Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Acasă la Hemingway (Cuba - ziua a 3-a)


Delia Mestecăneanu, cu fotografii de Şerban Mestecăneanu

19.01.2015
meste.ro, decembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Pentru că ne-am distrat aşa de bine cu băieţii seara trecută, ne-am gândit să-i întrebăm azi dacă vor să vină cu noi, mai ales că avem şi maşină, mai mult sau mai puţin. Mă gândisem să-i spunem lui Ernesto să ne ducă în locuri în care ar trebui să mergem cu maşina şi din ele, cel mai mult mă atrăgea casa lui Hemingway. După ce am citit că a iubit ţara asta atât de mult încât a petrecut 20 ani pe aceste meleaguri, îmi doream să ajung să văd refugiul din care a creat multe din operele sale, ca Bătrânul şi marea sau Insule în derivă. Ba mai mult decât atât, atunci când a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură, a considerat de cuviinţă să-l doneze insulei sale adoptive.


Băieţii au fost încântaţi de propunerea noastră, mai ales că nu aveau un program fixat. Aşa că ne-am înghesuit cu toţii în Volga lui Ernesto, care n-avea dimensiunile generoase ale concurentelor ei mai în vârstă. Am mers vreo 12 km până la Finca Vigia, Proprietatea de veghe, un domeniu destul de întins, împânzit de palmieri şi alţi copaci tropicali. Casa era simplă, colonială, cocoţată pe vârful unui deal, de unde avea deschidere către o vale pitorească.


Interiorul era încărcat de arme de foc şi trofee aduse din safari. Capete de antilopă, bivoli şi impala decorau pereţii. Mii de cărţi umpleau pereţii uneia din camere, iar în alta era atârnat costumul şi înşirate cizmele de corespondent în război. Lângă casă era un turn în vârful căruia îşi aranjase un birou, pe care însă nu prea l-a folosit pentru că l-a considerat prea izolat. Mie mi s-a părut camera cu cea mai frumoasă vedere, dar atunci când scrii nu te uiţi prea mult în zare şi poate de aceea nu l-a atras. Aparent îi plăcea să scrie stând pe covor şi având la picioare una din zecile de pisici ce-l înconjurau. Poate nici pisicilor nu le plăcea turnul. Ca orice casă din ţările calde ce se respectă bineînţeles că avea şi o piscină, destul de măricică şi adâncă, în care se pare că Ava Gardner înota goală. Oare îi plăcea senzaţia sau senzaţiile pe care le provocă altora? Alături era expus vasul de pescuit, Pilar, martor al nenumăratelor expediţii marine cu un scaun cu suport pentru undiţă.


La plecare localnicii ne-au îmbiat să degustăm un cocktail Hemingway, care nu ştiu dacă chiar era preferatul lui, dar era bun şi spectaculos preparat. O trestie de zahăr era trecută printr-o presă, împroşcând cu picături dulci peste tot, întâi singură, apoi împreună cu felii de lime şi ananas. Amestecul astfel obţinut era amestecat cu rom şi gheaţă şi decorat cu beţigaşe de trestie de zahăr, numai bune de ronţăit. Nu era aşa dulce cum m-aş fi aşteptat, aşa cum e zahărul.


Apoi băieţii au vrut la El Morro, fortăreaţa de lângă La Cabana, cea la care fusesem cu o zi înainte. Ernesto a zis că ne duce, dar mai întâi trebuie să facem plinul. Cum plinul, am zis noi? Abia am făcut plinul ieri. Şi n-a costat puţin. A fost nici mai mult, nici mai puţin decât 40$. Ştiam că e scumpă benzina, dar nu ştiam că şi consumul e pe măsură. Ce maşină e asta de consumă 40$ pe zi? După spusele lui Ernesto, maşina consumă 20%, lucru pe care n-am putut să-l verificăm pentru că nu ne notasem kilometrajul din ziua anterioară. Aşa că nu ştim cât a mai mers Ernesto ieri sau dacă nu cumva a golit rezervorul ca să-l vândă celor interesaţi. Cert e că acum trebuia să punem din nou benzină. Atunci am decis să nu mai folosim prea mult serviciile lui Ernesto, care ne costau de parcă ne plimbăm cu limuzina Mercedes. Aşa că am calculat câtă benzină ne-ar trebui până la fortăreaţa şi înapoi în oraş şi a reieşit că trebuie să punem doar de 15$, nu de 40$, cum insista Ernesto.


