În perioada 17-20 martie 2015, în cadrul festivalului One World Romania 2015, vor avea loc în fiecare zi proiecţii speciale pentru liceeni la Cinema Studio. Prima proiecţie din acest proiect va fi cea a filmului Toto şi surorile lui, un documentar românesc premiat internaţional, în regia lui Alexander Nanau, care va fi prezent la discuţia cu liceenii, de după proiecţie. Alt proiect organizat special pentru liceeni este "Marele circuit al demolatorilor de istorie pentru liceeni" în care aceştia vor putea afla despre faptele îndoielnice ale unor oameni care au distrus case din Bucureşti pentru propriile lor interese.
Altă iniţiativă foarte importantă în cadrul One World Romania 2015 în care sunt implicaţi liceeni este juriul festivalului, care este format exclusiv din liceeni. 2015 este al treilea an în care se păstrează această iniţiativă, iar alegerea membrilor juriului s-a făcut printr-un concurs de eseuri. În 2015 tema a fost "Patrimoniul este şi al meu?". Mai jos puteţi citi eseul unuia dintre cei cinci membri ai juriului de anul acesta, David Andrei Marin.
Patrimoniul urban - în patrimoniul urban intră totalitatea clădirilor vechi, care ar trebui protejate şi reabilitate, acestea fiind în mare parte într-un avansat stadiu de degradare. Sunt neglijate deliberat, fiind lăsate în paragină pentru a putea fi demolate. Este valorificat un simplu teren în loc să fie valorificate clădirile, ca opere arhitecturale. În locul lor apar clădiri corporatiste şi blocuri de locuinţe, care aduc profit.
Patrimoniul este moştenirea strămoşească, iar strămoşul meu este un individ păros care desena antilope cu sânge în peşteră - acelaşi strămoş îl avea şi Decebal, Maria Tereza, îl are şi Obama. Ce moştenesc eu de la aceea creatură? Nu bani, nu profit, în orice caz. Nu blocuri de locuinţe, nu clădiri corporatiste. Moştenesc arta - moştenesc dorinţa de a desena cu sânge de antilopă pe pereţi, de a proiecta imagini. Nu moştenesc graniţe, nu moştenesc aur sau drapele - moştenesc faptul că şi eu sunt sub acelaşi cer plin cu stele şi creez la fel ca el.
Inabilitatea noastră de ne vedea strămoşii ca atare - fiinţe simple cu dorinţe simple, vii şi palpabile, ce au ajuns, cu chiu cu vai, unde suntem acum, faptul că ne vedem strămoşii în armură, cu sabie, călare, faptul că "patrimoniu" ne face să ne gândim la aurul dacic îngropat de Decebal este eşecul rasei umane în prezent.
De altfel, acum câteva mii de ani, când năvăleau romanii peste daci, Decebal a luat 12 daci şi i-a pus să îngroape tezaurul. Afacerea a fost complicată - cei 12 daci au trebuit sa devieze un râu, să ascundă aurul în albie şi să îl întoarcă pe cursul său original...Odată ce şpilul a fost dus la capăt, Decebal i-a omorât pe toţi în afară de unul - care îi era mai apropriat din diverse motive. Romanii cuceresc Dacia, Decebal se sinucide, cel care a fost lăsat în viaţa clachează şi dezvăluie locul în care aurul a fost îngropat.
Concluzia pe care o trag majoritatea din povestea asta este că nu te poţi încrede în nimeni. Că un măr stricat strică tot coşul... Tot ce văd eu sunt 11 daci morţi care puteau să trăiască un trai lung şi fericit, să cunoască nişte coloniste drăguţe şi să dea naştere unor daco-romani drăguţi... şi 165 de mii de kilograme de aur, un element chimic care nu e nici măcar rezistent, dar care străluceşte frumos.
Patrimoniul nu e aurul îngropat de 12 daci naivi şi ghinionişti, ci lucrurile ce constituite identitatea culturală a unui popor. Hainele, gândurile, jucăriile, casele celor 12 daci cumsecade.
Dar este patrimoniul şi al meu? Prefer să mă consider, ca mulţi alţi visători, om, şi de abia după aceea român. În patrimoniul unui om, prin tranziţia asta, stă toată moştenirea culturală a omenirii, de la începuturi până astăzi... Deci crima distrugerii şi neglijării clădirilor vechi româneşti nu este doar un sacrilegiu împotriva poporului român, ci asupra lumii întregi - deculturalizarea asta duce la un adevărat furt, un furt de cunoaştere şi de identitate, unde cei furaţi suntem nu numai noi, cei de sub cele trei culori, ci întregul glob.