Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Jurnalism  Sageata  De locuit şi povestit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Parcelările comuniste (II): Sportul (Colentina), Apusului (Militari) şi fundăturile din Bucureştii Noi


Răzvan Voinea, Dana Dolghin

21.02.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am menţionat în episodul trecut contextul în care autorităţile au proiectat aceste parcelări, subliniind faptul că la începutul anilor cincizeci, noul regim continuă aceeaşi tehnică a lotizării pe care o adoptase regimul precedent, sprijinind construcţia locuinţelor-tip pentru muncitori şi funcţionari.
 
În Bucureşti, autorităţile au proiectat şi au executat parcelări în Colentina, Militari şi în Bucureştii Noi pe baza planurilor tip elaborate la Ministerul Construcţiilor pe terenuri puse la dispoziţie de Primărie (Sfatul Popular). De la proiectare până la construcţia propriu-zisă a primelor case, arhitecţii Ministerului Construcţiilor probabil au schimbat parţial anumite tipuri, dar, în linii mari, planurile celor 8 tipuri de case publicate de Minister în 1952 rămân mărturie pentru continuarea practicii arhitecturale şi urbanistice a regimului precedent.
 
Analiza caselor, din perspectiva arhitecţilor
 
În broşura de popularizare Proiecte tip pentru locuinţe individuale (1952), prezentată în articolul precedent, arhitecţii descriu pe larg propriile proiecte, punând accentul pe caracteristicile comune ale celor 8 tipuri: "intrarea se face printr-o tindă mică (folositoare ca adăpost iarna şi ca loc de odihnă sau de luat masa vara"). Camerele nu comunicau una cu cealaltă (asigurându-se liniştea şi separarea); dimensiunea încăperilor varia, astfel încât "locuinţa să fie cât mai economică, dar comodă şi confortabilă."[i] Mărimea camerelor fusese aleasă pentru a cuprinde şi un loc pentru un pat de copil, iar dispunerea closetului lângă bucătărie era justificată prin două argumente: în primul rând, se făcea economie la ţevi, iar closetul avea un perete încălzit pe timp de iarnă. Toate tipurile era prevăzute cu  pivniţă şi pod înalt pe care se ajungea "printr-un chepeng şi o scară mobilă de lemn din vestibulul fiecărui apartament"[ii] , fiind aşadar foarte asemănătoare cu tipurile Societăţii Comunale pentru Locuinţe Eftine.
 
Arhitecţii nu ignoră nici aspectele de amenajare şi dispunere în parcelare "trebuie să se facă după planul de parcelare întocmit de către organele Sfatului Popular. În acest plan trebuie să fie indicate aşezarea clădirilor faţă de stradă şi faţă de vecini, precum şi orientarea faţă de punctele cardinale".[iii] Indicaţiile sunt simple: "de orientarea caselor depinde felul în care camerele de locuit ale fiecărui apartament primesc lumina soarelui. Într-o cameră de locuit, aceasta trebuie să pătrundă cât mai mult... ferestrele ei trebuie să fie îndreptate către miazăzi, către răsărit sau către apus... cea mai bună aşezare a locuinţei este deci aceea în care ferestrele camerelor de locuit dau către miazăzi". [iv]
 
Având în vedere faptul că arhitecţii sfătuiesc direct pe posibilii contractanţi, se dau şi indicaţii precise legate de cantitatea de materiale folosite sau la costul lor. Astfel, "temeliile erau din bolovani, pereţii din cărămidă fabricată cu mâna şi arsă în cuptoare de câmp în apropierea locului pe care se construiesc locuinţe"[v]. Învelitoare se realizau din ţigle cu jgheab, prinse direct pe şipci, duşumele din scândură, uşile şi ferestrele erau STAS. La ferestre se puteau pune obloane de lemn, iar autorii accentuau execuţia faţadei, care putea fi "văruită alb sau colorat şi poate avea şi alte ornamente, culorile trebuie să fie deschise, vesele, mai cu seamă în regiunile unde vremea este mult timp întunecată".
 
S-au realizat opt tipuri de case, împărţindu-se între cele aflate pe străzi care au canalizare şi străzi care nu au canalizare. "construcţia cuprinde două locuinţe egale, alipite. Fiecare locuinţă se compune dintr-un cerdac, care adăposteşte intrare, un vestibul din care se intră în celelalte încăperi, un dormitor, cu... o suprafaţă de 11,37 mp, o cameră de locuit cu o suprafaţă de 14,6 mp, o bucătărie... cu o suprafaţă de 8,93 mp, o cămară şi un closet. În acest tip de locuinţă pot locui două persoane şi un copil mic în dormitor, două persoane în camera de locuit şi încă un membru al familiei în bucătărie unde se poate luat şi masa... Locuinţa tip 7 este destinată a fi clădită în cartierele care au canalizare." Retragerea de la stradă era de 4-6 m.
 