Ajunşi la fortăreaţa El Morro am luat o ghidă ce vorbea engleză. Ea ne-a condus prin curtea castelului vechi de peste 380 de ani, construit ca să păzească intrarea în port. Cucerirea acestuia de către englezi, în 1762, i-a determinat pe spanioli, după recăpătarea puterii, să construiască încă o fortăreaţă, ca să nu mai poată fi surprinşi de nimeni altcineva. Aşa a apărut cealaltă fortăreaţă, La Cabana.


Ghida ne-a dus să vedem farul, în care ne-a lăsat să urcăm singuri, deoarece turnul de 10 m prezenta probabil prea multe trepte pentru gustul ei. Noi am reuşit să ajungem în vârf fără prea multe probleme, deşi scara a devenit din ce în ce mai îngustă şi mai întunecată. Acolo era de veghe paznicul farului, însărcinat cu buna funcţionare a maşinăriei complicate ce asigură lumina felinarului. Pe vremuri se aprindea cu seminţe de rapiţă, ce erau depozitate în uriaşe vase din lut, dar între timp s-a trecut la iluminarea electrică. De acolo se ieşea într-un balcon ce-l înconjura de jur împrejur, ce-ţi dădea o privelişte asupra Havanei şi a întinderilor albastre ce o împresurau, acum liniştite, dar teribil de înfuriate pe timp de furtună.


În timp ce admiram priveliştea, ne-am trezit învăluiţi de un nor negru ce a început să reverse asupra noastră picături mari şi grele. Ne-am retras în interior, dar pe alocuri ploaia tot ne găsea, prin ferestrele crăpate şi sparte. Cu această ocazie, bătrânelul paznic ne-a povestit că la invazia ultimului uragan, valurile, ajutate de puterea acestuia, s-au ridicat şi au încercat să acopere farul cu braţele lor spumoase. Din pozele de pe acolo, se pare că pentru scurt timp au şi reuşit. Noroc că farul a fost dârz şi nu s-a lăsat doborât.


După ce am terminat vizita, i-am spus lui Ernesto să ne ducă în centru, unde l-am întrebat cât trebuie să-i dăm pentru serviciile lui mai mult de şofer decât de ghid din cele două zile. Aici i-a crescut punctajul lui Ernesto care ne-a spus să-i dăm cât credem noi de cuviinţă. Măcar atât!

În centru ne-am întâlnit cu Maykell, un cubanez prieten cu Danilo din Irlanda. El ne-a dus la un restaurant din China Town, Flor de Loto. Nu ştiam că există China Town în Havana, poate şi pentru că n-a mai rămas decât poarta de intrare şi clădirile, toţi chinezii au fugit din Cuba la revoluţie. Retaurantul, deşi chinezesc cu numele şi decoraţiunile, avea bucătărie cubaneză, însă foarte bună şi ieftină. De la Maykell am aflat diverse şmecherii pe care le fac cubanezii ca să nu moară de foame, având în vedere că au un salariu mediu de 15$. De exemplu el, pe vremea când era bucătar şef la restaurantul El Floridita, cumpără langusta cu 2$ de pe piaţa neagră şi o servea cu 25$. În felul asta, ajungea la profituri de 300$/zi. Iar la capitolul improvizaţie, odată a servit broască ţestoasă pe post de nu ştiu ce file, doar pentru asemuirea nemaipomenită a sărmanei broscuţe cu respectivul file.

După ce ne-am despărţit de Maykell am decis că e timpul pentru încă o coadă la Cadeca pentru a a avea destui bani pentru Trinidad, unde urma să plecăm a doua zi.


Pe seară am ieşit cu Lucas, Danilo şi două olandeze ce stăteau cu noi la hostal, Frosina, originară din Macedonia şi Kim. Am aterizat tot la Cafe Paris, unde Frosina a încercat să mă înveţe câţiva paşi de salsa. Am râs, am dansat, am mâncat şi am băut până târziu în noapte, când ne-am despărţit de noii noştri prieteni făcând schimb de emailuri, urmând ca a doua zi să plecăm toţi în cele patru zări ale Cubei. La sfârşitul serii am sesizat că nota noastră de plată s-a mărit cu mult peste băuturile consumate. Poate de vină a fost faptul că băieţii, întâi Danilo, apoi Lucas, au fost acostaţi de două cubaneze de la masa vecină cu care au vorbit şi dansat jumătate de seară. După multe parlamentari cu chelnerii, am reuşit să plătim doar ce am consumat noi. Mă întreb ce s-a întâmplat cu consumaţia fetelor.








Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Madeira, insula magică (5), Eduard Ţone
Sageata Madeira, insula magică (4), Eduard Ţone (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Madeira, insula magică (3), Eduard Ţone
Sageata Madeira, insula magică (2), Eduard Ţone (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Madeira, insula magică (1), Eduard Ţone (3.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer