12.02.2015
Gazetă românească, ianuarie 2015
Constănţeanul Florin Dobre a venit la Bucureşti în 2005 să se afirme ca designer vestimentar pe linie masculină. A făcut un pariu cu el însuşi că în trei ani va avea prima prezentare în capitală. În 2009, aceasta s-a produs. A făcut apoi un alt pariu, că în trei ani va avea prima prezentare în străinătate. Aceasta s-a concretizat la Paris, în 2013, sub titlul Panta Rhei (Totul curge) şi a avut parte de titrări elogioase din partea Le Figaro şi Le Monde. Cum una dintre capitalele mondiale ale modei i-a consolidat reputaţia în plină ascensiune, Florin Dobre şi-a prezentat, un an mai târziu, prima colecţie într-un alt oraş important al design-ului internaţional: Londra. Colecţia toamnă/iarnă 2014, intitulată Follow the White Rabbit a fost un succes şi a impresionat critica de specialitate şi publicul cu creaţiile sale neconvenţionale, în care clasicul fuzionează echilibrat cu noul, mărcile tradiţionale româneşti cu elementele ludice şi spectaculare, culorile vii cu tonurile estompate. A revenit apoi la Londra, în iunie 2014, cu o inedită prezentare care s-a produs pe străzile metropolei, denumită Back to London with 62.2 Meters, titlu cât se poate de concret fiindcă s-au folosit fix 62,2 metri de material de cea mai bună calitate asigurat de reputatul Dorobanţul S.A. Cifra trei e cu noroc, se pare, pentru Florin Dobre: începutul anului 2015 l-a prins din nou la Londra, cu aceeaşi viziune surprinzătoare, cu aceeaşi încredere şi chiar mai mult entuziasm.
Colecţia toamnă/iarnă 2015 a fost prezentată la Institutul Cultural Român din Londra în 13 septembrie 2014, începând cu ora 19.00. Cum designerul e ataşat de poveşti, imagini, dar şi de finaluri fericite, şi-a construit evenimentul în jurul temei
Romeo & Juliet, preferând, însă, un final optimist, în care idealul triumfă, iar cei doi îndrăgostiţi îşi văd visul realizat. În acord cu personajele, Florin Dobre îşi vede un vis început cu zece ani în urmă prinzând contur la fel precum hainele sale: inedit, elegant, provocator, ferm şi creativ.
La finalul evenimentului, retraşi cu un pahar de vin şi reportofonul, mă întreabă entuziasmat-încrezător: Ţi-a plăcut show-ul? Îi răspund că da şi nu glumesc. Florin îmi face cu ochiul: Excelent! Să începem.


(Florin Dobre şi Andrei Vornicu, foto: Cătălin Savin)

Andrei Vornicu: Iată-te la cea de-a treia prezentare la Londra, în decurs de un an calendaristic. Mi se pare o performanţă. Tu cum simţi cel de-al treilea eveniment?
Florin Dobre: A fost cel mai puternic dintre toate şi cel mai frumos, din punctul meu de vedere. Da, chiar e o performanţă. E ireal. Nu mă aşteptam să reuşesc asta acum un an şi jumătate. Am avut o mare şansă în noiembrie 2013, când am fost invitaţi de Red Gallery, o frumoasă şi celebră galerie din Londra, situată în Shoreditch, să prezentăm în ianuarie 2014. De-acolo s-au mişcat toate lucrurile. Am avut susţinerea Ambasadei şi susţinerea ICR-ului care ne-au motivat să venim, să continuăm acest "asalt" asupra Londrei. Din fericire, se pare că am câştigat bătăliile. Toţi au fost surprinşi. Îmi aduc aminte că după prima prezentare, Chris Yates, un fotograf celebru aici, a spus că este cea mai frumoasă prezentare din toată Săptămâna modei. Noi mereu alegem următoarea zi după Săptămâna modei pentru a da invitaţii cunoscătorilor în moda masculină. Şi, dacă ai văzut, mereu în public şi printre invitaţi sunt foarte mulţi oameni care se pricep la moda masculină. Şi primim foarte multe cărţi de vizită, ceea ce înseamnă că vor să continuăm aici.