Toate tipurile de casă, sunt detaliate în galeria foto, cu vedere exterioară (tip 1, tip 2, tip 3, tip 4, tip 5, tip 6, tip 7, tip 8 şi din nou tip 8)
 
Amenajarea curţii
Acest aspect indică mai degrabă faptul că locuinţele erau destinate a fi construite, în special, în oraşe mici sau chiar la sate sau în suburbii. Beneficiind de curţi de dimensiuni considerabile, dar lipsindu-le canalizare, muncitorii şi funcţionarii erau sfătuiţi să îşi amenajeze fântâni sau să se construiască una la stradă pentru a deservi întreaga stradă şi să îşi construiască latrina în spatele curţii. Mai mult, se recomanda plantarea de pomi fructiferi: merii, perii şi prunii se plantau la o distanţă de 6-8 m, cireşii şi vişinii 7-10; coacăzii, agrişii şi zmeura la 1,5 m între rânduri etc. De-a lungul gardului se plantau şi salcâmi sau tei şi nu era recomandată plantarea coniferelor (în caz de incendiu, se pot inflama uşor). În ultimul rând, autorii broşurii de popularizare nu ignorau nici aspectele de separare a spaţiului privat de cel public: "Porţile sau gardurile trebuie să se deosebească unele de altele prin forme şi culori, pentru a da viaţă şi a înveseli aspectul străzii şi al cartierului."[vi]
 
Într-unul din articolele precedente, menţionam faptul că la sfârşitul anilor patruzeci, Uzinele Comunale Bucureşti explicau faptul că nu doresc să mai autorizeze parcelările în zonele care nu au canalizare pentru că această extindere nu contribuie la creşterea nivelului de salubrizare a oraşului, ci mai degrabă îl ruralizează. Cu toate acestea, la începutul anilor cincizeci, Sfatul Popular pune la dispoziţia diversele fabrici terenuri la periferie unde muncitorii sunt încurajaţi să îşi construiască imobilele, fără ca acestea să aibă canalizare. Astfel, în Bucureşti, în anii cincizeci, paralel cu introducerea vocabularului stalinist în arhitectură, statul încă mai încurajează micile parcelări de locuinţe cuplate, specifice regimului precedent.
 
Parcelări în Bucureşti şi istorii orale
Colentina: Parcelarea Sportului - străzile Catrinţei, Velinţei, Lăicerului
 
Pe cele trei străzi, observăm tipuri de case apropiate de cele descrise în broşură. Parcela măsoară aproximativ 350 mp, dintre care 70-80 mp sunt ocupaţi de casă, restul reprezentând grădina. Asemănătoare memoriilor din Vatra Luminoasă, descrierile locatarilor se leagă de temperatura din grădină care vara este cu câteva grade mai scăzută decât cea de pe stradă. Casele nu respectă alinierea la stradă, distanţă dintre casă şi gard variind de la casă la casă, explicaţia locuitorilor fiind că unii dintre proprietari au dorit o grădină mai mare în faţa casei pentru a putea plana mai multe flori şi arbuşti, pe când alţii au preferat să construiască imobilul mai aproape de stradă pentru a avea mai mult loc pentru grădina de zarzavaturi din spate.
 
Unul dintre avantajele menţionate este faptul că locuinţele au avut de la început electricitate şi canal, lucru surprinzător pentru Colentina. Încălzirea se făcea cu sobe de teracotă, iar lemnele erau comandate de la un depozit din zona Obor (lângă fabrica de vin şi băuturi spirtoase Vinalcool). De altfel, dărâmarea sobelor şi înlocuirea cu centrale electrice este amplu contestată de principalul interlocutor, unul dintre cei care s-au născut şi au crescut în această parcelare.
 
Chiar dacă nu ne pot oferi detalii privitoare la numele arhitectului sau inginerului, aflăm detalii interesante despre construcţia lor: astfel, în loc de mortar s-a folosit pământul de la săpătură, iar cărămizile sunt de calitate foarte bună. Casele sunt apreciate pentru confortul lor, fiind răcoroase vara şi călduroase iarna. Mărturiile confirmă realităţile legislative: locuinţele au fost construite pentru muncitorii de la fabricile din apropiere, precum Fabrica de Gheaţă sau Electroaparataj.

