Hai, nene, la Iunion!

Citiţi prefaţa acestei cărţi.


Aflată pe strada Câmpineanu, Grădina Union a intrat în circuitul teatrelor de vară în 1875 cu spectacolele de varieteu ale trupei condusă de I.D. Ionescu. I.L.Caragiale ne vorbeşte de această grădină în piesa O noapte furtunoasă, unde se ducea Jupân Dumitrache cu soţia sa, Veta şi cumnată-sa, Ziţa, să vadă comediile "alea" pe care le juca Ionescu şi la care ei nu pricepeau nimic.

Constantin Bacalbaşa în Bucureştii de altădată ne spune că la început locul era destinat petrecerilor şi se intra din strada Câmpineanu direct în grădina Union-Suisse, unde dădeai de " o curte cu câţiva copaci, apoi o căsuţă unde se afla instalat clubul coloniei elveţiene şi apoi o instalaţie de popice. Acolo veneau să joace popice elveţienii şi câţiva prieteni ai lor. Pentru vară grădina era închiriată la trupe de café-concert".

I.D. Ionescu, atras de acest loc, nu doar pentru că era situat central, ci şi pentru că era plin de pomi şi de verdeaţă, a închiriat spaţiul transformându-l într-o grădină în care bucureştenii trebuiau să sosească devreme pentru a prinde un loc. În programul artistic prezentat de trupa lui Ionescu predominau canţonetele, şansonetele, cupletele şi numerele de circ. Ansamblul era format din români, francezi, germani, italieni şi americani. Orchestra din a cărei componenţă făceau parte doi renumiţi lăutari, Ion Metz şi Iorgu Ochi-Alb, îl avea în frunte pe Ionică Dinicu. Pe scena de la Union au putut fi văzute numere de circ executate de americani, dansuri populare româneşti, patinatori pe rotile, bărbierul Năstase Ştirbu cu pisicile lui dresate, taraful lui Dobrică de la Ploieşti şi prima trupă de balerine. La deschiderea stagiunii din 1875 I.D. Ionescu a adus-o pe şansonetista franceză Mary Fanelly. Preţul de intrare în grădină se mărise, pentru bărbaţi cu 1 leu, iar "doamnele şi domnişoarele aveau intrare liberă." Fanelly obţinea mare succes cu cântecul Într-o seară la Chat-Noir, devenit şlagărul vremii datorită amestecului de cuvinte franţuzeşti cu cele româneşti rostite într-o limbă stâlcită:
Veneau să o vadă pe Fanelly şi oameni din înalta societate, dovadă că la unul din spectacolele a asistat însuşi prinţul rus Gorceakoff[1]. Tot pe scena de la Union interpreta şansonete la modă tânăra Aristizza Romanescu. Era plătită cu 10 lei pentru un cântec. Cupletele româneşti erau semnate de Pantazi Ghica, Ion Moşoiu, N.T. Orăşanu sau C.A. Rosetti (sub pseudonimul Iuliu Roşca).

Nelipsite din repertoriu erau Cânticelele comice de Vasile Alecsandri. Poetul era foarte încântat de interpretarea pe care de I.D. Ionescu o dădea scurtelor "bijuterii teatrale". Cupletele prezentau probleme din actualitatea imediată: crearea Băncii Naţionale, alegerile, introducerea tramvaiului cu cai, politică, etc... Adesea aceste cuplete erau interzise, fie din cauza îndrăznelii de a da în vileag afacerile veroase ale unor politicieni, fie pentru rostirea unor versuri prea "decoltate". Iată cum suna unul din cupletele scrise de Pantazi Ghica:
Spectacolul avea în jur de 25 de numere, iar regia era semnată de I.D. Ionescu. Se începea cu orchestra care interpreta uvertura, urma prologul în care balerinele dansau un număr de music-hall, apoi veneau numerele de acrobaţie şi cele comice. Ionescu apărea îmbrăcat în pantaloni vărgaţi sau pepiţi, cu jachetă, jabou sau papillon, pălărie albă rotundă din pai de Italia (pe care a înlocuit-o mai târziu cu jobenul) şi nelipsitul baston. Mai târziu s-a îmbrăcat în frac negru cu decoraţii. Printre artiştii români care au jucat în trupa lui Ionescu îi amintim pe: Aristizza Romanescu, Angel Romanescu, Constantin Nottara, Eufrosina Popescu, Frosa Sarandi.

