Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Carte de Humanitas Fiction

Tarantula


Bob Dylan, traducere de Sorin Gherguţ, cu o prefaţă de Mircea Cărtărescu

17.12.2014
Editura Humanitas Fiction
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Bob Dylan
Tarantula

Traducere din engleză, note şi glosar de nume proprii de Sorin Gherghuţ
Prefaţă de Mircea Cărtărescu
Colecţia Raftul Denisei, editura Humanitas Fiction, 2014



*****
Intro
 
Bob Dylan, cântăreţ, compozitor, autor de lyrics, scriitor şi artist plastic, pe numele său Robert Allen Zimmerman, s-a născut la 24 mai 1941, la Duluth, Minnesota. În timpul studenţiei a început să interpreteze cântece folk şi country, luându-şi numele de Bob Dylan după cel al poetului Dylan Thomas.

După primele discuri care l-au consacrat pe scena folk şi ca portdrapel al mişcării protestatare din epocă, a folosit, începând cu albumul Bringing It All Back Home (1965), şi instrumente electrice, fapt care i-a contrariat, în epocă, pe puriştii genului. Transgresând genurile muzicale, este unul dintre cei mai mari interpreţi şi compozitori de folk-rock. Discografia sa cuprinde pânã în prezent 36 de discuri originale, cărora li se adaugă numeroase înregistrări live şi compilaţii. Multipremiat - printre distincţiile recente, Presidential Medal of Freedom acordată de preşedintele Barack Obama în 2012 -, cu peste 100 de milioane de discuri vândute, Bob Dylan continuă să concerteze şi să aibă o influenţă notabilă. De la Jimi Hendrix până la formaţii alternative precum Laibach, cântecele sale au fost şi sunt şi astăzi preluate şi adaptate.

Opera sa scrisă include, alături de proza poetică Tarantula (1971), The Definitive Bob Dylan Songbook (2001), volumul de memorii Chronicles: Volume One (2004), Lyrics: 1962-2001 (2004), Forever Young (2008), The Lyrics: Since 1962, Edited by Christopher Ricks. La Editura Humanitas Fiction, în colecţia "Poezia", a apărut în 2012 o selecţie de 100 de poeme din Lyrics purtând titlul Suflare în vânt, în traducerea lui Mircea Cărtărescu, care a întocmit antologia şi a semnat prefaţa volumului.

Muzician-poet, Bob Dylan este una dintre personalităţile artistice care au marcat evoluţiile culturale din America anilor 1960-1970. Volumul Tarantula a fost scris de Bob Dylan la jumătatea anilor 1960 şi publicat în 1971, cu o întârziere cauzată de accidentul de motocicletă suferit de autor în iunie 1966 şi de dorinţa sa, în cele din urmă abandonată, de a opera modificări în manuscris.

Tarantula este un exponat prototip într-un posibil cabinet de curiozităţi literare: singura operă de gen (dar ce gen?) a unui poet-muzician epocal, cunoscută mai curând de iniţiaţi decât de mulţimile de fani, apreciată drept o capodoperă de unii critici şi contestată de alţii. Mai experimentală, formal, decât marile sale cântece, împărtăşeşte cu ele acelaşi spirit de rebeliune bine temperată. Flux verbal semiautomat sau şaradă, roman epistolar "cu cheie" sau farsă poetică sau amalgam din toate cele enumerate şi enumerabile, cartea pune într-o lumină aparte evoluţia unuia dintre cei mai influenţi pop heroes din ultima jumătate de secol.

"La orice pagină veţi deschide această carte, veţi găsi, cu siguranţă, pe fiecare rând, expresii poetice originale. Şi mai fascinant însă este faptul că Tarantula, cu haosul ei, marchează punctul din care Dylan porneşte în căutarea sa dinamică, de mai multe decenii, a adevărului şi sensului în viaţă." (Peter Glas)

"Poemele în proză din Tarantula par a fi, în majoritatea paginilor, echivalentul narativ al unui tablou în care un maestru figurativ experimentează într-o manieră expresionist-abstractă. Din magma verbală se desprind însă insule de expresivitate şi indici ai unei coerenţe subterane mai afine cu spiritul baladelor lui Dylan decât ar putea părea la o primă impresie." (Sorin Gherguţ)

Take it or leave it
prefaţă de Mircea Cărtărescu (fragment)

