Timp de sute de ani Oslo a fost un spaţiu sigur pentru locuitorii săi şi afacerile lor. Aşa pare şi acum. Este locul unde poţi să te ascunzi de timp, chiar dacă el va continua să curgă acolo, undeva.
Am mers mult astăzi. Ne-am început ziua în Parcul Vigeland pe care vi-l recomand dacă ajungeţi pe aici vreodată. Am fost apoi pe malul mării, pe una dintre insulele apropiate de ţărm (Hovedøya) şi până să mai apucăm să facem orice altceva am rămas neclintiţi în faţa unui apus minunat şi, aşa cum ne-am obişnuit, întuneric. E incredibil cum te influenţează mediul în care trăieşti şi e incredibil cât de puţină importanţă îi dăm uneori prin alegerile pe care le facem atât de uşor.
Am întâlnit de-a lungul timpului mulţi oameni, fiecare cu poveştile şi măştile lor, fiecare încercând să se integreze într-o lume pe care o pot percepe punctual, evident, într-o manieră personală şi irepetabilă în timp pentru că, nu-i aşa, creştem şi învăţăm. Dintre ei pe o parte am apucat să-i cunosc. Cred că oamenii cu adevărat frumoşi au grijă de lumea lor, nu lasă pe oricine acolo, fără să fie închişi, filtrează informaţiile înainte de a le folosi sau prelua, fără să fie rigizi şi aleg să facă lucrurile în felul lor, fără să fie aroganţi sau să creadă că le ştiu pe toate.
Suntem bombardaţi în fiecare secundă cu sute de informaţii, trăim într-o lume unde 'fast' nu e legat doar de mâncare. Viteza asta ne depersonalizează. Alergăm după ceva însă se întâmplă de multe ori să nu ştim să definim ceva-ul acela pentru care suntem în stare să sacrificăm timp, prieteni, momente, principii.
Ce vreau să vă spun e că poate n-ar fi rău ca din când în când să ne oprim pentru o clipă. Să ne întrebăm de ce? Am făcut asta de câteva ori zilele acestea, uneori nu e confortabil, dar cred cu tărie că e bine.
Mâine plecăm spre casă. Bula asta de săpun îşi va pierde magia. Ne întoarcem la lucrurile ştiute. Mă aşteaptă o perioadă aglomerată în care nu prea o să am timp să mă odihnesc. Nici nu-mi doresc asta de fapt, îmi doresc ca lucrurile să vină şi, mai mult decât orice, îmi doresc să fiu pregătit să mă bucur de ele.
Momentul liric se încheie aici. Mai avem o zi în care ne putem bucura de oraş.
Mâine vă scriu de la Bucureşti. Sper că e puţin mai cald şi că nu-i înnorat tot timpul. După perioada petrecută în Norvegia am nevoie de un oraş primitor. Oricum, vă aştept în curând la teatru, avem premiera spectacolului Talk to the bomb la începutul lui decembrie 2014, aducem puţin din atmosfera Vămii în plină iarnă. Şi mai vin şi sărbătorile. Iei!
Pe mâine.
(Oslo, 26 noiembrie 2014)