În vara anului 1876 grădina era ocupată de aceeaşi trupă condusă de I.D.Ionescu. Dar reprezentaţiile în grădină începuseră prea devreme, fapt confirmat şi de anunţul din ziarul Timpul: "Din cauza frigului cel aspru, reprezentaţia proiectată de dl. I.D. Ionescu în grădină, în beneficiul strălucitului artist Millo, care se află suferind şi strâmtorat de necesităţi, s-a amânat pentru săptămâna următoare."[2]

De la data de 30 aprilie 1878 grădina s-a numit doar Union. Trupa lui I.D.Ionescu îşi începe reprezentaţiile în luna iunie: Domnul Marty (repertoriul lui cuprindea: Les pompiers, Les locutions, La fante a Madame, Le retour de prisonier, La Côted d'or, Maître Blaquefort); Trio Martens (trei americani care executau dansuri englezeşti); o trupă de balet (formată din opt persoane); Charles Carlè; Miss Lilly, Mademoiselle Fanelly (avea în repertoriu şansonetele: Le caporal, Le Trocadero, Je fait de bêtese); I.D. Ionescu (prezenta cânticelele comice ale lui Alecsandri: Mama Angheluşa, Şoldan Viteazul, Cucoana Chiriţa, Herşcu, Precupeaţa şi diferite cântece germane).[3] Orchestra era condusă de cunoscutul Dobrică din Ploieşti.

În mai 1879 la Union poposeşte Ion Lupescu şi trupa sa, cu un repertoriu[4] de comedii şi vodeviluri, apoi au urmat în iunie reprezentaţiile "internaţionale" în limbile română, franceză şi germană susţinute de domnişoarele Betty, Elisa, Elsler, doamna Skok şi domnii Pavlovski (piticul), Ginsburg, Oswald, Skok. Prin iulie, mai mulţi actori români[5], reuniţi într-o Societatea Dramatică, au prezentat drame şi comedii: Jianu, Lipitorile satului, Păstorul sărac, Ruinele Târgoviştei, Doctorul Robin, Coconu Costică, Baba Hârca, Smărăndiţa, fata pândarului, Servitorul politic, Cimpoiul fermecat, Ştrengarul de Paris, Bărbaţii fermecaţi, O prinsoare ţărănească, Scara mâţei, Creditorii, Drepturile evreilor, Curcanul la Plevna, Şcoala bărbaţilor, Coroana lui Ştefan cel Mare.

Odată cu plecarea lui I.D. Ionescu, în anul 1880, grădina Union şi-a pierdut din atracţia pe care o avusese până atunci. Adoratul actor a lăsat-o pe şansonetista Fanelly să ducă mai departe activitatea artistică de aici. Ceva mai târziu, prin 1890, proprietarul grădinii a devenit Matei Sălceanu, care avea s-o închirieze actorului Ion Lupescu[6]. Cu siguranţă au mai fost şi alte trupe care au jucat pe scena Union, dar strălucire a avut doar pe vremea lui I.D. Ionescu.

Grădina Union a fost dărâmată, locul fiindu-i luat de un somptuos hotel, Simplon. [...]


Aflăm din cartea Istoria Bucurescilor a lui Ionescu-Gion, editată la 1899, că "pe marginea gârlei, unde este astăzi hotelul Dacia, Manuk-Bey, un Armean deştept, odinioară om de încredere al lui Mustafa Paşa Bairactor, şi peste fire de bogat, a clădit hanul numit al lui Manuk, care deveni unul din hanurile cele mai cunoscute ale Bucurescilor din prima jumătate secolului nostru [n.n. sec.al XIX-lea]. Hanul a fost clădit după căderea lui Selim al II-lea, adică pe la 1808. Manuk-Bey a cumpărat în Ţara Românească, cu paralele Bairactarului, case prăvălii, moşii, munţi. A trăit mai târziu la Paris, într-un palat superb din Verneuil. A speriat cu bogăţia şi fastul său. Guvernul lui Mahmed II, a cerut lui Napoleon I extrădarea sa.. Fanchi , ducele de Otrando, prefectul Parisului, l-a înştiinţat de cererea sublimei Porţi şi Manuk a venit în Rusia. [...] În Rusia a fost otrăvit de o slugă credincioasă ce avea."

Dispariţia lui Manuk va atrage după o sine o serie de greutăţi pentru acest aşezământ. Cam pe la 1861-1862 hanul este scos la vânzare şi cumpărat de Lambru Vasilescu, pe care îl va repara şi-l va reboteza HOTEL DACIA. Le Journal de Boucarest - din 30 iulie 1874 - anunţa în paginile sale redeschiderea hanului sub denumirea de Grand Hotel de la Dacie, cuvântul han se pare că nu mai era de bonton. Rămâne în proprietatea lui Lambru Vasilescu până în 1881, an când îl vinde la licitaţie şi este cumpărat de Al. G. Băicoianu. În 1816 Băicoianu moare, locul rămânând moştenire urmaşilor acestuia.

Aşadar Hotelul Dacia, unde au răsunat glasurile unor politicieni, mari oratori, aşa cum au fost Nicolae Fleva sau Barbu Delavrancea, şi-a primit "botezul" în 1862 de la proprietarul Lambru Vasilescu. În interior fusese amanejată o sală de teatru unde se dădeau reprezentaţii teatrale sau se ţineau serbări, conferinţe, întruniri. Cum moda grădinilor de vară cu scenă de teatru invadase Bucureştii, patronul hotelului Dacia s-a gândit să dea şi o astfel de utilitate grădinii localului. A construit o scenă, apoi, a invitat să joace pe ea trupe teatrale din toată ţara. La grădina Dacia s-au prezentat spectacole de vodevil, dramă, comedie şi operetă, în interpretarea lui I.D.Ionescu, Fany Tardini, Alexandru Vlădicescu, Grigore Manolescu, Anicuţa Popescu, Ion Anestin, Constantin Nottara, Gheorghe Cârje, Aron Bobescu, Irina Vlădaia, Ion Băjenaru şi mulţi alţii. Aici a lansat I.D. Ionescu cupletele lui Orăşanu, Pantazi Ghica în care erau satirizaţi politicienii vremii.
Presa e prezentă la mai toate evenimentele petrecute aici. Aşa aflăm că la 15 iunie 1877 pe scena din grădina Dacia este reprezentat spectacolul Lumpatius Vagabondus de Nestroy în beneficiul lui George Alexandrescu, cu I. D. Ionescu în rolul Curea Cizmarul. Fiind război, artiştii vor să ajute cu arta lor fie pe răniţi, fie pe orfani şi văduve, organizând în august recitaluri de poezie patriotică, la care participau nume cunoscute ale primei noastre scene, printre care şi Grigore Manolescu.

În vara lui 1878 cinci domnişoare artiste - Marinescu, Janette Feretti, Kisckemetty, Ohnstein şi Schröder - obţin un succes de invidiat cu programul lor de arii de operete şi şansonete la modă. De la data de 3/15 nov. 1878 directorul Teatrului Dacia devine I.D.Ionescu, care în plină forţă creatoare renunţase la micul spaţiu al grădinii Union pentru a crea întreprinderile teatrale de la Dacia şi Orfeu. Îşi investeşte banii atât în sala restaurantului, cât şi în spaţiul de afară, iar locaşul avea să poarte numele Noul Teatru Dacia. Ziarul Timpul anunţa evenimentul: "Teatrul de vară Dacia. D'abia închis localul de iarnă din hotelul Dacia şi s-a şi început în grădina acestuia construirea unui teatru de vară, care atât în privinţa confortului, cât şi în aranjarea scenei va întrece toate asemenea stabilimente de până acum din Bucureşti şi poate va concura cu asemenea stabilimente din străinătate. Scena acestui teatru este a doua după a Teatrului Naţional şi e prevăzută cu toate preparativele mecanice pentru orice reprezentaţie. Două şiruri de loje mari sunt ridicate în faţa scenei, iar între acestea şi scenă peste trei sute de locuri parter, nişte bănci pe sistemul francez, care fiecare are la spate un fel de mese pentru consumaţii. În dosul acestor locuri se află sala deschisă de restaurant, cu mese separate, o încăpere spaţioasă ce cuprinde peste două sute de persoane. Atât sala, cât şi teatrul vor fi luminate de mii de flăcări. În privinţa artiştilor ne încredem pe deplin în gustul dl. Ionescu, care ne-a dat destule exemple de talentul său în alegerea acestora, în iarna trecută. Teatrul se va deschide la 1 mai."[7]

Spectacolele încep la finele lunii mai 1879 pe această scenă complet refăcută şi modernizată. Iluminat a giorno cu becuri de gaze, aranjat cu loji şi staluri cu artiştil aduşi de la Paris şi Viena, dar şi cu George Moceanu[8] cu trupa sa de gimnaşti, Noul Teatru Dacia îşi aşteapta spectatorii. Cupletele spuse de I.D. Ionescu, muzica interpretată de orchestra angajată permanent, care din când în când era completată de alte două orchestre militare, atrăgeau ca un magnet public din toate categoriile sociale. Cunoscuta şansonetistă Mary Fanelly, care rămăsese la conducerea trupei din grădina Union, avea şi aici program. Dar cu tot efortul financiar depus de I.D Ionescu întreprinderea artistică avea să dea faliment. Cum s-a ajuns la această nenorocire? I.D. Ionescu investise mulţi bani în renovarea sălii din interiorul hotelului în vederea pregătirii spectacolelor de iarnă. Intrase mulţi bani în această renovarea şi cu toate aceasta standardele cerute de către Direcţia Generală a Teatrelor şi cei de la paza contra incendiilor nu au fost înfăptuite. Nemaiavând bani a fost nevoit să subînchirieze întregul spaţiu unei trupe franceze. I.D.Ionescu era falimentar!

În vara anului 1883 grădina devenise neîncăpătoare, fapt datorat în primul rând prezenţei actorului Grigore Manolescu şi a trupei excepţionale pe care o conducea. Manolescu plecase de la Teatrul Naţional din cauza unei certe cu actorul Ştefan Iulian. Nu pleacă singur, îl însoţeşte şi iubita sa, Anicuţa Popescu, care la puţină vreme îi devine soţie. Pentru ca noua întreprindere teatrală de la Dacia să funcţioneze, Grigore şi-a pus la bătaie o parte din moştenirea primită după moartea tatălui, iar Anicuţa toate bijuteriile. Repertoriul era de calitate: Ernani, Dama cu camelii, Doi sergenţi. Grădina era asaltată de public. De altfel, Manolescu a continuat stagiunea 1884-1885 în sala din restaurant, publicul lăsând spectacolele Naţionalului şi alegând la Teatrul Dacia. Actorii trupei erau de primă mână şi Manolescu îi plătea pe măsura talentului lor: Ion Anestin, Nicolae Hagiescu, Ion Petrescu, Irina Poenaru. Dar cheltuielile erau prea mari pentru bugetul deţinut şi falimentul a pus capăt acestei frumoase iniţiative artistice. Întreaga vară a anului 1883 Vasile Alecsandri dăduse "târcoale" grădinei Dacia, în speranţa că-l va putea convinge pe Manolescu să se reîntoarcă la Naţional pentru a interpreta rolul lui Gallus din Fântâna Blanduziei. Desigur că un talent ca al lui Grigore Manolescu nu se putea risipi prin teatrele grădinilor şi restaurantele. Acest mare artist era făcut să fie al primei noastre scene. Ca urmare, după faliment, s-a reîntors la Naţionalul bucureştean. Evident că pentru grădina Dacia a fost o mare pierdere. O dovedeşte şi faptul că presa nu mai consemnează prea mult despre activitatea de aici. Rar se întâmplă să găseşti în paginile vreunui ziar câte o mică "cronichetă" despre reprezentaţiile teatrale de aici. Nu ştim ce s-a întâmplat în vara lui 1884, căci de-abia în septembrie este amintită prezenţa unui grup de actori care au jucat cu succes comedia Deputaţii în halat şi în papuci. Este greu de crezut că întreaga vară scena grădinii să fi fost goală, dar probabil că trupele care au trecut pe scena de la Dacia nu au captat interesul presei.

Prin vara lui 1887 stagiunea a fost deschisă de o trupă condusă de P.S. Alexandrescu şi Aron Bobescu. Anul următor spectacolele din grădină au suferit din cauza timpului ploios, iar în 1889 lumea l-a putut vedea pe scena din grădina Dacia pe Constantin Nottara în piesa Îngrozitoarea crimă din Tabaci de Panait Macri, subiect inspirat de o întâmplare care zguduise Bucureştii. Stagiunea din 1890 s-a deschis cu un spectacol de revistă Iarba fiarelor de Emil Nicolau, căreia i-a urmat Turnu Babilon de M. Toncescu. Începuse să apară timid, cei drept, şi spectacole de revistă. Dar succes nebun aveau spectacolele cu subiecte inspirate de grozăviile Bucureştilor, care incitau curiozitatea oamenilor atât de mult, încât grădina devenea uneori neîncăpătoare. Isprăvile banditului Licinski era chiar povestea unui bandit, care îngrozise oamenii de prin părţile Dobrogei. Licinski dăduse mare bătaie de cap autorităţilor pentru a-l captura. Întâmplarea, pusă în scenă în vara lui 1891, a asigurat trupei interprete un succes fulminant şi a adus un beneficiu substanţial patronului grădinii.

Grădina Dacia începe să fie din nou căutată de artişti, pentru că spaţiul de joc, aspectul, preţul biletelor erau acceptabile. Actorul Niculescu-Buzău consemna în memoriile sale: "grădina avea vreo trei sute de locuri, cu scaune bune, dar scena nu era prevăzută cu nici o cabină, aşa că trebuia să ne îmbrăcăm în camerele hotelului. Preţul locurilor era următorul: rezervat cinci lei, stalul întâi trei lei, stalul al doilea doi lei, galeria, adică locuri în picioare un leu. Erau şi douăsprezece loji, câte şase în dreapta şi în stânga capelmaistrului, plus zece loje ridicate la trei metri pe stîlpi de fier."[9] Ca urmare în vara anului 1892 stagiunea a fost deschisă de trupa de operetă condusă de Aron Bobescu din care făceau parte artişti cu experienţă: Ion Anestin, Ion Vasiliu, Nicu Poenaru, Ion Tănăsescu, Irina Vlădaia, Iosefina Găluşcă, Ana Odeseanu, Profira Fărcăşeanu, Nae Popescu, Ana Odeseanu, Maria Nicolau, Ştefan Iulian jr., Atena Georgescu. Seară de seară, timp de o lună, după cum îşi amintea actorul Niculescu-Buzău, care era pe atunci corist în trupă, publicul a urmărit cu mare bucurie operetele Vânzătorul de păsări, Mamzelle Nitouche, Frumoasa Elena, Briganzii, Clereta în concentrare, Fata mamei Agnot, Girofflé-Giroffla, Micado, Păunaşul codrilor, Orfanul din Dorna.

Actori şi cântăreţi lirici de la Craiova căutau să joace în fiecare vară pe scena de la Dacia. O trupă de actori ai Naţionalului craiovean dă o serie de reprezentaţii în vara lui 1893, printre care şi O scrisoare pierdută. Anul următor o altă trupă, de data aceasta de operetă, prezintă spectacole de gen. Succesul este asigurat şi datorită prezenţei tenorului Ion Băjenaru şi al sopranei Irina Vlădaia, două nume importante ale teatrului liric românesc.

În mai 1895 un grup de actori s-a asociat şi a deschis stagiunea cu un spectacol de revistă, Bucureşti Rai, Bucureştii Iad. La 6 mai au prezentat comedia Senatorii noştri, cu Bossianu în rolul principal. O altă trupă începe reprezentaţiile la 27 mai spectacolul Fata cerşetorului urmat de Lumea pe dos, Femeile şi coarda lor simţitoare. Apoi, prin iulie, trupa lui Alexandru Vlădicescu şi Fany Tardini prezintă pe scena grădinii Dacia: Croitorul de dame, Cimpoiul fermecat, Fata din balcon, Efectele lui Sf. Dumitru. În 1896, 1897 şi 1898 au revenit artiştii craioveni conduşi de Aron Bobescu cu un repertoriu bogat: Voievodul ţiganilor, Mascota, Perichola, Barbu lăutarul, Baba Hârca, Păunaşul Codrilor.

O trupă de actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti dă câteva reprezentaţii în vara lui 1904, printre care şi Manasse de Ronetti Roman, cu Nottara în rolul principal. Acelaşi spectacol s-a jucat şi în august, dar într-o altă interpretare, cea a trupei conduse de actorul Gheorghe Cârje, cu Ion Anestin în rolul lui Manasse. Piesa lui Ronetti Roman fusese jucată de Gheorghe Cârje la Teatrul Naţional din Iaşi şi obţinuse un succes incontestabil, fapt care l-a determinat pe actorul ieşean să o joace şi la Bucureşti, la Raşca. Spectacolul a primit elogiile oamenilor de cultură şi spectatorilor bucureşteni. Nottara avea să o impună în 1905 şi primei noastre scene, în timpul directoratului lui Alexandru Davila. În aceeaşi vară la Dacia s-au mai reprezentat: O legendă distrusă de G.C. Nădejde şi Azilul de noapte de Maxim Gorki. În vara lui 1909 trupa lui Ion Montaureanu a jucat comedia Ginerele cu două soacre, apoi spectacolele au început să se rărească an de an.

Faima locului o va duce mai departe întrunirile politice sau conferinţele ţinute în sala din interiorul restaurantului, cunoscută ca Sala Dacia.

Teatrografie - Grădina Dacia
1884 - Spionul poliţiei. Distribuţia: Ion Anestin, Ion Fărcăşanu, Ion Tănăsesecu, C. Costescu, Botez, Ion Petrescu, Răiciulescu.
1893 - O scrisoare pierdută. Din distribuţie: Ion Anestin - Cetăţeanul turmentat, Ion Tănăsescu - Trahanache şi Alexandru Nanu - Farfuridi.
1904 - Manasse de Ronetti Roman. Din distribuţie: Gheorghe Cârje (Manasse), Ion Anestin (Zelig Şor), Irina Leonescu (Lelia).
1904 - Manasse de Ronetti Roman. Din distribuţie: Constantin Nottara (Manasse) şi Vasile Toneanu (Zelig Şor).