Tarantula e un mare colaj poematic compus din fragmente ce-ar fi putut fi, cu puţin noroc, cântate. Multe lyrics ale marilor cântece ale lui Dylan sunt la fel de năucitoare. Gândiţi-vă la Jokerman, la The Changing of the Guards, la Sad-Eyed Lady of the Low Lands. Nici unul din aceste poeme n-are nevoie de analiză. Ele sunt închise-n frumuseţea şi enigma lor ca orice obiect din natură. Fiecare astfel de fragment din "roman" cuprinde, în general, câte-o scenă confuză, în general un amestec de voci din baruri sau alte locuri publice, povestea unei vieţi, atacul vitriolant la adresa ipocriziei şi cupidităţii adânc încrustate în natura umană. În finalul acestor "pete" lingvistice e ataşată câte-un fel de "morală", exprimată prin câte-o scrisoare sau o notiţă atribuită unor personaje diverse. Nu se poate discerne de-a lungul întregii scrieri vreo structură intenţională clasică, vreo încercare de a da coerenţă întregului, de a face scene şi personaje ca în romanele respectabile. În mod intenţionat, manifest şi recunoscut de autor, Tarantula nu are nici o noimă. Are doar o textură delicioasă a fiecărei pagini, o sclipire unică a fiecărei fraze, o încărcătură explozivă, estetic şi militant, a fiecărui paragraf. Tot ce se poate spune despre carte ţine de poezie. Cu câţiva ani înainte de-a o scrie, Robert Allen Zimmerman îşi luase numele Bob Dylan din iubire fanatică pentru genialul şi descreieratul poet galez Dylan Thomas, cea mai vizionară voce a poeziei de limbă engleză a vremii, mort de un deceniu. În textele muzicii lui, la fel ca şi-n literatura sa, Bob Dylan poate fi văzut ca un discipol mai acid, mai violent, mai "american" al celui care scrisese And Death Shall Have No Dominion. Ca şi acesta, cântăreţul este înainte de orice un imagist, un oniric capabil să scoată din fluxul său de conştiinţă împerecheri mereu proaspete de cuvinte nemaialăturate vreodată. Dar în Tarantula el împinge notarea fulgurantă a fragmentelor de mentaţie până la o extremă rareori atinsă: nici o structură şi nici o cenzură. Take it or leave it. Pollock şi expresioniştii abstracţi ar fi numit poate tehnica lui Dylan "scriere gestuală".

Între multele iregularităţi care fac textul atât de viu şi de grăitor, folosirea numelor proprii sare imediat în ochi. Textul e plin de ele, de parc-ar fi un magnet care adună nenumărate ace şi bolduri onomastice. Multe vin din cultura populară, din advertising, din filme şi seriale TV azi uitate, altele par a fi porecle ale unor prieteni ai poetului, iubite, cunoştinţe, persoane publice. Altele sunt atât de bizare, că nu pot fi decât inventate. Trăim într-o imensă, aiuritoare cascadă de feţe şi nume, pare-a spune Dylan (el însuşi o faţă şi-un nume iconice), fiecare cerând faimosul sfert de oră de celebritate despre care vorbea Andy Warhol.

Un sfat pentru cei care, după ce-au cumpărat cartea (take it, not leave it!), se aventurează să o şi citească: nu mâncaţi tot borcanul de dulceaţă deodată. Luaţi câte-o linguriţă în fiecare zi. Nu citiţi neapărat în ordinea în care apar textele în carte: ea e oricum aleatorie. Citiţi unde deschideţi cartea la întâmplare. Savuraţi câte-o mică frază, câte-un pasaj metaforic, cum aţi alege un fruct confiat (atenţie! unele sunt hipercalorice, altele chiar otrăvitoare) dintr-o mare salată de fructe. Cu puţină răbdare, ca în cazul autostereogramelor ce vă par la-nceput un amalgam de modele fără sens, veţi ajunge la un moment dat să vedeţi, limpede şi strălucitoare, scena tridimensională iniţial ascunsă. Nu în carte, ci în propriile voastre structuri mentale. Luaţi Tarantula ca pe un instrument de ghicire care, folosit cum trebuie, vă poate spune viitorul. Unul dintre ele.

