Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

lobby / cântec pentru două mii


Rita Chiribuţă

25.06.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În perioada 10-16 mai 2004, la Centrul Cultural al Fundaţiei Anonimul de la Sf. Gheorghe, din Delta Dunării, a avut loc a doua ediţie a Festivalului Concurs de Poezie Prometheus. Juriul de anul acesta a fost format din Sorin Marin - preşedintele Fundaţiei Anonimul, Tudorel Urian şi Dan C. Mihăilescu.

Cei 12 participanţi la concurs, aleşi în urma unei preselecţii, au fost Ioana Băeţică, Iulia Balcanaş, Gabriel Codruţ Berceanu, Ştefan Bolea, Rita Chiribuţă, Cosmin Ciotlos, Tudor Creţu, Teodor Duna, Oana Cătălina Ninu, Ionuţ Radu, Iulia Stoian şi Alexandra Vatamanu.

Concursul a constat în scrierea a două poezii, una care să conţină un număr de 6 cuvinte impuse şi una care să includă două versuri de Benjamin Fundoianu. Au fost acordate 3 premii în valoare de: 20.000.000 (premiul I), 15.000.000 (premiul II) şi 10.000.000 (premiul III), iar cîştigătorul premiului I este implicit nominalizat la Marele Premiu Prometheus 2004 pentru secţiunea Opera Prima.

În săptămînile următoare LiterNet va prezenta toate cele 24 de poezii ale participanţilor la acest concurs, cîte un concurent în fiecare săptămînă, în ordine alfabetică.


****

5. Rita Chiribuţă


lobby



când vrea să râdă dumnezeu ea îi vorbeşte despre visele ei
căutându-şi amintirile în timpuri de nostalgie beată
- întotdeauna până mâine ca-ntr-o spovedanie -
o fetiţă făcând reverenţe până pe treptele rugului
învăţând să iubească pe partitura urletului ea a desenat
dragostea cu picioare lungi portocalii mirosind acru a urină bolnavă
fără gură pentru a tăcea
cu ţeasta alungită într-un ochi gigantic
crescându-şi în fiecare zi alte tălpi - şenile de platină
fără mâini pentru a nu cere nimic -
ea zâmbeşte printre cioburi rotunde ca o gravidă ascuţite într-o aripă vorace
văzând întotdeauna altceva precum zeul cu două feţe neînţelegând nimic -
îşi descheie încă un nasture
şi trage adânc în plămâni un aer gol în care vătraie de paseri spulberă
cenuşa spongioasă a luminii
- o altă ninsoare peste satul curat şi trist ca un sertar uitat -

ea nu mai plânge fiindc-a crescut şi a pierdut
memoria ca pe-un portofel ticsit
măsoară totul în coţi de tăcere uitându-le numărul
luând-o mereu de la capăt
îşi întinde palmele cu unghii curate peste batista fiecărui necunoscut
fetiţa visându-se în nopţile rare fetiţă
nemaigăsind drumul spre casă murdară şi răsfăţată
cu sânul stâng căzut pe-o margine de-oglindă -
(în sân se-nchide mort
laptele de-ambrozie galben ca un puroi )
nu-şi mai cunoaşte numele dar încă surâde
ridicând din umeri ca o păpuşă trasă de aţe - va fi cea mai bogată când îşi va găsi amintirile
desigur scrisori strânse cu şnur roşu nonşalant
flori fără miros ca un anotimp fotografiat - dar
i-e teamă de nopţile când hârtia se fărâmiţează grea ca un verdict -
nu vrea să lase dâre silnice vâscoase: nu mai are adăpost pentru că poate fi oriunde
nu mai are răni fiindcă i-au putrezit giulgiurile
nu-i mai este nimic necunoscut: a refăcut alfabetele cocostârcilor livreşti din lumea celor
ce nu mai cuvântă -
vă poate îmbrăca vârstele şi-i vor veni ca o mănuşă le poate răpune ca pe un taur în coridă
doar tristeţea ei dansează: bacanta se vinde pentru un ghem de iluzii
fără contur din mâna unui copil autist

nu mai este ea învăţând să fie orice i se cere poate gândi cu cuvintele oricui - hainele tuturora îi sunt pe măsură ca boarfele cazone cu ţesătura tare de jeg

mizeria în ediţie de lux îi aparţine ca o zi de naştere






cântec pentru două mii



prolog

ura am crescut
port la gât ca pe o cheie un
ochi care vede totul antinomic
mă văd pândindu-mă
rânjind ca un detectiv alb-negru
vorbind cu mină înţeleaptă despre sapienţele absconse

u-ra! am douăzeci şi unu de ani la puterea n
şi sânul meu e astăzi mai lăsat

*

sunt atât de înţeleaptă încât la uşa mea indistinctă
vin pelerini de la capătul pământului să-i fericesc cu o singură privire
le pun sub nas un antreu mai înţelept alcătuit decât orice vor fi văzut
îmi port silueta îngroşată de ani ca o matroană -
timizii naivii pleacă bărbaţi: sunt războiul lor cu sân duios
vin cochetele frivole aruncându-şi parfumul cape o carte de vizită mucedă şi
bat calea înapoi ioanele d'arc să-şi caute bărbaţii -
înţelepciunea mea salvează totul se leagă strâns de copaci ridică
zidurile părăginite aruncă prima sămânţă pe şesuri blonde - hrăneşte cocoşii pântecoşi
ai curţii iar
eu sunt mai fericită ca oricând

ura sunt atât de înţeleaptă încât s-au găsit unii să mă pizmuiască dar
vouă vă zic: fe-ri-ci-ţi-lor!

*

sunt mai înţeleaptă decât am visat vreodată cresc ca
o tumoră pe singurul meu trup şi nu
ştiu să-mi supravieţuiesc -
deşi îmi ling încă degetele de festin bale groase
îmi lipesc palmele jucându-mă ca un copil
cu propriile lui murdării

*

veniţi cei de-un nume cu mine: vi se
vor dilata cromozomii de-atâta mândrie sunt
voi într-atât că nu ştiu ce-a mai rămas pentru mine dar
sunt aici pentru fiecare şi dau totul într-un altruism indecent -
îmbrac numai culori şterse şi pe stradă par mai degrabă
o stradă
dar asta
e bine e bine e bine
sometimes Style can kill you

*

(e prea demult dar eu)
sunt atât de înţeleaptă încât mă transform:
sunt reclama mea în ore bătrâne
cu flash-uri vesele - părul meu electrificat
de adieri monotone - boticul rujat cuminte şi languros -
ochii cu irizări pedofobe
u-ra!
sunt atât de înţeleaptă încât la uşa mea indistinctă vin
boii urâţi şi teferi.
s-au limpezit în şes
şi au ţipat cocoşii târziu şi fără sens.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • între cântec şi două mâini...
    Petruţ Pârvescu [membru], 23.11.2007, 19:33

    un poem ritmic, mesaj, atmosferă..., scris într-o notă postmodernistă. mult succes!
    cu prietenie,
    p.pârvescu

Spacer Spacer