Zona Filaret
Precum majoritatea fabricilor din zona industrială Filaret, fabrica s-a dezvoltat la sfârşitul secolului al XIX-lea jurul Gării Filaret (1869), beneficiind probabil şi de prevederile legii de încurajare a industriilor din 1887. Am menţionat câteva aspecte ale acestei zone încă de la primele articole, întrucât este un loc predilect de amplasare a locuinţelor pentru muncitori, în cartier executându-se parcelările Lânăriei (1908-1910), Fabrica de Chibrituri (1914), Candiano Popescu (10 case construite de Societatea Comunală pentru Locuinţe Eftine, 1911) şi la sfârşitul anilor 20, Parcelarea CFR Viilor.
Parcelările sfârşitului de secol XIX
Deşi este prima parcelare de locuinţe-tip, trebuie subliniat faptul în anii 1890 se proiectează o serie de parcelări asemănătoare, multe dintre ele în zona amintită. Astfel, Irina Calotă menţionează în lucrarea de doctorat Dincolo de centru. Politici de locuire, Bucureşti 1910 - 1944 o serie de parcelări precum Angelescu, Izvoranu, Rignault, aleea Năstăsescu, Carmen Sylva, Izvoranu B, parcelări care se diferenţiază de Fabrica de Uleiuri prin cel puţin două aspecte: în primul rând, aceste parcelări fac parte din iniţiativa unor întreprinzători particulari care cumpără şi parcelează terenul, vânzând loturile ulterior, pe care cumpărătorii îşi construiesc case. Desigur, unitatea conceptuală ansamblurilor singularizează aceste parcelări, însă casele nu sunt tip, fiind proiectate la comanda dezvoltatorilor care urmăresc profit din aceste afaceri. Pe de altă parte, în cazul parcelării Fabricii de Uleirui Vegetale Filaret, ansamblul se diferenţiază prin iniţiativa parcelatorului de a oferi locuinţe muncitorilor, nu pentru obţinerea unui profit imediat, ci pentru stabilizarea acestora la locul de muncă. Acest detaliu determină şi stilul adoptat de arhitecţi: dacă în parcelările mai sus amintite, cumpărătorii doresc case unicat, în cazul parcelării Fabricii de Uleiuri se proiectează case tip, pentru a reduce costurile.
Planul caselor
Arhivele Bucureştiului păstrează autorizaţia de construire din 1897, eliberată pentru Fabrica de Uleiuri Vegetale Filaret Mohr&Co, ca urmare a unei cereri depuse de Fabrică în aprilie 1897. Astfel, Fabrica, voind a construi o casă de locuinţe şi birou la proprietatea noastră din strada Viilor No20... vă rugăm să binevoiţi a delega pe domnul inginer respectiv, pentru a ne da alinierea şi cuvenita autorizaţie.[i] Primăria hotărăşte a se da voie să construiască birouri pentru funcţionarii fabricii, prezentând planuri reglementare. Clădirea se va zidi conform legii mărginirii oraşului la 10m retrasă la aliniere...[ii]
Însă exprimarea confuză din dosar nu clarifică dacă autorizaţia a fost eliberată pentru o singură casă sau pentru un tot ansamblul. De altfel, dosarul nu cuprinde planul de parcelare şi nu se menţionează ceva despre numărul caselor ce urmează a fi construite, ci doar planul unei case, semnat de arhitectul A.(?) Krause. Cert este doar că sub cornişa acestor case, arhitectul a avut grijă să menţioneze anul construirii, 1898, aşadar la un an după ce Primăria a avizat construirea primei case. Conform autorizaţiei, case era construită dintr-un zid masiv, acoperit cu metal, însă planul primei case se a fost schimbat ulterior, renunţându-se la câteva elemente compoziţionale.
