După 40 de ani, echipa (7 februarie 2015)
Simona Halep şi celelalte fete au şansa să repete ceva foarte important după 4 decenii.
Dăm timpul înapoi. Se întîmpla acum vreo 40 de ani. Tenisul era încă sportul alb, la propriu şi la figurat, în tribune nu aplauda nimeni la greşeli, jucătorii şi jucătoarele foloseau rachetele de lemn, cei revoluţionari - vezi cazul tînărului rebel Jimmy Connors - trecuseră la racheta metalică, hawkeye era ceva de domeniul SF. În fine, dar nu în ultimul rînd, România conta în sportul acesta exclusivist, care trecea cu paşi ireversibili către profesionism şi către banii cei mulţi. Premiile erau minuscule faţă de sumele învîrtite azi de sponsori majori şi minori şi un aer de boemă încă plutea peste tenis. Ilie Năstase ajungea primul număr 1 mondial în clasamentul computerizat, defila la Paris şi la Forrest Hills, iar Virginia Ruzici şi Florenţa Mihai jucau finale la Roland Garros. Virginia o şi cîştiga în 1978.
Ne întoarcem în prezent. Tenisul este mult mai colorat, mult mai atletic. Mult mai bogat. S-a democratizat la nivelul publicului, devenind oligarhic la nivelul jucătorilor, antrenorilor şi patronilor de turnee. Hawkeye a devenit o banalitate, la fel ca senzorul care indică neţul. Mulţi copii visează să ajungă ca Roger, ca Rafa sau ca Nole mai degrabă decît ca Messi sau Cristiano. Simona Halep, Irina Begu, Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu alcătuiesc echipa României pentru Fed Cup. Fetele de azi întîlnesc Spania pentru accederea în Grupa Mondială a competiţiei şi pentru revenirea acolo unde ne lăsa generaţia Virginiei şi a Florenţei, dar şi a Marianei Simionescu, a surorilor Romanov sau a lui Judith Ruhn. Simona are finală la Roland Garros şi semifinală la Wimbledon, Irina Begu, optime de finală la Australian Open. Clasate în prima sută mondială a ierarhiei WTA, Monica Niculescu şi Alexandra Dulgheru nu sînt doar prezenţe decorative în echipă. Nu doar în aparenţă, tabloul de acum seamănă cu cel din urmă cu 4 decenii. Dar să nu uităm conceptul de echipă!
Ideea este că după aproape 40 de ani avem din nou o echipă, fără ca asta să fie neapărat rezultatul unui efort naţional, al unui proiect. Bine că o avem! La tenis, spre deosebire de răsfăţatul nostru fotbal, o echipă este cu adevărat o echipă atunci componentele ei au valoare individuală certă. Forţa grupului, atît de cîntată de poeţii fotbalului, contează şi la tenis, mai ales pentru partidele de dublu, dar forţa fiecărui membru al echipei are altă greutate. În tenis nu te poţi ascunde în spatele randamentului coechipierilor, fiindcă rămîi în ofsaid. E un ofsaid pe care nu arbitrul îl semnalizează, ci publicul. Simona, Irina, Monica şi Alexandra sînt echipa de care avem nevoie, iar Spania, cu Garbine Muguruza şi Soler Espinoza, este adversarul care să dea autenticitate unei victorii. Urmează un meci interesant, în care, ca bonus, ne putem exersa şi sentimentul patriotic. Cît despre locul de desfăşurare al partidei România-Spania, "silence please"!
***
Cu spatele la zid, cu fileul în faţă (9 februarie 2015)
România a învins Spania pentru că Irina Begu "s-a băgat" şi la dublu. Aşa e viaţa, unii se bagă, alţii fac febră. Iar Alina Tecşor spune cuvîntul magic. Hai!
O imagine care doare. Degetele Irinei tremură spasmodic. Obiectivul camerei rămîne fixat cîteva secunde lungi pe mîinile jucătoarei noastre. Irina a învins-o pe Soler Espinoza, ne-a adus din nou în meciul cu Spania Muguruzei şi a Conchitei şi primeşte cu garda jos întrebarea ultraneortodoxă a reporterei. "Te bagi şi la dublu?" Da, "se bagă" şi la dublu, aflăm din frînturi de vorbe amestecate cu respiraţia întretăiată de oboseală. Bucurie, surpriză, uluială. Mai ales bucurie. Speranţă.
Dar e omeneşte posibil să joace din nou? Este etic, este corect din punct de vedere sportiv? Medical, rezistă organismul la două meciuri unul după altul la interval de cîteva zeci de minute? Răspunsul nu trebuie căutat în termeni de specialitate, în sisteme de pregătire, în strategia elaborată de staff. Care strategie cînd căpitanul nejucător al echipei României nu avea curajul nici să ridice privirea spre Simona Halep la partida pierdută în faţa Muguruzei? Să o lăsăm însă pe doamna Tecşor în tăcerile ei filozofice, rupte doar de o întrebare cu adevărat profesională, pusă în şoaptă: "Vrei o banană?" Să o lăsăm să îi aducă punga cu gheaţă Simonei şi să ne întoarcem la momentul meciului de dublu. Cu Irina Begu alături de Monica Niculescu. Cu spatele la zid şi cu fileul în faţă.
În sport, curajul se mai numeşte şi tărie de caracter. A ajuns clişeu verbal din cauză că vorbesc despre ea tocmai oamenii care nu o posedă. E bine de ştiut că tăria de caracter se poate şi antrena. Unii se nasc cu ea, alţii o dobîndesc prin efort, cu profesori care ştiu să dea şi alte indicaţii tactice în afară de "Hai!". Tăria de caracter îţi spune să te bagi atunci cînd pe alţii îi cuprinde febra. Tăria de caracter te împinge să baţi penalty-uri de departajare, atunci cînd coechipieri de-ai tăi mai tehnici şi mai bine cotaţi se descalţă. Aşa cum s-a întîmplat în America, la sfertul de finală cu Suedia. Să nu îi beştelim peste ani pe Belo şi pe Dan Petrescu!
Victoria din meciul de dublu contra Muguruzei şi a Medinei Garrigues a fost penaltyul lor decisiv, scuzaţi asocierea cu fotbalul! Să purtăm respect celor care nu se ascund în spatele echipei! Să facem o plecăciune adîncă în faţa Irinei Begu şi a Monicăi Niculescu. Să le mulţumim fără să exagerăm. Să ne ferim de vorbe mari şi goale. Să privim înapoi cu linişte, dar observînd că echipa României nu a cîştigat meciul cu Spania ca o echipă, ci prin sacrificiu individual. Tehnic, întîlnirea nu a fost pregătită decît prin heirup-uri fără substanţă, dovadă plenitudinea lipsei de idei a căpitanului nejucător, prelungită şi după meci, la conferinţa de presă.
Altfel, suprafaţa de joc a patinoarului-sală din Galaţi a nemulţumit pe toată lumea, dar parcă le-a dezavantajat şi mai mult pe fetele noastre. Partea de public, redusă numeric, care reuşise să prindă bilet pentru a vedea tenis s-a comportat admirabil. Ceilalţi, nepermis de mulţi - pilele, şmecherii, băieţii de bani gata şi taţii lor şi mămicile lor mînuitoare de smartfoane, plus nelipsitele domnişoare aspirante la postul de asistente TV - au creat impresia unei Românii a desfrîului rural-balcanic. În mod normal, cei care au venit la tenis ar trebui să apeleze la un challenge contra publicului de fiţe. The ball was called out. Ne lăsaţi?
România - Spania 3-2
Sîmbătă, 7 februarie 2015, Galaţi
Simona Halep (3 WTA) - Silvia Soler-Espinosa (67 WTA) 6-2 6-1
Irina Begu (34 WTA) - Garbine Muguruza (24 WTA) 3-6 2-6
Duminică, 8 februarie 2015, Galaţi
Simona Halep (3 WTA) - Garbine Muguruza (24 WTA) 4-6 3-6
Irina Begu (34 WTA) - Silvia Soler-Espinosa (67 WTA) 6-2 6-4
Irina Begu (49 WTA) / Monica Niculescu (44 WTA) - Garbine Muguruza (14 WTA) / Anabel Medina Garrigues (27 WTA) 5-7 6-3 6-2