nicicînd primăvară mai frumoasă plinul de mîngîieri ostenind deasupra ochilor tăi coapsa-ţi adînc aşezată-n palma mea şi lumea-mi din jur stîrnind uragane. cetatea derulîndu-se pe sub cuvintele mele de dragoste e mai udă mirosind a sînge proaspăt. ehei îţi strigam desfăcîndu-te privirilor sclerozate. îmi răspundeai cu un geamăt de castitate purtată-n triumf pe balcoanele cartierelor putrezind a iluzie.
te nunteam cu oameni luaţi de pe stradă-n versuri tăioase.
mă priveai cu palmele prinse de piept arzînde medalii.
acela era un început de iarnă. sărutul ghiftuit cu o palmă de frică. telefon bolborosind a uluită ascundere-n sine. ce ar fi fost să te cuprind ca şi-acuma coapsa-ţi elastică încheietura zvîcnită. ce ar fi fost să te agăţ de privirile-mi lame maure. doar să nu mă fi lăsat dus de cocoşata-mi tăcere, de gîndul că...
te nunteam cu gingăşia cleioasă a fricii.
mă priveai cu o penelopă din fire de oţel.
nici n-ai să mai rîzi nepreţuindu-se ocolitoarea-mi vîrstă. nici n-ai să mai cauţi să vin aşezîndu-mi răscrucea pe dealul numit gulgolet într-o transcriere apusă. aşa cum stăteai aşteptîndu-mă ere la o masă de lemn prea scurtă să pui o cafea între mine şi toate cerşiturile copilăriei. aşa cum stăteai cuprinzîndu-te priviri am fi fost.
te nuntesc aşternutu-ţi din fiecare feciorie de luni dimineaţa.
mă priveşti cu mîinile petrecute pe după cuvinte.