Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Inepuizabilul război


Laurenţiu Olteanu

14.03.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nimic nu-i mai respingător şi mai grotesc
decât acest inepuizabil război între sexe.

(Autor (sau autoare) necunoscut(ă).)

El: Nu eşti bărbat adevărat dacă n-ai o femeie inteligentă, bine crescută şi mai ales frumoasă lângă tine, iar asemenea femei nu găseşti pe toate drumurile. Trebuie să fii perseverent şi să ai mult noroc. Mai trebuie să ai caracter şi un serviciu plătit bine. Ai nevoie de agilitate mentală şi pricepere în aşternuturi, căci femeile nu se lasă prinse cu una, cu două. Şi-ţi mai trebuie neapărat un SLK cu minimum 200 de cai putere.

Ea: Dacă le dau la o parte pe rând - toate nenorocitele care s-au măritat doar pentru că societatea le-a promis că aşa vor fi fericite; toate incapabilele transformate din adolescente bulimice în gospodine desăvârşite; toate miresele lui Iisus, cu batic pe cap şi genunchi îndoiţi; toate piţipoancele spoite cu ruj fucsia, căptuşite cu silicoane şi căţărate pe tocuri de doişpe - atunci ajung să constat că sunt printre puţinele femei care nu s-au lăsat prostite de bărbaţi. Mai are rost să mă întreb de ce mă simt atât de singură?

El: Mai perverse decât femeile care-şi dau chiloţii jos din prima sunt prefăcutele care rezistă până la cea de-a doua întâlnire. Primele, măcar, sunt cinstite. Pe celelalte, alea de fac nazuri şi se dau mironosiţe, şi care de obicei sunt mai slute ca moartea, nu pot să le sufăr.

Ea: În ziua de azi o femeie trebuie să se gândească în primul rând la considerentele de natură practică atunci când caută un bărbat. Nu e nimic mai trist decât un bărbat nefolositor, care n-aduce niciun ban în gospodărie şi care, din cauza plictiselii, recurge la băutură şi devine violent, în timp ce consoarta lui pune osul la bătaie şi acasă şi la serviciu. Nu e de mirare că nefericita ajunge să vorbească singură pe stradă.

El: Bărbatul a domesticit animalele şi a îmblânzit forţele naturii, a descoperit focul şi a inventat roata, a construit lăcaşuri de cult, şcoli şi spitale, a purtat războaie şi a cucerit teritorii, a învăţat să zboare şi a pus piciorul pe Lună, a dezvoltat un sistem de organizare politico-social eficient şi a stabilit un cod de lege. Fără nicio ironie, vă întreb acum: femeia ce-a făcut în tot acest timp?

Ea: Nu-i nimic mai dizgraţios pe lumea asta decât un urangutan cu treaba prea mică între picioare, care-şi petrece tot timpul liber în sala de sport sau în faţa oglinzii, tot încercând să-şi ascundă ruşinea. Cei mai mulţi sunt aroganţi, nu vor decât să fie admiraţi şi să se audă vorbind. Habar n-au că impotenţa le stă scrisă în frunte.

El: Ce mă amuză cel mai tare sunt urâtele care vor cu tot dinadinsul să-ţi demonstreze că sunt fete inteligente şi se fac şi mai rău de ruşine atrăgând atenţia asupra lor. Au gura mare şi le ştiu pe toate, dar de fapt nu pun mâna să facă nimic. Ce-i drept, frumuseţea e un lucru cu care fie te naşti, fie nu. Şi mai penale sunt urâtele care se chinuie să fie frumoase până când ajung să o creadă. Aşa începe delirul.

Ea: Femeile n-ar avea nevoie de bărbaţi dacă n-ar fi programate genetic să-şi dorească copii. În mod ironic, reproducerea reprezintă însăşi pieirea noastră. Suntem nevoite să devenim sclave, să suportăm abuzuri, să ne lăsăm înjosite. Mai mult, trebuie să ne comportăm ca şi cum toate astea ne-ar provoca plăcere. Ne transformăm în nişte masochiste demente. Şi pentru ce? Pentru un gram de sămânţă.

El: Între mine şi nevastă-mea există o situaţie de incompatibilitate perfectă. Eu mi-s o persoană cu capul pe umeri, care ştie ce vrea de la viaţă, dar mai ales cum să obţină ceea ce-şi doreşte. Sunt muncitor, am simţul datoriei şi-mi respect cuvântul, mă descurc în orice situaţie, nu zac bolnav într-un colţ şi nici nu-mi plâng de milă. Nevastă-mea e exact opusul meu. Din când în când o rog să-mi amintească de ce mai stăm împreună. Dar ea nu vrea să discute. Îi e teamă că ne aud copiii.

Ea: Gândeşte-te cum mi-ar sta mie, o femeie înaltă şi sănătoasă, lângă o caricatură de bărbat ca ăla. Nici nu pot să-l privesc, iar dacă totuşi mă silesc e degeaba, e prea mic şi prea chircit. Realizează şi el cât e de patetic, din care cauză îşi pierde orice respect de sine şi se transformă într-un lingău fără nimic de lins. Mai bine singură.

El: Sunt mândru de fata mea. E frumoasă, a terminat o facultate, iar acum e la casa ei şi are doi copii. Ce mi-aş putea dori mai mult de la ea? Şi totuşi, mi-ar fi plăcut să am un băiat cu care să beau şi eu o bere, să merg pe stadion, să joc o partidă de şah, pe care să-l duc la femei şi să-l învăţ cum să bată un cui. Cu un bărbat, altfel stai de vorbă.

Ea: E adevărat că bărbaţii au de partea lor forţa fizică, dar nici noi nu suntem fără apărare. Femeile au iscusinţa minţii. Încă de la fragedă vârstă am învăţat-o pe fiica mea cum trebuie să se poarte cu un bărbat: să-i dea de mâncare, să-l lase din când în când să vâre botul, să-l dreseze să meargă la pas, să-l răsplătească cu vorbe dulci... Dar şi să-l pună la colţ când o cere! Un bărbat trebuie ţinut în lesă, altfel îşi marchează teritoriul şi toată treaba începe să pută.

El: Un bărbat îţi spune verde-n faţă ce vrea. Cu femeile nu-i aşa, ele recurg în permanenţă la tertipuri şi înşelătorii. Fără ele n-ar mai exista competiţie, ar fi mai puţine războaie. Poate aşa am fi şi noi mai relaxaţi, mai preocupaţi de propriile noastre emoţii şi sentimente. În acelaşi timp însă, prin forţa lucrurilor, ne-am transforma în nişte poponari infecţi, iar asta ar fi cu adevărat regretabil.

Ea: Mă uit cu groază la băieţelul meu cum creşte. Faptul că seamănă tot mai mult cu soţul meu mă umple de spaimă. Neputincioasă, asist la abrutizarea acestei fiinţe gingaşe, căreia i-am dat viaţă şi pe care am hrănit-o la propriul meu sân. Vocea lui a căpătat inflexiuni dureroase, privirea i s-a înăsprit. Distanţa dintre noi va deveni în curând o prăpastie pe care niciunul dintre noi nu o va mai putea trece. Viaţa mea s-a transformat într-un spectacol sordid al izolării.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer