Interviul de față este parte a proiectului 3generator_cultural (proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național). Stagiunea 2025-2026 marchează cea de-a zecea stagiune consecutivă de activitate a Asociației Teatru 3G. În acest context aniversar, 3generator_cultural își propune să aducă în prim-plan o serie de reflecții, interogări și documentări privind rolul și relevanța teatrului independent în comunitatea mureșeană, într-un moment în care această zonă artistică devine tot mai vulnerabilă, dar și tot mai necesară. Pentru mai multe detalii despre acest proiect accesați: https://3ghub.ro/product/3generator_cultural/.
Raluca Blaga: Cum ai descrie întâlnirea ta cu scena teatrală independentă târgumureșeană și ce ai descoperit lucrând, împreună cu echipa 3g HUB, la spectacolul Blowing?
Irina Moscu: A fost o întâlnire foarte vie. Am găsit la 3g HUB un tip de libertate și de curaj pe care îl întâlnești rar. O echipă dispusă să riște, să experimenteze și să construiască împreună. Lucrând la Blowing, am descoperit încă o dată că teatrul poate exista foarte puternic și în afara structurilor consacrate, atunci când există pasiune, încredere și o comunitate în jurul lui.
R.B.: Cum îți alegi textele pe care le montezi? Ce trebuie să existe într-un text ca să simți că merită tradus scenic? De ce ai ales piesa Blowing de Jeroen van den Berg pentru spectacolul realizat pe scena din Bastionul Măcelarilor?
I.M.: Mă interesează textele care lasă loc de interpretare și care ascund mai mult decât spun. Nu caut povești, ci întrebări. Blowing vorbește despre fragilitatea relațiilor umane, despre singurătate și despre nevoia noastră de a fi văzuți. Mi s-a părut un text care respiră mult din neliniștile prezentului și care poate genera un univers scenic foarte personal.
R.B.: Într-un interviu realizat de Ioana Big, declarai: "experiența publicului poate să fie sculptată prin felul în care manipulez spațiul". Cum ai construit universul scenic al spectacolului Blowing și ce tip de relație ți-ai dorit să creezi între spectator și spațiu?
I.M.: Pentru Blowing, am construit un univers care oscilează permanent între seducție și neliniște. Totul pornește de la imaginea unei petreceri aparent inocente, organizată în jurul unei mese-sculptură cu forme organice și luminoase, care devine pe parcurs loc de întâlnire, teren de joacă, ring de dans sau câmp de luptă. M-a interesat contrastul dintre atmosfera ludică, aproape pop, și degradarea lentă a relațiilor dintre personaje. Proiecția circulară din fundal funcționează ca o fereastră către o altă realitate, mai fragilă și mai instabilă decât cea pe care o vedem pe scenă. Relația pe care mi-am dorit să o creez cu spectatorul a fost una de proximitate și complicitate. Nu să privească o poveste care se desfășoară în fața lui, ci să simtă că se află în interiorul aceleiași petreceri care, încet, începe să se destrame.
I.M.: Nu cred că ideile depind de buget. Se schimbă instrumentele, nu gândirea. Uneori, lipsa resurselor te obligă să fii mai precis și mai inventiv. În zona independentă, fiecare obiect și fiecare decizie trebuie să își justifice existența. Asta poate fi foarte fertil artistic.
R.B.: Cum ai perceput publicul târgumureșean în timpul colaborării cu 3g HUB? Există o diferență între felul în care reacționează publicul din orașele cu o scenă independentă activă și alte tipuri de public?
I.M.: Mi s-a părut un public curios și foarte prezent. Cred că acolo unde există o scenă independentă activă se formează și un anumit tip de spectator: mai dispus să intre într-o convenție nouă, mai deschis la experiment și mai puțin preocupat de a primi răspunsuri clare. Pentru un artist, este un dialog foarte prețios.
R.B.: Hai să facem un salt în viitor: suntem la 20 de ani distanță față de colaborarea ta cu 3g HUB. Care crezi că va fi imaginea sau senzația care îți va rămâne cel mai puternic impregnată în minte referitor la această colaborare?
I.M.: Cred că îmi va rămâne senzația de libertate. Libertatea de a experimenta, de a risca și de a căuta fără să știi dinainte unde vei ajunge. Am întâlnit la 3g HUB o disponibilitate rară de a avea încredere în proces și în oamenii implicați în el. Îmi vor rămâne în minte energia și bucuria cu care s-a construit acest spectacol, sentimentul că facem teatru nu pentru că este simplu sau confortabil, ci pentru că nu putem să nu îl facem. Cred că, peste 20 de ani, asta voi ține minte cel mai clar: încrederea reciprocă și curajul de a încerca lucruri care poate nu funcționează întotdeauna, dar care merită explorate. Dincolo de spectacol, asta este imaginea care rezistă cel mai bine timpului.
R.B.: Care simți că este lucrul de care scena independentă are cea mai mare nevoie acum: timp, spațiu, solidaritate, încredere, public sau altceva?
I.M.: Continuitate. Multe proiecte independente apar din entuziasm și dispar din epuizare. Cred că cea mai mare nevoie este de condiții care să permită artiștilor să rămână și să construiască pe termen lung.
R.B.: Ce crezi că ar trebui documentat și păstrat din istoria teatrului independent din România înainte ca această memorie să dispară?
I.M.: Procesele. Întâlnirile, încercările, eșecurile, improvizațiile și formele de supraviețuire. Spectacolele lasă urme, dar adevărata istorie a teatrului independent stă în felul în care oamenii au găsit resurse să îl facă să existe.
