UK top 50 - 16 ianuarie 1965

16 ianuarie 1965 - Alexandru Gheorghiaş on Mixcloud

Într-o săptămână în care americanii şi sovieticii continuau într-o mare frenezie testele nucleare, în Nevada şi, respectiv, Kazahstan, şi în care The Who îşi lansau albumul de debut, asistam la refluxul invaziei americane. Având The Beatles drept vârf de lance, britanicii lansaseră desantul asupra topului din Statele Unite. Dar arătaseră americanilor că muzica lor, a supuşilor Majestăţii Sale, îşi trage seva din compoziţiile pionierilor rock-and-roll-ului rămaşi într-un con de umbră în Lumea Nouă. Printre care se număra şi Chuck Berry. Veteranul, care împlinise în toamnă 39 de ani şi care debutase cu zece ani mai devreme, luase Wabash Cannonball, o melodie tradiţională americană, şi o pusese pe albumul "pod de flori" intitulat St Louis to Liverpool. Asta drept recunoştinţă, fiindcă fanii din Arhipelag îi oferiseră un balon de oxigen. Cu titlul Promised Land, melodia debuta pe locul 49 în topul din Marea Britanie, ierarhie unde avea să se oprească pe 26. Ţara Făgăduinţei nu era regiunea Mersey, ci California, într-acolo unde se îndreaptă un tânăr lipsit de posibilităţi din Norfolk, Virginia. Acelaşi single nu urcase mai sus de 41 în Billboard Hot 100.

The Dave Clark Five fusese al doilea grup britanic după The Beatles invitat în emisiunea lui Ed Sullivan, cu un an înainte. Mult timp fuseseră mai populari în Statele Unite decât în Marea Britanie natală. Everybody Knows (I Still Love You) nu e unul dintre cele mai cunoscute single-uri din repertoriul lor. Lansată la casa de discuri Columbia, melodia intra în topul britanic pe locul 47 şi avea să se oprească pe 37. Asta după ce, promovată de casa de discuri Epic şi lansată în octombrie 1964, ajunsese până pe 15 în Hot 100 şi până pe 22 în ierarhia rivală Cashbox. Adică dincolo de Atlantic. Adică exact ceea ce scriam mai sus.

Despre The Leader of the Pack s-ar putea scrie o carte sau chiar câteva cărţi. Dacă nu au fost alţii mai iuţi de mână şi nu au ieşit deja pe piaţă cu tomurile respective. E una din melodiile care le-au făcut celebre pe The Shangri-Las, exponente ale genului "tragedii adolescentine". Lansată la casa de discuri Red Bird, aparţinând lui Jerry Leiber şi Mike Stoller, melodia fusese compusă de Jeff Barry şi Ellie Greenwich pentru un alt grup feminin, însă ajunsese în repertoriul cvartetului feminin din New York. Producătorul acestora, George Shadow Morton, înregistrase partitura vocală la etajul al doilea al unui hotel din Manhattan, pentru ca mai apoi vocile să fie suprapuse peste partea instrumentală, trasă în studiourile Ultrasonic Recording din Hampstead, New York. Billy Joel, pe atunci muzician de studio, îşi aminteşte că a interpretat partea de pian, însă nu e sigur că aceasta a fost inclusă în produsul final. Ceva mai aplecaţi asupra faptelor, istoricii au consemnat că Roger Rossi a fost pianistul oficial. Iar acesta îşi aminteşte că Morton i-a muncit ca pe hoţii de cai, punându-i să tragă nu mai puţin de 63 de duble (sic!). Legenda spune că sunetul motorului ambalat a fost produs de o motocicletă adusă prin holul hotelului până la etajul cu pricina. Nimeni nu ar fi fost arestat, însă poliţia ar fi umblat la carnetul cu amenzi. După 40 ani, solista vocală Mary Weiss a făcut lumină în această privinţă şi a explicat că respectivul zgomot n-a fost decât un efect special, obţinut în mediu controlat. Interzisă la difuzare de BBC, care se temea să nu provoace un război între tinerii mods şi rockeri, piesa a figurat în trei rânduri în topul din Marea Britanie. Intra acum pe locul 42 şi avea să urce până pe 11. Avea să aibă performanţe mai bune în 1972 şi 1976, în parte şi pentru că BBC revenise la sentimente mai bune faţă de ea şi o lăsase în playlist. În topul de acasă, single-ul figurase timp de o săptămână în fruntea Hot 100, la sfârşitul lui noiembrie 1964.

Originalul la Goin' Out Of My Head venea din New York şi fusese înregistrat în 1964 de Little Anthony & The Imperials. Originară din nord-estul Angliei, Dodie West intra în pleiada de epigoni care preluau piesa şi o făceau să pâlpâie în topul din Marea Britanie. Era lansată la casa de discuri Decca, intra pe locul 39 şi nu avea să urce mai mult de atât, în cele patru săptămâni petrecute în ierarhia britanică.

Mă uitam mai zilele trecute la un film cel puţin ciudat, apărut în 2013. O producţie HBO recomandată de prezenţa pe afiş a lui Al Pacino şi Helen Mirren. Povestea este interesantă, însă s-a pierdut undeva pe drum. Cam ca viaţa eroului principal. În orice caz, la jumătatea lui ianuarie 1965, Phil Spector era pe val cu al său Wall of Sound. Şi producea melodia care intra pe locul 35 în topul britanic. Melodia care va rămâne istorie drept cel mai difuzată la radiourile din Statele Unite în secolul trecut. You've Lost That Lovin' Feelin' fusese compusă de Spector în colaborare cu Barry Mann şi Cynthia Weil şi înregistrată în studioul A al celebrelor Gold Star Studios din Los Angeles. Ca anecdotă, unul dintre cei doi Righteous Brothers (evident că nu erau fraţi), Bobby Hatfield, şi-a exprimat frustrarea din cauza partiturii reduse care îi fusese acordată spre interpretare şi l-a întrebat pe Spector de ce trebuie să-l aştepte pe Bill Medley până la refren pentru a interveni vocal şi ce va face el până atunci. Ciudatul şi fascinantul personaj i-a răspuns că se poate duce la bancă, să-şi încaseze banii care i-au intrat deja în cont. În corul care acompaniază s-a aflat şi o oarecare (pe atunci) Cher. O altă lovitură interesantă dată de Spector (despre care se vorbeşte şi în filmul de care pomeneam) este legată de durată. Într-o perioadă în care erau rarissime piesele mai lungi de trei minute, Phil arunca pe piaţă o melodie de trei minute şi 45 de secunde. Numai că pe eticheta vinilului de 45 de turaţii şi pe copertă scrisese 3:05. E o morală interesantă la cât de atenţi suntem cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Evident că ne vom reîntâlni cu acest single în săptămânile următoare.

Pe locul 34 intra Getting Mighty Crowded, cel mai de succes single din Marea Britanie pentru Betty Everett, solista vocală din Chicago care se făcuse remarcată cu un an înainte datorită hit single-ului The Shoop Shoop Song. Acela e un exemplu clasic de one hit wonder, în condiţiile în care succesul nu avea să mai vină. Piesa de faţă avea să urce până pe 20 şi să fie reluată peste 15 ani de Elvis Costello.

Puţini sunt cei care cunosc faptul că Billy Fury a înregistrat în Marea Britanie tot atâtea hituri câte s-au aflat în dreptul The Beatles în anii '60 (24) şi a figurat timp de 332 de săptămâni în topul insular. Diferenţa ar fi că muzicianul din Liverpool nu a ajuns niciodată pe locul întâi, nici cu single-uri şi nici cu albume. I'm Lost Without You face parte din această pleiadă de succese moderate de la finalul perioadei faste a solistului vocal pe atunci în vârstă de 24 de ani. Single-ul intra pe 32 şi nu avea să urce mai mult de locul 16. Bolnav de febră reumatoidă, Fury a murit în 1983, la 42 de ani, asemenea celui pe care l-a imitat în perioada sa de glorie, Elvis Presley.

Originar din Grand Rapids, Michigan, Del Shannon se afla la ultimul său hit din topul britanic. La doar trei ani după debutul fulminant cu Runaway, americanul lansa un al doilea single de pe albumul One Thousand Six Hundred Sixty-One Seconds With Del Shannon. Keep Searching (We'll Follow the Sun) a ajuns în Top 10 de ambele părţi ale Atlanticului. În topul britanic intra acum pe locul 30 şi avea să se oprească pe 3. Ceea ce înseamnă că s-ar putea s-o reauzim într-una din ediţiile viitoare ale programului.

Era normal ca Cilla Black să profite de pe urma capitalului de popularitate pe care i-l aduseseră hiturile din 1964, când figurase în două rânduri pe locul întâi al topului britanic. Pentru moment, fosta garderobieră de la clubul Cavern din Liverpool plasa You've Lost That Lovin' Feelin' mai bine decât The Righteous Brothers. Asta se întâmpla în prima săptămână. Ulterior, americanii au depăşit la potou versiunea Cillei.

Onorurile celui mai înalt nou-intrat single al săptămânii îi reveneau lui Manfred Mann. Grupul londonez avea să ajungă pentru a treia oară consecutiv în Top 5, cu Come Tomorrow, un extras pe 45 de turaţii de pe albumul The Five Faces of Manfred Mann. Piesa intra acum pe 26 şi avea să urce până pe 4.

