Kafka pentru deprimaţi

Citiţi postfaţa acestei cărţi.


Adjectivul "kafkian" desemnează astăzi o situaţie absurdă, ridicolă sau bizară. Cuvântul derivă de la cel mai important literat de limbă germană al secolului al XX-lea, Franz Kafka.

Operele scriitorului evreu din Praga, majoritatea publicate postum, au o tematică labirintică şi obscură, neliniştitoare şi greu de asimilat de mulţi dintre noi. Din acest motiv, numele lui este folosit pentru a descrie o situaţie complicată, suprarealistă sau de neînţeles.

Adjectivul "kafkian" a fost popularizat intens în ultimele decenii şi este folosit foarte frecvent în presă, pentru a defini situaţii politice groteşti.

În vremurile noastre, marcate de convulsii şi crize, viaţa de zi cu zi ne pune în faţa unor contexte lipsite de orice logică, contradictorii sau, pur şi simplu, ridicole. Oamenii folosesc acest cuvânt pentru a se referi la situaţiile extravagante în care se văd antrenaţi.

Ceva kafkian ar putea fi şi faptul că utilizăm cu mare dezinvoltură acest adjectiv, fără a fi citit nicio operă a genialului scriitor ceh sau, încă şi mai rău, fără a şti nici măcar cine este.

Cartea de faţă doreşte să remedieze această deficienţă şi în acest scop vom explora gândirea lui Franz Kafka, dar nu cu o privire de literat sau de sociolog, ci pentru a învăţa cum să trăim mai bine.

Privirea lui lucidă aspra problemelor fiinţei umane ne ajută să găsim soluţii creative pentru absurdităţile întâlnite în traiul nostru de zi cu zi. Acest manual unic în felul lui aduce o lumină la capătul tunelului în care ne afundă viaţa cotidiană, ajutându-ne să înţelegem problemele care ne frământă.

De aceea, fiecare capitol începe cu un aforism al lui Franz Kafka, urmat de o interpretare în cheie psihologică sau practică, pe care cititorul să o poată aplica în viaţa sa de zi cu zi.

Acest curs inedit şi original de filozofie kafkiană este un manual de instrucţiuni pentru a ieşi cu bine din procesele şi metamorfozele cotidiene fără a ne abate de la calea spre fericire.

Istoria oamenilor este o clipă între doi paşi ai unui trecător

Înţeleptul chinez Lao Zî spunea în Dao De Jing că o călătorie de o mie de mile începe cu un pas. Acest aforism este cunoscut de peste două mii de ani, dar e la fel de actual şi în zilele noastre, când multe persoane se văd obligate să ia totul de la capăt din cauza crizelor economice, sentimentale sau existenţiale.

Kafka se referea la fiecare istorie personală ca la o clipă între doi paşi, având în minte toate generaţiile care ne-au precedat şi cele care ne vor urma.

Cu toate acestea, chiar şi în aceeaşi existenţă, fiecare bărbat şi fiecare femeie pot să treacă prin momente diferite de renaştere, de eşec, să ia totul de la capăt, să se reinventeze. Atât timp cât ne aflăm pe faţa pământului, putem proiecta, încerca şi realiza orice lucru.

Suntem o clipă între doi paşi, dar această clipă conţine toate posibilităţile din lume.

Aşa cum spune înţelepciunea populară: "Mai este încă mult de făcut."

Când totul pare terminat, apar forţe noi. Aceasta înseamnă că trăieşti.

Adaptabilitatea noastră este capacitatea de a depăşi orice fel de adversitate şi de a ieşi mai puternici din lupta cu ea, ceea ce a reprezentat o constantă în viaţa lui Kafka.

Un alt evreu, francezul Boris Cyrulnik, a popularizat acest termen, căci a trăit pe propria piele experimentul nazist. Părinţii lui au fost asasinaţi într-unul din lagărele ororii. Cyrulnik a reuşit să evite deportarea de două ori, salvându-şi viaţa, pe vremea când avea numai şase ani. O astfel de traumă ar fi afectat sănătatea mentală a oricui, cu toate acestea, Boris Cyrulnik a avut şansa să fie crescut de persoane care i-au inoculat dragostea de viaţă şi pentru cei din jurul lui.

Cheia adaptabilităţii se află în vindecarea prin afecţiune. Boris Cyrulnik a lucrat cu orfanii români după căderea lui Ceauşescu, demonstrând că nu răul tratament este cauza principală a tulburărilor mentale în cazul orfanilor, ci lipsa de afecţiune şi dragoste.

În momentul de faţă lucrează cu copiii şi cu suferinzii de boala lui Alzheimer.Poate că aceşti pacienţi îşi uită trecutul, uită şi cuvintele, dar nu uită niciodată afecţiunea sau frumuseţea muzicii, ne asigură Cyrulnik.

Afecţiunea este cel mai important instrument şi balsamul vieţii noastre, deoarece ea permite fiinţelor umane să comunice între ele cu respect, indiferent care ar fi limba în care vorbesc şi cultura de care aparţin.

