Costel Gâlcă încearcă să facă o echipă mai bună din Steaua şi să rămînă civilizat. Este o încercare care merită încurajată.
Mai ţineţi minte cum arătau antrenorii pe vremuri? Poate n-ar fi rău să ne amintim. Poate că ar fi bine să le spunem şi mai tinerilor noştri suferinzi în ale fotbalului, căci ei nu i-au apucat. Nu că ar fi pierdut ceva fundamental! Estetic vorbind, antrenorul ancestral era ceva între omul cavernelor şi maistrul din uzină căruia îi plăcea să-şi rîdă de inginerul picat în secţia lui. La noi cel puţin, respectivul era apelat cu "nea", formulă de politeţe aproximativă. "Nea" se îmbrăca de regulă cu un trening ponosit din care ieşea în evidenţă burta post activitate competiţională. "Nea" vorbea simplu, dădea indicaţii de genul "Focu' la ei!" sau "Să-i urcăm pe garduri!". Cînd "elevii" nu răspundeau corect comenzilor primite, îi mai altoia. Ca semn al înţelepciunii şi autorităţii. "Nea" fuma înainte de meci, în timpul acestuia şi după, iar cînd stresul atingea cote paroxistice scuipa cu poftă şi înjura neaoş. Îşi făcea un titlu de glorie din ignoranţă. Nu ştia limbi străine, nu îl interesa adversarul. Se apăra cu deviza "Să ne facem jocul nostru".
Trecem acum la noua generaţie. Am un prieten pe care îl deranjează eleganţa vestimentară cernită a lui Costel Gâlcă. Admite că se îmbracă bine, că este slim şi cad de minune hainele pe el, dar susţine şi că prea mult negru strică. Nu îi împărtăşesc revolta cromatică, din contră. Dar orice microbist ştie că pe Costel Gâlcă nu costumele Armani îl ţin în funcţie, ci rezultatele. Asta este o propoziţie-capcană, fiindcă dacă o considerăm sută la sută adevărată ajungem din nou la "nea", cel cu trening şi burtă. Altceva mi se pare important. Indiferent în ce culori se îmbracă, încă noul antrenor al Stelei este un personaj de descoperit. Un om cu o personalitate mult mai puternică decît ai fi tentat să crezi la o privire fugară.
De aceea îl observ cu o atenţie vecină cu simpatia pe Costel Gâlcă. Este un interes profesional şi uman aici. Ziaristul are obligaţia să îşi cunoască şi să îşi înţeleagă personajele despre care scrie. Să reducă la minimum impresiile subiective şi umorile personale şi să maximizeze faptele. Iar faptele spun că Gâlcă propune un amestec de bun-simţ şi modestie acolo unde sălăşluiau aroganţa şi trufia. Din nou mi se va atrage atenţia că trufaşul şi arogantul Reghe a cîştigat două titluri, cu participări în grupele Champions League, iar succesorul care nu-şi bruftuluieşte interlocutorii la conferinţa de presă a cîştigat deocamdată doar admiraţia reporterilor cărora le-a strîns mîna la zona mixtă.
Apropo de conferinţa de presă de după meciul cu Ludogoreţ. Gâlcă a vorbit la superlativ despre jucătorii lui. Chit că ştie mai bine decît noi ce a mers şi ce nu. Pentru cei foarte atenţi la subtext şi la nuanţe, el a spus însă mult mai mult decît s-a auzit în microfoane. Între prestaţia "magnifică" a lui Sînmărtean şi cea "foarte bună" a lui Latovlevici există o mare diferenţă semantică. Antrenorul Stelei stăpîneşte o regulă de bază. Autoritatea în faţa jucătorilor nu ţi-o cîştigi beştelindu-i în public. Dar ceva îmi spune că zahărul de la apariţiile TV se metamorfozează în porţii mici de chinină în cantonamente. Acolo unde, de exemplu, golgeterul află că va fi sacrificat spre folosul echipei. Un tip slab şi influenţabil n-ar reuşi aşa ceva în veci.
Nu pariez pe succesul profesional al lui Gâlcă, dar pentru frumuseţea demonstraţiei mi-ar plăcea să-i iasă. Să dovedeşti că poţi avea rezultate şi, concomitent, să rămîi un om civilizat. Şi, pe cît posibil, să arăţi mai aproape de Arsene Wenger decît de nea...