A.V.: Se prefigurează o a patra venire sau încă e prematur să vorbim despre asta?
F.D.: Cred că dacă nu ne dorim asta, le-am făcut degeaba pe cele trei. Am venit să continuăm, să le arătăm că şi românii sunt la fel de buni ca ei sau poate puţin mai buni.

A.V.: În toate cele trei prezentări de până acum ai folosit un concept în spatele evenimentului, ai mers într-o zonă spectaculară şi, în acelaşi timp, ai încorporat elemente tradiţionale româneşti. Cum au fost până acum receptate aceste elemente inovatoare, cel puţin pentru zona londoneză?
F.D.: Acum câteva minute, o bloggeriţă din Japonia mi-a spus cât de mult i-a plăcut costumul tradiţional românesc, ea neştiind că este tradiţional şi făcut manual timp de aproape două luni. Publicul a avut o reacţie mult mai puternică la costumele tradiţionale româneşti decât la celelalte. De la prima mea colecţie am folosit drapelul sau fel şi fel de lucruri care mă reprezintă, care reprezintă România. Iar eu vreau s-o reprezint pe ea.

A.V.: Ai ales Romeo & Juliet fiindcă se pretează la zona britanică, fiind un text definitoriu pentru cultura acesteia, sau ai căutat pur şi simplu o poveste?
F.D.: Ultimele colecţii mi-au venit strict precum a zis Nichita Stănescu: "Inspiraţia e ca fulgerul. Dacă nu fulgeră, nu e fulger." Dacă asta am simţit, asta am făcut. Clar, întotdeauna îmi aleg poveştile şi în funcţie de zona unde merg. Când am fost la Paris am încercat să mă apropii de ceea ce caută ei. Când vin la Londra, încerc să mă adaptez stilului lor. Fiindcă e foarte important să comunici foarte bine cu ei şi să înţeleagă mesajul. Întotdeauna există mesaj în spatele colecţiilor mele. Citiţi comunicatele mele de presă, conţin toate informaţiile necesare. Show-urile mele sunt foarte puternice dacă ştii mesajul care trebuie.

A.V.: Te ştiu pasionat şi de arta spectacolului, de film, de teatru, de latura vizuală pe care ai introdus-o foarte bine în ce ai făcut până acum. Vrei să mergi în continuare pe linia asta şi să o dezvolţi cât mai mult, să creezi o combinaţie între spectacol şi prezentare de modă?
F.D.: Întotdeauna am făcut asta. Nu îmi doresc, dar aşa iese. Mi-a spus cineva că am mutat moda din monden în artă. Şi e un lucru frumos. Iar feedback-ul e pe măsură: am fost invitat la Muzeul Naţional de Artă Contemporană şi la Muzeul Naţional de Artă al României, unde am avut o expoziţie. Înseamnă mult pentru mine să am în CV aşa ceva. Şi, mai ales, cred că Red Gallery ar fi un vârf. Am apărut în Le Figaro. Am avut onoarea ca redactorul-şef să scrie despre noi, şi încă pe prima pagină. Mi se par nişte lucruri fantastice, mult prea mult pentru forţa noastră. Ne depăşesc cu mult complimentele pe care le primim.

A.V.: Ai fi interesat să concepi costume pentru spectacole de teatru sau film?
F.D.: (râde încântat) Cu mare drag, dar n-am primit încă oferte. Când or veni, voi accepta negreşit.

A.V.: Ce te-a determinat până acum să te axezi exclusiv pe o vestimentaţie masculină?
F.D.: Dintotdeauna am făcut asta. Îmi place să mai fac şi pentru femei, întotdeauna am pregătit câte un model feminin, dar deocamdată merg doar pe linia masculină. Când va fi cazul, cu siguranţă voi face şi pasul următor.

A.V.: Din punctul tău de vedere, care ar fi capitala mondială a modei, dacă ar fi să o localizezi la nivel de oraş? (Florin pare nehotărât.) Sau e greu de decis?
F.D.: Nu cred că e greu de decis. Cred că Londra şi Parisul ar fi la egalitate, iar New York-ul, puţin deasupra şi puţin dedesubt. Acestea îmi plac. Iar Milano, chiar dacă este pe locul patru, recomandă italienii ca fiind cei mai buni. Cu toate că au pierdut foarte mult ca designeri în ultimii 15-20 de ani, au scăzut foarte mult pe zona creaţiei, au, în schimb, mâna de lucru cea mai bună, sunt cei mai buni manufacturieri şi încă lucrează, de departe, cel mai bine. Cele patru capitale ale modei chiar îşi merită numele. Şi eu mă bucur foarte tare că reuşesc să impresionez oriunde merg în aceste locuri. Chiar acum am fost la Săptămâna modei masculine (London Collections: Men, n.r.) şi am fost foarte bine întâmpinaţi. Am fost fotografiaţi, le-a plăcut foarte mult de noi şi pot spune că reprezentăm România cu succes în această Săptămână chiar dacă încă nu reuşim să facem parte din ea. Dar să sperăm că Dumnezeu ne ajută şi că o să ajungem în curând să intrăm în Săptămâna modei masculine. E ca şi când aş fi un pilot de Formula 1, cam asta ar fi comparaţia.

A.V.: Cred că e o întrebare mai incomodă pentru zona românească, dar pe ce poziţie crezi că s-ar situa Bucureştiul din punctul ăsta de vedere?
F.D.: În România nu există modă. Nu există autostrăzi, nu există multe lucruri. Ideea e că noi avem lucruri mult mai importante decât acestea. Moda nu este importantă, autostrăzile nu sunt importante. Noi avem sufletul mult mai curat decât ei. (Un "ei" accentuat şi virat înspre britanici şi străini, în general.) Românii au mult mai mult decât cred.

A.V.: În principiu, ne bazăm pe potenţial, dar se pare că întârziem să-l concretizăm cu adevărat...
F.D.: Aici am impresia că oamenii au căzut într-o păcăleală. Foarte mulţi au devenit victime ale modei. Nu trebuie să cădem în aceeaşi minciună. Hainele au rolul lor, dar până la un punct. Trebuie să ne păstrăm sufletul, demnitatea, moralitatea, astea sunt lucrurile importante. Românul e darnic, e săritor. Am stat şi am analizat chiar în decembrie 2014, la cei 25 ani de la căderea comunismului, şi mi-am dat seama că noi am fost singurii care am murit pentru a cădea acel comunism. Totul a fost un scenariu foarte prost, să spunem. Regimul a căzut în două luni, în toate ţările dar, totuşi, numai la noi s-a murit. Pentru că noi ne dăm sufletul pentru ţara noastră, noi suntem singurii care ne dăm viaţa pentru ea. Nimeni n-a mai făcut asta. Din punctul meu de vedere, românii sunt cei mai puternici oameni. Nimeni nu conştientizează asta fiindcă ni se bagă pe gât că suntem proşti, că suntem mici, dar nu! Noi suntem singurii din blocul comunist care ne-am apărat ţara, chiar dacă am fost păcăliţi. Noi n-am ştiut că e o regie în spate. Noi ne-am apărat ţara şi am murit pentru ea. Şi asta vom face şi în continuare. Nu ne interesează autostrăzile sau moda, trebuie să ne intereseze să ne reîmprietenim cu toţii, să devenim fraţi. Suntem mult mai frumoşi ca toţi ceilalţi. Eu călătoresc foarte mult şi pot afirma că nimeni n-are sufletul românului. Nimeni.

A.V.: Cu alte cuvinte, o haină frumoasă nu poate suplini ce lipseşte în interior.
F.D.: Absolut. O haină frumoasă este superbă când omul este superb.


 


0 comentarii

Publicitate

Sus