Mâine / Emigrantul

Mâine
 
Odată, într-o zi, pe care o putem numi mâine
O să fie totul bine
o să mă înveţi să cânt la vioară
o să te ajut să te laşi de fumat
nici o harpie nu-şi va mai înfige ghearele în părul meu învolburat
nici un naufragiu nu-ţi va mai întuneca retina
nici o umilinţă nici un zbucium nici o contradicţie
nu ne vor mai aţine calea
spre fericire
 
Azi încă mai avem de alergat, de adunat câteva oase de sub dărâmăturile viselor
Azi încă va mai trebui să ne bandajăm orele, setea, aşteptarea, privirile
Să ne strângem liniştea în pumni ca pe o amuletă
Dar mâine
Mâine o să facem dragoste
Ca apucaţii
Promit
 
Mâine te voi găsi în sfârşit
Îţi voi găsi casa într-o pădure de case
Îţi voi descifra vocea într-un labirint de voci
Îţi voi lua urma ca o sălbăticiune care îşi recunoaşte perechea de foarte departe
 
Mâine
Nu va mai trebui să împărţim totul ca până acum
- O bucată de cer pentru tine o bucată de cer pentru mine -
Vom avea împreună acelaşi cer, vom muşca din aceleaşi gânduri, cu poftă
Vom înnopta în aceeaşi tăcere, ne vom trezi învăluiţi în aceeaşi muzică

Vom renunţa la întrebări în acelaşi timp
 
Într-o zi, poate mâine
O să îţi bat la uşă târând după mine dragostea asta, uriaşă
Ca pe un animal împuşcat, care sângerează cumplit
Unicul rămas de acest fel pe lume
Să fim noi martori la ultima lui suflare

Am glumit
mâine o să fim fericiţi
mâine o sa facem dragoste ca nişte adevăraţi eroi romantici
până la adânci bătrâneţi
promiţi?

Emigrantul
 
Nu e nimeni aici. E linişte. Vântul îşi face loc prin pânzele găurite, prin ferestrele sparte, prin zidurile prăbuşite şi îşi cântă melopeea.
Nu te întoarce, nu ai de ce să te întorci aici, nomadule, nu mai numi locul acesta acasă.
Fiului meu i-am spus: sunt fiica apusului, dintotdeauna
Orice ţară de la soare apune e patria mea.
Părinţii mei sunt apa acestui lac şi umbra acestui munte pleşuv de la capătul lumii

Nu e adevărat că m-am născut într-un ghetou dintr-o legendă urbană oarecare
În care toate personajele sunt anti-eroi
Nu e cu nimic mai adevărat
decât faptul că am trăit dintotdeauna pe pământul dorinţei,
Numai şi numai pe meleagurile de la Soare Apune

Libertatea mea a fost aceea de a închide ochii

Nu te întoarce din drum, nomadule,
Asta e regula jocului dacă vrei să fii veşnic tânăr
Aruncă-ţi amintirile la câini, dă-le de pomană, îngroapă-le, dă-le-ncolo de năluci
Nu te mai uita îndărăt.

Înţelege că nu ai unde te întoarce
Ţara asta e un loc pustiit, un sat din care vulturii înfometaţi au mâncat până şi pietrele.