Interviul de față este parte a proiectului 3generator_cultural (proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național). Stagiunea 2025-2026 marchează cea de-a zecea stagiune consecutivă de activitate a Asociației Teatru 3G. În acest context aniversar, 3generator_cultural își propune să aducă în prim-plan o serie de reflecții, interogări și documentări privind rolul și relevanța teatrului independent în comunitatea mureșeană, într-un moment în care această zonă artistică devine tot mai vulnerabilă, dar și tot mai necesară. Pentru mai multe detalii despre acest proiect accesați: https://3ghub.ro/product/3generator_cultural/.
Raluca Blaga: În a doua parte a anilor '90 ai înființat Compania Teatrală 777, care a lansat pe piața teatrală din România postcomunistă patru spectacole în regim independent și de co-producție. De-a lungul timpului ai regizat o serie de spectacole pentru scenele teatrelor independente din România: la TEATRU 74 și 3g HUB din Târgu Mureș, la Colectiv A Cluj și Federația Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca, la Teatru Fix din Iași. Teza ta de doctorat, din care a rezultat o carte, a avut drept țintă "pionierii mișcării independente în teatrul românesc post 1989". Cum se vede de la tine evoluția teatrului independent românesc, începând cu primii ani de după Revoluție și până în prezent? Dacă ar fi să descrii teatrul independent românesc printr-o singură imagine, care ar fi aceea?
Theodor-Cristian Popescu: Teatrul independent românesc s-a maturizat. Sunt companii care au depășit borna de 10 ani și se reinventează sau continuă cu consecvență pe propriul lor drum. În același timp, există o circulație naturală dinspre teatrul independent înspre teatrul instituționalizat și invers (atât artistic, cât și managerial). Aportul mișcării independente e azi imposibil de ignorat. Ea și-a ocupat locul firesc în sistemul nostru teatral. E un peisaj calm, ca să răspund cu o imagine, cum mă rogi.
R.B.: Cum ar putea supraviețui pe termen lung, dar și lăsa urme semnificative o companie independentă într-un context cultural precum cel autohton?
T.-C.P.: Nu există o singură rețetă. Avem studiile de caz ale celor care activează deja de mai mult de 10 ani: Teatrul Act, Reactor, Replika, Auăleu, unteatru etc. Fiecare are calea sa. Cât despre urme, ele există, dar ar ajuta un context teatral mai dens, mai atent, mai respectuos cu creația, cred. Atunci se va trece și la nivelul de coproducții internaționale, de crez artistic urmărit și rafinat pe parcursul mai multor ani (ca să dau exemple aproape la întâmplare: Cheek by Jowl, Complicité, Needcompany). Încă nu suntem acolo.
R.B.: În ce măsură spațiul teatral independent produce/ar putea produce și un alt tip de comunitate distinctă de ceea ce reușesc să genereze, din acest punct de vedere, teatrele de stat?
T.-C.P.: Spațiul teatral independent are o marjă mai mare de radicalitate decât cel de stat. Există un orizont de așteptare ca în independent să apară lucruri mai îndrăznețe, mai obraznice, mai riscante decât la stat. Nu se profită suficient, îmi pare, de acest cec în alb din partea publicului. Dar partea problematizant-educațională e bine acoperită în mediul independent și deja formează o comunitate distinctă de receptare.
R.B.: În Târgu Mureș au apărut, de-a lungul anilor, mai multe companii de teatru independente. Se poate spune chiar că, pentru un oraș de dimensiunea lui, are o densitate neobișnuită de astfel de inițiative. Cum percepi scena teatrală independentă târgumureșeană în raport cu cea din alte orașe din țară?
T.-C.P.: E ceea ce numesc paradoxul artistic târgumureșean. O serie de oameni interesanți fac mereu lucruri interesante, dar nu ating o masă critică care să pună orașul pe harta teatrală independentă. De ce se întâmplă acest lucru? Nu am o explicație. Pur și simplu energiile nu se adună și, mai ales, nu continuă, nu se dezvoltă, nu cresc. Avem o serie de începuturi dătătoare de speranță, dar nu o realitate teatrală independentă coagulată și înrădăcinată.
R.B.: Care crezi că e "amprenta" specifică pe care 3g HUB o lasă în comunitatea locală?
T.-C.P.: Cred că amprenta e a unor "acțiuni" artistice hibride, care au propus experiențe diverse și pe care lumea nu a știut cum să le ia. Calea mi se pare bună, dar grea. Continuată cu consecvență, ar putea (ar fi putut?) defrișa un drum original, nou, complementar cu ce se întâmplă în restul teatrului independent românesc. Dar îmi pare că membrii 3G au obosit sau și-au pierdut entuziasmul.
R.B.: În cadrul proiectului 3g experiMENTAL al celor de la 3g HUB ai realizat spectacolul În Vis. Sau, poate ar fi fost mai bine să cataloghez În Vis drept o experiență teatrală imersivă destinată unui singur spectator. Cum s-a născut ideea unui astfel de demers teatral și de ce ai ales scena din Bastionul Măcelarilor pentru ea? Ce îi oferă un cadru precum 3g HUB unei experiențe teatrale de acest fel?
T.-C.P.: Am încercat să contribui și eu la acest profil artistic pe care l-am menționat, propunând o experiență care nu se putea întâmpla în altă parte. Realitatea unui vis mi s-a părut potrivită cu spațiul bastionului și cu această companie eteroclită de artiști, iar formula prin care un singur spectator era invitat să-și acordeze simțurile la această realitate urmărea să sondeze potențialul de insolit al locului și al grupului de artiști.
T.-C.P.: Mai greu. Managerii unui teatru de stat sunt obsedați de încasări, venituri, cantitate - evident un paradox, atâta timp cât sunt protejați printr-o subvenție publică.
R.B.: Teatrul românesc, fie el de stat sau independent, se pregătește cu adevărat pentru viitor? Ce întrebare ar trebui să își adreseze în acest sens?
T.-C.P.: Cred că ne pregătim pentru viitor doar trăind din plin prezentul. Întrebarea îmi pare a fi, mereu: folosim noi în mod real potențialul de curiozitate al publicului nostru, suntem suficient de curajoși ca artiști, îi ducem cu noi în spații imaginare puternice, îi merităm?
