Cuvântul VII. Vodă Costandin Mavrocordat,
gânditu-s-a cu capul lui mare să strângă tăti putoriştile di pi drumuri în zidurile de la svete Gheorghi.
Strâns-au oamenii domneşti optzăci di muieri răli. Şi care barbat voie şi să învoie cu vreuna din ele, plăte taxâldarâm la domnie şi o lua cu cununii. Numa nu să pre îngrămăde barbaţii. Iară tălăniţele mure de foami la svete Gheorghi şi era goale. Cere milostenii prin zaplaz şi spune măscări la ominii care trece pi uliţâ. Noroc di buna Doamnă Ecaterina, măcar că greacă, cari li trimite pâni şi lumini, să nu şadă
pi-ntuneric. S-o găsât şi pohticioşi să ieie aşa muieri, da' Dumnedzău
i-o pedepsât. Aşa
s-o întâmplat cu jupân Şmuel, mindirigiu de la rohatca Păcurarilor. Măcar că cumunitatea
i-o spus să
s-astâmpere, el nu
s-o lasat. Bătrân fiindu şi văduvoi,
s-o gândit
să-şi deznierde bătrâneţele
c-o pârţoţină de aieste, carele
să-i încălzască oasele bătrâne în aşternut. Da'
i-o ieşât deznierdatu' pi nas.
Ş-o ales pi una Aniţa, trupeşă şi tânără, da' ştiţi vorba bătrânească: Di diparti trandafir, di aproape borş cu ştir. Sau: Di diparti lac înflorit, di aproape lac împuţât. Distrabalata şi dizmaţata aiasta era o amăgelnică, o tălpiză
ş-o şugubaţă ci nu
s-o pominit. Di îndatâ, fleoarţa şi curviştina,
i-o găsât vicleşug lui jupân Şmuel şi
i-o spus
că-i cinstită şi curată ca Sfânta Vergură şi numa "împrejurărili vitrigi" o
făcut-o să calce strâmb, da' numa aşa, o datâ, di două ori. Îi zice
că-i orfană, sărmănica, şi că Agia o
râdicat-o degeaba, fără di vinâ. Da' pi ie o
târnosât-o pi sub garduri şi pi sub poduri un righiment di cazaci, da' ce zâc eu, o armie di oamini. Însă jupân Şmuel i se uita în ochi, cum ţi se uită ghiţălu' înainte
să-l tai. O pupa, o nenere... Ptiu, ci însamnâ să te prosteşti la bătrâneţă! Şi uite aşa putoarea dracului
i-o dat jupânului frenţia sau boala franţozască ce mai nainte se chema procajen,
într-un sfârşit, boala curvarilor. Şi scurtă vreme jupân Şmuel o murit cum îi mai rău, în dureri, frenţit. Iar rauca di Aniţa o agiuns mindirigiţâ. Dacă vă puteţi închipui! Pi urmă domnia
n-o avut ci faci şi
li-o dat drumu' la tăti distrabalatili.
Ş-atuncea să te ţâi, frate,
c-o început mai dihai curvăsăria şi depravaţiunea în târgul Ieşilor
şi-n tătă Moldova. Na, căpoiul cel prost a lu' Costandin Mavrocordat
[1].
[1] După toate aparenţele această istorioară nu este scrisă de Kostakelu, ci de un compilator anonim. Nivelul său cultural precar dovedeşte acest lucru (prof. Scordaliu).