Portretul colecţionarului

Andreea Demirgian a scris aceste texte pentru Radio Romania Internaţional unde au fost difuzate recent. Mulţumim RRI pentru permisiunea de a fi postate pe site-ul nostru.


Dan Nasta deţine o colecţie fabuloasă de obiecte, ale căror poveşti le împarte cu bucurie. Este cel mai mare donator de artă din România: întreaga colecţie a palatului brâncovenesc de la Mogoşoaia a fost donaţia sa. Trăieşte dintr-o pensie derizorie de mai puţin de 100 de dolari pe lună şi cu toate astea, în camera sa de primire se întâlneau într-o vreme miniştri şi ambasadori. Dan Nasta mi s-a părut omul cel mai potrivit să vorbească despre "colecţii" şi "colecţionari". Mi-a spus că până la a colecţiona trebuie să înveţi nu numai să priveşti, ci să vezi. Dincolo de forma primară, dincolo de culoare, de textură, trebuie să ştii să recunoşti emoţia artistului, când a creat obiectul de artă. De aceea, o colecţie de cutii de chibrituri, mi-a spus el, nu este o colecţie veritabilă. Adevărata valoare începe acolo unde, în obiectele strânse în timp, se închid trei dimensiuni ale cunoaşterii: cea a binelui, a frumosului şi a adevărului.

L-am rugat pe Dan Nasta să îmi schiţeze un portret de colecţionar veritabil:

"În general portretul colecţionarului e neplăcut, colecţionarea apare mai degrabă ca un lucru de meschinărie, de egocentrism, nu înalt. Este o pasiune maniacală la unii dintre colecţionari. Mai sunt colecţionari care ascund lucrurile, le pun în lăzi, rămân ei singuri să cerceteze şi să se îmbete de plăcere, văzând numai el obiectul acela, dosit de vederea lumii. Eu nu împărtăşesc deloc acest punct de vedere egocentric şi meschin. Dimpotrivă, un colecţionar veritabil este cel care se îmbogăţeşte aşa de mult de lucrurile pe care le colecţionează, încât simte nevoia să le comunice dincolo de sine celorlalţi. E un lucru pe care eu l-am făcut. Foarte multă lume îmi spunea : "de ce donezi?", "e o nebunie să donezi Statului Român". Dar eu nu donez Statului Român, donez colectivităţii româneşti.

De câte ori sunt la Mogoşoaia şi prezint colecţia, explic lucrurile pe dinăuntru lor: cei care vin acolo nu pot să ştie ce ştiu eu despre un obiect pe care l-am avut 30, 40, 50 de ani in cercetare continuă şi în iubire să spunem. Şi atunci le povestesc înăuntrul lucrurilor. Şi sunt foarte bucuros făcând acest lucru şi primesc mulţumiri şi acte de recunoştinţă care mă umplu de bucurie, bucurie sinceră pentru ce am putut să trec altuia, în sufletul lui, din lucrurile pe care au le-am pus la dispoziţia cercetării şi dacă se poate iubirii lor. Am avut marea surpriză ca de 1 Mai, ziua in care toată lumea iese la iarbă verde, în iarba verde să se afle şi Palatul Mogoşoaia. Au fost 1000 de vizitatori. Un lucru extraordinar zic eu pentru. că este un mic muzeu la o depărtare de 14 km de Bucureşti. Şi asta mi-a dovedit puterea de atracţie a artei."

L-am întrebat pe Dan Nasta care a fost cel mai frumos obiect de artă pe care l-a privit. Întrebarea mea i s-a părut superficială, pentru că, spune el, nu exista un singur "cel mai frumos":

"În fiecare operă de artă este închis tot ce a fost mai bun în cel care a creat obiectul. Într-un obiect de artă s-a exprimat virtutea plină a celui care a creat-o şi ca atare este un fruct care trebuie absorbit, asimilat. Asta este rostul muzeului şi rostul colecţiilor şi ale obiectelor de artă, să te ducă mai departe prin cunoaştere către vârfurile frumuseţii umane. Acolo se exprimă tot ce a fost mai rafinat, mai curat, mai bogat, exprimat din esenţa fiinţei umane."