Mi-a văzut cineva elanul? Cred că l-am pierdut pe aici, pe undeva, prin faţa şcolii şi mă gândeam că poate l-aţi văzut. Uitaţi, asta e o poză de-a lui! Da, e foarte simpatic şi nu deranjează pe nimeni de obicei. Adică... Uneori doar pe mama, dar e în regulă, s-a obişnuit cu el. De fapt, câteodată, şi unii profesori sunt puţin deranjaţi de el. Normal că-l iau cu mine la şcoală, cum să îl las acasă?! E mereu cu mine, numai că l-am pierdut azi dimineaţă. Era în jur de 8 şi un sfert. Am întârziat puţin şi cred că l-am pierdut pe drum. Sau poate a rămas în faţa porţii. Ştiţi, domnii închid poarta la noi la liceu, ca să nu intre frigul. Mă gândesc că o fi rămas pe afară.
Elanul meu e foarte simpatic şi foarte cuminte! Am mai spus asta? Rareori e revoluţionar, dar atunci când e, face treabă foarte bună şi lumea îl apreciază. Bine, foarte puţini oameni, aşa e, dar îl apreciază, pentru că e un elan foarte tare! În unele zile preferă să stea numai în casă, iar eu sunt destul de tristă atunci. De cele mai multe ori stau şi eu cu el, ca să nu se simtă singur. Prietenii mei înţeleg asta, pentru că li se mai întâmplă şi lor. Şi elanul lor se mai plictiseşte din când în când. Normal! Cu toţii avem câte un elan. Noi, ăştia, puştanii avem, că la adulţi nu prea am văzut elan. Dar sunt şi unii oameni mari care au. E destul de ciudat, dacă stai să te gândeşti la asta, pentru că e foarte rar, dar chiar se întâmplă! Iar oamenii ăia, credeţi-mă, sunt de-a dreptul excepţionali! Ştii cum recunoşti un om cu elan? Zâmbeşte toată ziua. Eşti mereu vesel atunci când ai elan şi lumea e mai frumoasă! Am întâlnit şi oameni care şi-au luat elan după un timp destul de lung în care nu au avut. Se vedea schimbarea pe faţa lor. E fascinant!
E foarte frumos să priveşti o întâlnire dintre un elan şi un alt elan. E un fel de ritual. Parcă se opreşte timpul. E acel moment în care simţi că toate lucrurile au sens. Ca atunci când îţi vine o idee foarte bună sau ai descoperit ceva sau ţi-ai adus aminte de ceva după un lapsus îngrozitor. Sau e ca dragostea la prima vedere. Ei, oricum ar fi, împreună fac o treabă excelentă!
Elanul e cel mai bun prieten al omului, deşi nu toată lumea vrea să recunoască asta - pentru că nu toată lumea are unul. De fapt, fiecare om are elan, numai că uită de el. Poate îl pierd, deşi nu vor întotdeauna asta. Uite, eu nu am vrut, dar se mai întâmplă. Sau poate că vor. E trist când un om îşi pierde elanul. Vă rog frumos să mă anunţaţi dacă îl vedeţi pe undeva! Puteţi să îl ţineţi o perioadă, dacă vreţi. E foarte drăgălaş şi, v-am spus, nu face prea multă gălăgie. Doar câteodată, dar te obişnuieşti cu el.
E foarte ciudat că l-am pierdut la şcoală. Aici stă mereu potolit. Cred că s-a întâmplat ceva ce l-a deranjat. Sunt multe lucruri care nu îmi plac aici, dar îi spun elanului meu să stea potolit, pentru că nu e momentul sau locul să arate de ce este în stare. Poate să facă multe lucruri, numai că nu e bine să le facă la şcoală, pentru că aşa scrie în regulament, la paragraful IS (Infinit-Stupid): "Elevii trebuie să îşi ţină elanul potolit pe parcursul programului şcolar." - asta în ceea ce îi priveşte pe copii, cât despre adulţi: "Personalului didactic îi este strict interzisă deţinerea elanului." - asta pentru că nu ne jucăm aici! Sau poate că îi este frică. E greu să fii elan în ziua de azi. Nu e foarte greu să ai - bine, poate puţin eroic - dar să fii unul, da.
Cu toate astea, dragă eroule, elanul tău va fi mereu lângă tine când o idee este pe cale să răsară, când te uiţi la un film bun, când asculţi o piesă care îţi dă fiori, când mergi la teatru, când te îndrăgosteşti şi când ţi se întâmplă toate lucrurile minunate din lumea asta, de genul: te duci la un concert, dai o mare petrecere, te întâlneşti cu prietenii tăi sau se întâmplă tot felul de lucruri mici - o persoană necunoscută îţi zâmbeşte pe stradă sau o alta îţi oferă o călătorie la metrou. Atunci, elanul tău te duce pe culmile fericirii, de simţi gâdilici în jurul inimii! Şi e mult mai bine când te bucuri alături de cineva, decât atunci când te bucuri singur. De asta vă rog foarte frumos să mă ajutaţi să îl caut şi să îl găsesc, pentru că înseamnă foarte mult pentru mine! Şi pentru dumneavoastră, deşi nu vă daţi seama de asta încă. Elanul e cel mai bun lucru pe care îl poate avea omenirea!
Dacă mi l-a furat cineva? Dar nu mă deranjează dacă l-a furat pentru a-l ţine pentru el. Poate că un om avea nevoie mai mare de elanul meu decât am eu acum. Dar ar putea foarte bine să îl aibă pe al lui, pentru că fiecare are un elan potrivit caracterului şi aspiraţiilor sale. Dar dacă mi l-a furat pentru a scăpa de el? Eu ce mă fac fără elanul meu? Cine ar face aşa ceva? Cineva care nu ar înţelege ce înseamnă asta, care nu a avut niciodată aşa ceva, care e gelos sau pur şi simplu dispreţuieşte această idee. Sau poate e cineva foarte trist. Dacă e aşa, nu e nicio problemă! Putem vorbi despre asta! Nu e nicio ruşine să fii trist, cu toţii trecem prin asta din când în când. Cred că elanul meu e foarte trist acum, aşa cum sunt şi eu, pentru că l-am pierdut. Poate se va întoarce. Poate nu a fost furat, ci doar s-a dus să se plimbe. A vrut să ia o pauză. Să ştiţi că pentru un elan poate fi, uneori, destul de mult.
Cred că cineva l-a îngrădit şi de asta s-a hotărât să plece. A simţit că locul lui nu mai este aici. Nu e nimic, elanule! Putem să rezolvăm asta! Eu o simt destul de des, dar nu fug niciodată, deşi aş vrea foarte mult. Îmi pare rău dacă te-am supărat cu ceva sau dacă nu ţi-am oferit destulă libertate! Te aştept aici...
Nu vă supăraţi, mi-aţi văzut cumva elanul? E foarte simpatic şi nu deranjează pe nimeni! Aveţi un minut, vă rog? Mă scuzaţi! Bine... Aţi văzut un elan pe aici?
Aţi avut vreodată un elan? Cât timp petreceţi pe zi împreună cu elanul dumneavoastră? Cât de mult preţuiţi acel timp? Hmm...
Voi aştepta, nu e nimic. Se va întoarce, ştiu sigur! Îl voi aştepta. Sper să nu se supere nimeni, dar nu voi mai putea face nimic fără el, în afară de a-l aştepta. Bine, voi lucra la asta, adică îi voi face câteva oferte pe care nu le va putea refuza. Da... E foarte important. Eu fără elanul meu nu pot să fac nimic. Doar să aştept. Voi pune poze prin tot oraşul. Dacă îl vedeţi, să îmi spuneţi, vă rog! Mulţumesc! Să îl trimiteţi aici, va şti el unde să vină. Îl voi găsi, pentru că mă veţi ajuta. Mulţumesc!
(Ilustraţie: Ioana Pătraşcu)