Analiza caselor
O analiză atentă a acestor case găsim în articolul Cvartalul Învoirii, reper pentru studiul arhitecturii bucureştene de la sfârşitul secolului al XIX-lea din Buletinul Monumentelor Istorice (1980), autoarea Tereze Sinigalia subliniind faptul că "din câte ştim până astăzi, acesta este primul ansamblu unitar destinat unui asemenea scop, format din locuinţe tip moderne. Alcătuit din circa 30 de clădiri - fiecare destinară unei familii, cvartalul vădeşte o remarcabilă unitate de concepţie, este omogen ca rezolvare, funcţionalitatea dictând în ultimă instanţă soluţiile adoptate, iar moda fiind descifrabilă în o anume împărţire a spaţiului interior şi în elemente de decor."[iii] În continuare, autoarea subliniază lipsa curţii, "spaţiu definitoriu al arhitecturii rurale şi preurbane, până atunci nelipsită în chiar arhitectura orăşenească[iv], considerând acest element "un important element noi al urbanisticii rurale şi preurbane"[v].
Alte inovaţii sunt reprezentate de gruparea locuinţelor, (pentru a evita inesteticele calcane), câte două, după sistemul construcţiilor siameze, având latura lungă comună, dar şi dotarea acestor case cu apă curentă. Autoarea nu se limitează la o analiză exterioară a acestor case, ci descrie pe larg şi interiorul: locuinţa se compune dintr-un vestibul mic, urmat de un hol, ambele în axul intrării, holul fiind flancat spre stânga şi respectiv spre dreapta de câte una sau două încăperi...camerele comunică între ele după sistemul vagon."[vi] Suprafaţa mare a camerei de locuit şi luminozitatea.... datorată ferestrelor de dimensiuni mari (ferestrele sunt înalte şi destul de largi (1,70&0,90m) reprezintă o îmbunătăţire evidentă a condiţiilor de locuire, având în vedere contextul epocii, caracterizat mai degrabă de prezenţa caselor îngrămădite, lipsite de aer sau luminozitate ce înlesnesc dezvoltarea tuberculozei.
Revenind la exterior, caracterizarea detaliată a faţadei merită citată în întregime: atât mascheronul, cât şi celelalte elemente decorative de factură eclectică - pilastru canelat cu capitel compozit, arcul semicircular sau în mâner de coş, cartuşul de inspiraţie heraldică, cornişa cu volute, ghirlanda florală sau simpla frunză de laur - reapar şi pe alte construcţii ale ansamblului marcând intrări, chei de arce la ferestre şi conferind unitate întregului[vii].
În ultimul rând, evidenţiind faptul că autoarea menţionează acest cvartal într-un articol publicat în 1980, într-o epocă de masive transformări urbanistice, militând pentru conservarea lui: ... acest ansamblu [...] aflat azi ]n cea mai mare parte în proprietatea statului, ar putea beneficia de ocrotirea legii prin implicita sa includere în lista rezervaţiilor de arhitectură. Exemplar de excepţie printre ansamblurile bucureştene, expresie a unei epoci de înnoire în gândirea urbanistică şi spaţial-funcţional a locuinţei de oraş-industrial, cvartalul Înnoirii credem că merită atenţia noastră şi grija forurilor de drept[viii].
Prezent
În contextul dezindustrializării Bucureştiului după 1989, Fabricile din zona Filaret s-au desfiinţat rând pe rând, iar zonele ocupate de acestea sunt ocupate de complexe de locuinţe sau de spaţii comerciale. Un astfel de proiect este discutat în prezent, dezvoltatorii propunând un plan de parcelare pe lotul învecinat ansamblului.
[i] Autorizaţie de Construire, Fabrica de Uleiuri Vegetale Mohe, D.S.M.B.A.N, dosar 1097/1897
[ii] Autorizaţie de Construire, Fabrica de Uleiuri Vegetale Mohe, D.S.M.B.A.N, dosar 1097/1897
[iii] Tereza Sinigalia, Cvartalul Învoirii, reper pentru studiul arhitecturii bucureştene de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Buletinul Monumentelor Istorice (1980), p.33-35
[iv] Tereza Sinigalia, p.33
[v] Tereza Sinigalia, p.33
[vi] Tereza Sinigalia, p.34
[vii] Tereza Sinigalia, p.35
[viii] Tereza Sinigalia, p.35.