Cotidianul este miraculos ca atare. Eu nu fac altceva decât să consemnez acest lucru.

În cartea sa Încântarea cotidiană, Sarah Ban Breathnach ne propune să ne dedicăm o parte din timp evaluării mediului care ne înconjoară ca o formă de a sărbători minunile din viaţa de zi cu zi.

Dacă ne vom decide să ne înconjurăm de curăţenie, ne vom menţine şi spiritul treaz. Făcând curăţenie şi ordine în lucrurile noastre, vom putea să ne punem în ordine şi lumea lăuntrică.

Autoarea ne sfătuieşte să punem tot sufletul în rezolvarea sarcinilor cotidiene, indiferent cât ar fi de banale: când gătim, când citim un ziar, când mergem la cumpărături, când lucrăm, când avem grijă de copii, când stăm de vorbă cu cei dragi... orice activitate este o frumoasă aventură, un moment valoros, dacă îl considerăm ca atare.

Dacă reuşim să realizăm această încântare cotidiană de care vorbea şi Kafka, vom profita mult mai mult de timpul nostru, vom avea o viaţă mai plină, făcând dintr-o simplă rutină un act ceremonial.

Există şi alte cărţi care ne dezvăluie plăcerea unor activităţi de rutină de care nici măcar nu suntem conştienţi. Lucrarea Prima înghiţitură de bere şi alte plăceri minuscule, Gallimard, 1997 a lui Philippe Delerm evidenţiază micile plăceri zilnice de care aproape că nu ne dăm seama.

Titlul însuşi este revelator: când ne este sete şi cerem într-un restaurant indiferent ce băutură (nu trebuie să fie neapărat bere), prima sorbitură, mai ales dacă este rece, este o adevărată explozie de plăcere pentru simţuri.
De mult prea multe ori nu apreciem plăcerile mărunte, care sunt sarea şi combustibilul fericirii.

Orice credinţă este ca o ghilotină: la fel de grea şi la fel de uşoară.

Nimeni nu este lipsit de prejudecăţi. Este o experienţă pe care Franz Kafka a trăit-o pe propria sa piele ca evreu vorbitor de germană în societatea cehă a epocii sale.

Chiar şi minţile cele mai liberale suferă de aplicarea unor filtre reprezentate de ideile preconcepute şi de stereotipuri. Cauzele sunt de ordin cultural, familial şi biografic, astfel încât tot ceea ce trăim acţionează ca un filtru interpus între noi şi realitate.

Nu numai că există persoane care au o reacţie de respingere sau de dispreţ faţă de cei care nu fac parte din comunitatea lor culturală, de rasă sau de religie. Chiar şi în ceea ce ne priveşte pe noi înşine avem idei preconcepute, care ne îngrădesc gândirea, cum ar fi:
Convingerea că suntem incapabili să facem ceva, pentru simplul motiv că nu l-am încercat încă.
Bănuiala că alte persoane ne cenzurează sau nu ne apreciază, când este foarte posibil să nu aibă o opinie despre noi.
Tendinţa de a considera că un anumit eşec se va repeta, fără a ţine seama de faptul că nu există două momente şi nici două împrejurări identice.

În lupta dintre individ şi lume trebuie să fii de partea lumii.

Există două tipuri de persoane: cele care înoată împotriva curentului evenimentelor şi cele care plutesc împreună cu acestea, atitudine proprie taoismului.

În conformitate cu această filozofie chineză milenară, cel care se îndepărtează sau se abate de viaţă se îndepărtează şi de înţelepciune şi de virtute. Înainte de orice schimbare sau transformare, înţeleptul va avea încredere în mişcare.

Legea taoismului derivă din schimbare, căci totul este inclus în ea. A trăi însemnă a suferi transformări şi lovituri, din cauza caracterului dinamic al existenţei. Ceea ce nu moare este mort. Schimbările au loc în cer − aştrii se deplasează −, pe pământ − care nu încetează să se rotească −, şi în om − care este supus zbuciumului vieţii.

În felul acesta apar cele patru anotimpuri ale anului şi transformările specifice fiinţei umane.

Pentru a înfrunta schimbările cu înţelepciune trebuie să avem în vedere patru principii călăuzitoare:
să aşteptăm momentul potrivit pentru a acţiona.
să acţionăm în mod adecvat, respectând celelalte fiinţe şi evitând excesele şi abuzurile.
să ne depăşim intenţiile specifice şi egoiste.
să ştim când este necesară schimbarea şi când nu.

Înţeleptul învaţă să se schimbe, să se revoluţioneze, să se elibereze de ceea ce este anchilozat, de ataşamentul faţă de persoane, obiecte şi locuri.

Mai ales în perioadele de convulsii, ca cea pe care o trăim acum, trebuie să ştii să te desparţi de tot. Sau, cum susţine lozinca Statelor Unite: "Să schimbăm totul ca să nu se schimbe nimic."