Fiziologia unui student eminent

Am stat anul trecut cu trei studente la Drept. Eu, studentă la Litere, eram aşadar un pic outsideriţă. Colegele mele de cameră m-au catalogat drept atipică şi mi-au povestit cum îşi imaginau ele că ar fi o fată de la Litere: serioasă, studioasă, cu nasul mereu în cărţi. Ulterior, am fost descrisă ca fiind cam "miserupistă" cu şcoala.

Să zicem că întâmplarea ar fi făcut ca, timp de o săptămână, să am ocazia de a cunoaşte îndeaproape persoana care îmi fusese anterior descrisă. Şi că mi-aş fi zis că mda, asta ar fi o tipologie notabilă.

Aşadar, cum aş fi putut să fiu, dar uite că nu sunt. Notabil: în prima săptămână de şcoală, două cărţi din bibliografie date gata. De asemenea, din dulapul rezervat hainelor se înghesuie şi cad manuale de generală, liceu şi câteva dicţionare. Mai trecem în listă şi câte un dosar rezervat fiecărui scriitor şi terminăm cu explicaţia de ce păream eu miserupistă. Bun.

Timpul liber (cel desprins de cursuri şi săli de lectură) nu se petrece nicidecum la film, teatru sau vreun concert, ci se ramifică în două. 1. Meditaţii date copiilor din ciclul gimnazial. De ce ar avea cineva în clasa a şasea nevoie de meditaţii la română - mă depăşeşte. 2. Cititul stând în vârful patului. Sigur, fără nimic care să mă distragă, cum ar fi o voce sau o muzică în surdină.

Din păcate, programul atât de plin al unei studente umaniste eminente nu lasă loc liber pentru prea multe. Poate o petrecere de dimineaţă sau, măcar, o contemplare fugitivă a apusului.

Toate bune până aici. Am descris, de fapt, copilul pe care majoritatea părinţilor şi l-ar dori. Dar o tipologie, am învăţat eu, ar trebui să fie cât mai dreaptă, mai corectă, mai realistă. Iar oamenii sunt alcătuiţi din umbre şi lumini la urma urmei.

Cu cât stai mai mult prins în lumea cărţilor - cu atât mai mult dacă vorbim de beletristică -, cu atât devine mai greu să interacţionezi eficient cu realitatea din jur. Ştiu ce spun, toată copilăria şi adolescenţa mi-am petrecut-o înconjurată de filologi. Dar realitatea nu e construită doar din oameni, ci şi din anumite norme comportamentale. Din nefericire, pe studenta noastră eminentă nu părea să o deranjeze că podeaua e murdară, vasele nespălate, mâncarea stricată de două zile şi că sub pervaz zace un gândăcel de câteva zile. Aspectele acestea mundane nu o interesau atâta timp cât romantismul nu este o reacţie la clasicism, căci romanticii întorc spatele realităţii din alte motive.

Oameni şi oameni. Se zice că nu trebuie să judeci niciodată un om până nu-i cunoşti toată povestea. Se zice şi că, dacă o cunoşti, nu-i frumos să scrii un articol despre ea. Ţin minte o glumiţă pe care o spuneau copiii la bloc. Newton a vrut într-o zi să-şi fiarbă un ou. Cufundat fiind în gândurile lui, şi-a fiert ceasul. Morala? Uneori e greu să rămâi cu picioarele pe pământ când ai capul în aer, în lumea ideilor.