Acestea erau cele zece piese care debutau în topul britanic la jumătatea lui ianuarie 1965. O ierarhie în care I Feel Fine era detronată după cinci săptămâni petrecute pe locul întâi de Yeh Yeh, un clasic latin soul apărut ca versiune instrumentală şi înregistrat de orchestra cubanezului Mongo Santamaria cu doi ani mai devreme. Georgie Fame avea să devină faimos în parte şi datorită acestei piese. Începea o perioadă fastă în cariera tânărului pianist de 21 de ani din Lancashire. Audiţie cu bine!


Loc în clasamentul actual (loc în clasamentul precendent / număr de săptămîni în top) - Nume piesă / interpret. Piesele marcate cu roşu sunt cele ce pot fi ascultate în această săptămînă în mixul de la începutul acestui articol.

1 (2 / 5) - YEH YEH (Georgie Fame)
2 (1 / 7) - I FEEL FINE (Beatles)
3 (10 / 6) - GO NOW (Moody Blues)
4 (4 / 8) - TERRY (Twinkle)
5 (7 / 6) - GIRL DON'T COME (Sandie Shaw)
6 (8 / 6) - SOMEWHERE (P.J. Proby)
7 (5 / 14) - WALK TALL (Val Doonican)
8 (3 / 10) - DOWNTOWN (Petula Clark)
9 (14 / 5) - FERRY CROSS THE MERSEY (Gerry & The Pacemakers)
10 (17 / 7) - CAST YOUR FATE TO THE WIND (Sounds Orchestral)
11 (9 / 6) - I COULD EASILY FALL (Cliff Richard)
12 (6 / 10) - I'M GONNA BE STRONG (Gene Pitney)
13 (11 / 7) - NO ARMS COULD EVER HOLD YOU (Bachelors)
14 (12 / 11) - I UNDERSTAND (Freddie & The Dreamers)
15 (13 / 7) - WHAT HAVE THEY DONE TO THE RAIN (Searchers)
16 (15 / 8) - A MESSAGE TO MARTHA (KENTUCKY BLUEBIRD) (Adam Faith)
17 (20 / 7) - GENIE WITH THE LIGHT BROWN LAMP (Shadows)
18 (16 / 9) - LITTLE RED ROOSTER (Rolling Stones)
19 (39 / 2) - BABY PLEASE DON'T GO (Them)
20 (18 / 11) - THERE'S A HEARTACHE FOLLOWING ME (Jim Reeves)
21 (25 / 6) - LIKE A CHILD (Julie Rogers)
22 (26 / 5) - RINGO (Lorne Greene)
23 (19 / 12) - ALL DAY & ALL OF THE NIGHT (Kinks)
24 (27 / 8) - BABY I NEED YOUR LOVIN' (Fourmost)
25 (21 / 13) - BABY LOVE (Supremes)
26 (new! / 1) - COME TOMORROW (Manfred Mann)
27 (37 / 3) - THREE BELLS (Brian Poole & The Tremeloes)
28 (new! / 1) - YOU'VE LOST THAT LOVIN' FEELIN' (Cilla Black)
29 (22 / 9) - PRETTY PAPER (Roy Orbison)
30 (new! / 1) - KEEP SEARCHIN' (WE'LL FOLLOW THE SUN) (Del Shannon)
31 (41 / 3) - ET MEME (Francoise Hardy)
32 (new! / 1) - I'M LOST WITHOUT YOU (Billy Fury)
33 (48 / 2) - I'LL NEVER FIND ANOTHER YOU (Seekers)
34 (new! / 1) - GETTING MIGHTY CROWDED (Betty Everett)
35 (new! / 1) - YOU'VE LOST THAT LOVIN' FEELIN' (Righteous Brothers)
36 (23 / 18) - WALK AWAY (Matt Monro)
38 (24 / 7) - BLUE CHRISTMAS (Elvis Presley)
37 (28 / 13) - LOSING YOU (Dusty Springfield)
39 (new! / 1) - GOIN' OUT OF MY HEAD (Dodie West)
40 (40 / 6) - TRIBUTE TO JIM REEVES (Larry Cunningham)
41 (31 / 7) - MARCH OF THE MODS (Joe Loss Orchestra)
42 (new! / 1) - LEADER OF THE PACK (Shangri-Las)
43 (36 / 4) - FOR MAMA (Matt Monro)
44 (29 / 15) - UM UM UM UM UM (Wayne Fontana & The Mindbenders)
45 (35 / 23) - THE WEDDING (Julie Rogers)
46 (42 / 6) - GONE GONE GONE (Everly Brothers)
47 (new! / 1) - EVERYBODY KNOWS (Dave Clark Five)
48 (38 / 12) - BLACK GIRL (Four Pennies)
49 (new! / 1) - PROMISED LAND (Chuck Berry)
50 (30 / 9) - SHOW ME GIRL (Herman's Hermits)