Poeme de Bob Dylan

Trosnet de noapte neagră

aretha-n dunele bluzului - Pluto cu hohotele de râs piţigăiat & rătăcitoarea aretha - o ameninţare pentru preşedinte cum a fost numit în glumă - hai - daa! & complexul vechimii renegându-te... Lear arătând la fereastră periculos & trăgând după el un munte & spui "nu-s mut" & el spune "nu nu le-am zis celorlalţi că eşti Charlie Chaplin & acum trebe să-ţi dai silinţa - trebuie!" & aretha spunând "valea Lear - pe nimeni dintre noi nu-l ţin baierele pentru infinitate - pune mâna pe volan & valea..." & aretha apoi - are suta asta de Străini Angelici în tranzit cu toţii zicând "îţi voi fi Shakti & puştiu tău bandit - ia-mă pe mine - ia-mă pe mine te rog - ah, hai, ia-mă" & aretha contrafăcându-şi sufletu-i negru intestinal prin toate bulele & mofturile fertile & beţivanii lucioşi - Piază-Rea, Poet Vid & Pleosc Spăimosu-ntizând-o cu toţii spre iad cu plantele lor unde haleala-i mai ieftină & mai caldă & Beethoven Nucleur strigând din rărunchi "oh aretha - voi fi păpuşa ta voodoo - împunge-mă - să facem pe cineva să sufere - desenează pe mine pe cine vrei! ah drăguţo te rog! constituţia mea bastardă - sinele meu slinos - pătrunde-ntru mine - întru mine!" Savantu, al cărui corp e menţinut la un loc cu gume chiclets - fasole crudă & sclavi ai zilelor duse - dă năvală-năuntru din drum - cu pipa aproape mâncată "uite! râgâie de realitate" dar nici măcar nu-i vorbeşte cuiva - o molie îi zboară din buzunar & Vid, incredibila năruire-ţi aminteşte de america înc-o dată - cu linia punctată - motivaţia zadarnică - farmecul ei moral & bărbaţii cu păr cărunt ascunzându-se-n cutii de vioară... pe un movilă de fosfor & reuşită se proţăpeşte voluptosul vultur-coiot - ţine o juma de dolar - o ancoră i se bălăngăne peste umăr "bine!" spune Beethoven Nucleur "mă bucur să văd că există nişte păsări adevărate pe-aici" "asta nu-i pasăre - e doar un hoţ - îşi construieşte o dependinţă din lăptuci de furat!" arată aretha - Sunetul Sunetelor - căreia de fapt i se rupe de păsări adevărate sau dependinţe sau de orice Beethoven Nucleur - aprobare, plângeri & explicaţii - toate o-nspăimântă - n-are cusururi în trompetă - ştie că soarele nu-i bucată din ea
depanatorul audio trece
- mpiedicat pragul cu "sunetu-i sfânt -
aşa că hai înăuntru & vorbeşte cu noi" scris pe
spatele cămăşii

Împrejmuind colţul nebunului

maggie cea verde a gagurilor neduse la biserică & trupa ei de şapte sacouri lustruind & luptându-se cu lăptăresele & poartă de hambar cu scârţâit ascuţit trântită - cerule! & preacinstit calibru 38-20 de conformaţie fină pe lanţ & bilă & plimbându-l în lesă pe guguştiucul avocatului în vreme ce chitaristul rock n roll solist îi face mamei lui
violetele & treaba sa pe bancul de lucru al portărelului & maggie cea verde-mpingându-vă-n ochii pilotului de bolid & el e sâsâit & n-are bani să-şi plătească limbajul & maggie nu-i verde & nu-i amuzantă & viaţa devine de nesuportat dar oratorul nu-i reporterul & frecând-o prin spaţiul de presă & decartând pentru echipa zilei & neguţătorii din veneţia & de ce să-ţi baţi capu cu schemele altora? nu duce decât la zbucium/ da-i de necrezut! lumea
se-nnebuneşte după dreptate

dragă domnule primar wagner. v-a zis cineva
vreodată că semănaţi cu
james arness? vă scriu să
vă spun că sunteţi idolul fiului meu.
puteţi să-i trimiteţi vă rog
programul dumneavoastră şi repertoriul, cu
o poză cu autograf, cât de repede
vă e cu putinţă. ar fi deosebit
de încântat căci nu face-altceva
decât să vă tot pună discurile
& vă apere-n faţa prietenilor lui.
sper că citiţi chiar dumneavoastră
asta & nu vreo secretară
vă mulţumesc
cu speranţă
Gogu Purpuriu
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer