Decenţa şi bunul simţ nu fac audienţă, dar pot da dimensiunea unei campioane fără fiţe.
Dacă vreţi să cunoaşteţi o fată modestă, v-o prezint pe Irina Begu. Irina Camelia Begu, jucătoare română de tenis din prima sută mondială. Cum modestia nu este o marfă prea căutată în zilele noastre, iau în calcul că mă adresez unui public nu foarte numeros.
Cu toate astea sau poate tocmai de aceea, insist. Irina Begu este în mod natural un om decent şi de bun simţ. Ea nu îşi joacă modestia ca pe un rol incomod, pentru care trebuie să transpiri. Cînd vorbeşte în public nu recită poezii învăţate, ca să dea bine. Aşa cum aţi observat, personajele de genul Irinei sînt rare în peisajul cotidian, populat abundent ori de băieţi şi fete rele, ori de băieţi şi fete glamour. Normalitatea nu face audienţă, bunul simţ nu atrage. Cu atît mai mult, este un act de curaj să îţi porţi decenţa atunci cînd te-ai dedicat unui domeniu în care trebuie să excelezi. Să faci performanţă. Să exhibi.
Probabil nu aş fi scris rîndurile de faţă dacă Irina Begu nu se califica în finala turneului de la Moscova. Acolo unde a jucat bine toată săptămîna, înconjurată de un anonimat care îmi închipui că a şi ambiţionat-o. Aşa este. Probabil că nu aş fi scris dacă ea nu le bătea pe Pironkova în sferturi de finală şi pe Safarova în semifinală. Şi aş fi greşit. Dar nici acum nu este prea tîrziu să recuperăm. Să spunem că sportiva Irina Begu s-a reîntîlnit zilele acestea cu fata, cu omul Irina Begu. A fost o întîlnire emoţionantă, dar fără efuziuni sentimentale de la solduri. Sportiva Irina Begu venea de departe, de pe locul 124 al clasamentului WTA, pe cît terminase anul 2013. Un an greu, cu o accidentare la umăr mai dureroasă şi decît senzaţia că tenisul putea fi ceva de domeniul trecutului. Lupta a fost dură şi din nou anonimă. A jucat turnee mici, pe arene mici, cu adversare mici şi rele, cărora nu le pasă că tu aparţii altei lumi. Irina a urcat pînă pe poziţia a 61-a, acolo unde se afla înaintea turneului de la Moscova.
Pentru frumuseţea made in SUA a poveştii, ar fi fost frumos ca Irina, al cărei oraş preferat este chiar New York, să şi cîştige finala împotriva rusoaicei Pavliucenkova. Dar şi fără asta, mi se pare că demonstraţia este împlinită. La 24 de ani, Irinei Begu i se aştern în faţă o viaţă de tenis şi încă o viaţă dincolo de tenis. Este o jucătoare cu un fizic bun, este puternică, are lovituri solide pe care şi le poate îmbunătăţi. Pe pîrtia făcută acum în 2013 de Simona Halep, cîştigătoare la Moscova, Irina Begu a reuşit să scape de complexul Simona Halep. Fără să fiu amator de paradoxuri, cred că ascensiunea impresionantă a Simonei le-a blocat cumva pe toate colegele ei de generaţie. Irina este prima care a ieşit la lumină şi ne spune că luptă cu armele ei. Modestie, bun simţ, decenţă, caracter. Bineînţeles, şi talent, bine ascuns în spatele celorlalte.