atît cît să se desfacă zările cele cuprinse între fricile tale şi bînguielile mele, mai ceva ca palma aşezată pe coapsa-ţi în cafeneaua plină de lume. am uneori sentimentul că mi-aş fi fost o paralelă de trecut totul peste bordura la care mă uit de ceva vreme. mi-e dor de zornăitul silabelor tale şi de pauza în respiraţie. doar cînd îţi ating pubisul sub stofa groas-a pantalonilor stînjeniţi de-a fi fost. îmi îngheţa cuvîntul tremurînd mîngîiatul. îmi doream să apuc căpăstrul timpului. cavalcade fastuoase printre blocuri strîmbe. dacă aş iscusi amintirile încît să nu mai simt mirosul tău închipuit de cenuşă.
te iubesc ca şi cum n-aş fi vrut.
am băut. o să beau şi mai încolo, alcool cu sarea pamîntului, îmbătatu-s-a şi n-am cui. hai să spun şi eu ceva despre cum e sa fie o dupăamiază în urma visului de căutat copilaria. te-ai repezit înspre meterezele de carton ca şi cum aş fi fost un zid nu un sentiment oarecare de aşteptat metrouri, confirmări, praguri de trecut cu coapsele tale în braţe. ai fi crezut că doar cuvinte îmi atîrnă de grumazul încordat precum fuga. din mine aerul se umplea de bucăţi plutind în ralenti-ul memoriei. n-am ştiut vreodată s-aştept o venire. am păşit peste tot ce-ar fi fost un posibil drum să te văd măcar cu o jumătate de pas înainte.
te iubesc ca şi cum n-aş fi putut
numai gîndul că vremea stă o parte o fărîmă un ceva acolo cît de cît. numai a te trage în braţele mele ca-n nişte cîrlige de măcelărie. numai să mi te vînd arătîndu-mi-te vreme de vreme şiroind a dorinţă peste metalul strălucindu-se. iar o să-mi ţipi desfăcîndu-te-n întrebări nerăspunse. iar o să fugi ascunzîndu-mi imaginea în vîşcoşenia de frică. iar...
te iubesc ca şi cum n-aş mai fi