19.11.2014
Închideţi ochii şi haideţi să ne imaginăm!

Mâine plecăm într-o călătorie de la care avem multe aşteptări. Vrem să vedem Aurora Boreală, vrem să vedem balene, gheţari, fiordurile norvegiene, să întâlnim oameni noi, să aflăm poveşti noi, să găsim lucruri care să ne inspire, experienţe care să ne ajute să mai credem încă puţin. Să credem că lumea nu-i doar o înşiruire de taste, străzi aglomerate, oameni ursuzi, chiuvete pline de vase, case triste cu lumină puţină şi oameni obosiţi.

Mai avem o zi până când plecăm iar eu în ziua asta am multe de făcut. Trebuie să încropesc un bagaj care să nu fie mai greu de 20 de kilograme dar care trebuie să conţină destul de multe haine pentru că, nu-i aşa, ne aşteptăm la temperaturi de -25 de grade Celsius şi voi fi plecat o săptămână. Pe lângă asta mai sunt multe lucruri care trebuiesc aranjate pentru campania filmului Bărbaţi mişto / The Stag la care încă mai lucrez alături de câţiva oameni foarte creativi şi inimoşi. A, filmul e la cinema în caz că nu l-aţi văzut încă. Apoi mai trebuie să mă întâlnesc cu o prietenă dragă care vine în ţară după ceva vreme, culmea, din Suedia. Nu vă mai spun că în mai puţin de o lună, în decembrie 2014, voi avea premiera spectacolului Talk to the Bomb alături de Alex Fifea şi Graţiela Bădescu, iar Rucsandra Pop şi Lala Misosniky (dramaturgul şi regizoarea spectacolului) numai de Auroră nu vor să audă. Şi cu toate astea plec. Abia aştept să plec.

Am călătorit mult în ultimii ani, îmi place mult să fac asta, însă acum, ei bine acum e altceva. Vă amintiţi de bomboanele de pom din copilărie? Pentru mine erau cele mai bune deşi aveam dulciuri oricând. Ei bine, călătoria asta e ca ciocolata aia primită de Crăciun.

De data asta îmi împart 'ciocolata' cu Florina şi Andrei. Deşi plănuim de mult excursia asta, până în urmă cu câteva zile nu am fost foarte siguri că se va întâmpla, iar acum, că vă avem şi pe voi alături, abia aşteptăm s-o luăm din loc.

Acum că aţi citit tot textul acesta vă întrebaţi probabil cine suntem noi şi nu faceţi deloc rău că vă întrebaţi. Numele meu este Dan Lupu şi sunt actor. Florina (Vasile) colaborează cu o casă de distribuţie de film din România iar Andrei (Agudaru) este un om foarte activ în industria autohtonă de film, lucrând la tot felul de proiecte. Cel cu care se mândreşte cel mai tare este Anim'est. Mai multe vă spun zilele următoare.

Asta e. Următoarea dată vă scriu de la Oslo.
Vă doresc ca până atunci să vedeţi măcar un film bun, să începeţi o carte care să vă bucure sau să cunoaşteţi un om pe care să vreţi să-l întâlniţi şi a doua oară.

Vă salut cu drag,
Dan
(Bucureşti, 19 noiembrie 2014)

0 comentarii

Publicitate

Sus