, soţiile lor, acasă. Deşi nu cred că cele care se chinuie cu operaţii estetice au mai mult succes. În ziua de azi cred că se găsesc o mulţime de proaste să o facă şi pe gratis. În speranţa că acel bărbat va rămâne cu ele. Amăgindu-se că e dragoste. În fiecare zi primesc reclame în căsuţa poştală: Haine care să atragă atenţia asupra ta! Să atragă atenţia asupra ta? Ce contează, tot goală puşcă ajungi şi tot aia ţi se întâmplă. Mai vrei să o şi păţeşti des? Să te transformi singură în ţintă? Sau mi-a fugit privirea la o reclamă în josul unui site: Mai bune decât prostituatele, aceste mame fut pe gratis! Găseşte-ţi una în zona-n care locuieşti!

Deci hotărâţi-vă, muierilor, ce vreţi.