Militari: Parcelarea Apusului - str. Şerban Bogan Stan - Mărgelelor - Flotei - Apusului şi str. Porumbelului - Blandiana - Ghirlandei - Apusului
 
Pe străzile Porumbelului-Blandiana, mărturia unuia dintre locatarii care s-au mutat în 1970 confirmă ipotezele menţionate mai sus: locuinţele de pe partea stângă a străzii au fost construite pentru Fabrica de Pâine "Constantin David" (Spicul), iar cele de pe partea dreaptă pentru CFR, iar mecanismul era cel menţionat de lege: fabricile acordau cu împrumut muncitorii care doreau să îşi construiască imobile şi le punea la dispoziţie materiale de construcţie, dar îi ajutau şi cu transportul. Aceştia returnau împrumutul în rate care li se reţineau din salariul lunar. Mai mult, dl B. menţionează că lucrările edilitare au fost finalizate la mult timp după ce au fost construite casele. Abia în anii '70 se canalizează strada, oferind posibilitatea familiilor de a-şi amenaja o baie. Gazele au fost introduse înainte de '89, dar era interzisă folosirea lor pentru încălzire, preferându-se lemnele. După ce interdicţia a fost ridicată (anii '90), mulţi şi-au demontat sobele de teracotă şi au preferat încălzirea centrală.
 
Relaţia cu mediul cartierului este văzută prin prisma blocurilor construite înainte sau după '90. Pe de o parte, unii locuitorii afirmă faptul că în anii optzeci se punea problema dărâmării caselor-tip pentru a face loc blocurilor, deşi mărturia nu este confirmată de alţi locuitori. Pe de altă parte, construirea de blocuri cu un regim de înălţime mult peste case este combătută insistent, locatarii considerând că blocurile au fost construite fără autorizaţie.
 
Bucureştii Noi: Fundăturile de pe Bd. Luptătorilor str. Omului-Parapetului, străzile Mezeş-Albuş şi Piculina-Adalin, Bd. Laminorului
 
În zona Griviţa - Chitila s-au păstrat câteva străzi pe care sunt construite case tip, cu greu putând discuta de o parcelare comparabilă cu exemplele de mai sus: astfel, chiar în apropierea staţiei de metrou Laminorului, pe Bd. Laminorului sunt şase case-tip. În spatele autogării Chitila, pe străzile Mezeş şi Albuş sunt construite aproximativ 20 case asemănătoare. Actualii proprietari menţionează că acestea au fost construite la sfârşitul anilor cincizeci-începutul anilor şaizeci de angajaţi ai C.F.RA treia zonă în care întâlnim asemenea tip de case este lângă Unitatea Militară de pe strada Mimozei: casele de pe străzile Piculinei sau Adalin seamănă cu casele din celelalte două parcelări. La fel şi cele de pe strada Miercani.
 
De remarcat este probabil faptul că în anii cincizeci încă se mai autorizează deschiderea de fundături: casele construite pentru C.F.R. pe fundăturile Mihai Crăciun şi Gheorghe Vâlceanu, dar şi pe strada Miercani fac parte din acelaşi program cu celelalte enumerate până acum. Mărturiile din zonă se încadrează perfect în tiparul amintirilor din parcelările precedente: lucrări edilitare efectuate târziu, case de o calitate foarte bună, construcţii de mari dimensiuni avizate (cel mai probabil) ilegal. Toţi locatarii intervievaţi au menţionat construcţia casei prin C.F.R în prima jumătate a anilor cincizeci.
 
O amintire de asemenea foarte des întâlnită se referă la faptul că locuinţele nu erau construite pentru oricine, ci pentru cei mai merituoşi muncitori. Astfel, mărturiile confirmă prevederile HCM 1015/1951 care menţiona faptul că primeau întâietate la acordarea locuinţelor muncitoreşti şi a creditelor pentru locuinţe stahanoviştii şi fruntaşii în muncă.



[i] Ministerul Construcţiilor, "Proiect tip pentru locuinţe individuale" (1952), pg.12
[ii] Ministerul Construcţiilor, "Proiect tip pentru locuinţe individuale" (1952), pg.12
[iii] Ministerul Construcţiilor, "Proiect tip pentru locuinţe individuale" (1952), pg.12
[iv] Ministerul Construcţiilor, "Proiect tip pentru locuinţe individuale" (1952), pg.12
[v] Ministerul Construcţiilor, "Proiect tip pentru locuinţe individuale" (1952), pg.13
[vi] Ministerul Construcţiilor, "Proiect tip pentru locuinţe individuale" (1952), pg.14
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer