Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Balsam pentru creşterea florilor


Maria Popescu-Butucea

28.07.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Pentru F.
 

Bunica mea iubea florile. Vorbea cu ele, le uda şi le aranja pământul în grădiniţă, le îngrijea ca pe copiii ei. Era în stare să plătească pentru ea oricât de mult dacă afla de vreo floare rară pe la suratele din sat. Uneori bătea drumul pe jos până în satele vecine să facă rost de un pui de..., un butaş de... Casa ei mică pe o ridicătură de deal era potopită de zorele, (acolo li se zicea zurnapaci probabil turceşte) trandafiri căţărători, tutunaşi, iasomie, şi tot felul de alte căţărătoare care îi îmbrăcau balconul. Pe unele le plăcea pentru miros, pe altele pentru culoare, iar pe altele pentru formă. Ah, forma, mai ales forma are a face cu ce vreau să vă povestesc.

Femeie simplă, analfabetă chiar, învăţase doar să se iscălească. Născută pe la 1900 şi ceva (anul nu era precis în actele ei), când, desigur, era şcoală în sat, dar ea era orfană şi nu se putea duce la şcoală. Scăpase dintr-un adevărat masacru al familiei sale în 1912 "când au venit bulgarii". Tatăl ei, pădurar şi probabil oier rămas în procesul de transhumanţă, cel care bătuse parul satului, fusese ucis cu întreaga familie feciori, fete şi soţie pentru "că nu spusese unde e ascuns aurul". Care aur?

O crescuseră vecinii de la doi anişori. Trăise, zicea, din mila altora, se obişnuise să servească prin case la tot felul de treburi. Asta o făcuse să nu refuze mai niciodată pe nimeni şi se oferea cu bucurie, din suflet, pentru orice corvoadă ce i se cerea. Se măritase devreme, pe la 17 ani cu un bărbat cu 10 ani mai mare. El povestea cum a dat drumul cailor să se ducă unde vor vrea şi " unde s-or opri, acolo se va însura". Şi caii s-au oprit la poarta ei, la Miţa. "Da, da parcă şi caii nu erau învăţaţi unde sa se ducă!" Chicotea Buna noastră. Şi râdeau amândoi.

Patima ei cu florile nu îl deranja pe omul ei. Era blândă ca pâinea caldă şi mereu veselă, îi era drag să aibă casa plină, să omenească pe cineva. Dumnezeu i-a dat doar un copil. De aceea, poate, mai dragi decât florile îi erau cele două nepoţele pe care le alinta şi le spune poveşti mincinoase, adică cu câte ceva ce nu există. Miţa, cum îi spunea toată lumea, era renumită pentru cum ştia ea să alegă plantele din pădure pentru ceaiuri, pentru sucurile de flori si dulceţurile ciudate cum ar fi de toporaşi, de salcâm, dar şi pentru murăturile cu samaldur, un fel de usturi sălbatic ce creştea în pădurile Enisalei, bun mai ales cu carnea de miel. Timpul se măsura după înfloririle din gradină. Acum ghioceii şi albăstrelele apoi brânduşele apoi... În aprilie se mutau bulbii şi începeau lalelele care colorau toată gradină de Paşte. Zeci de lalele luau drumul cimitirului şi bisericii. Atunci ieşea la stradă cu braţele pline şi le oferea tuturor celor care aveau nevoie de flori. Lalele erau fie simple, bătute, franjurate, fie în amestecuri de culori care mai de care mai deosebite. Eu iubeam extremele. Laleaua albă si pe cea neagră, poate şi pentru ca erau mai pretenţioase, mai delicate (Azi fiul meu bate Bucureştiul în lung şi lat să mi le caute la ivirea lor din iarnă).

Începeau apoi flori ceva mai sticloase, băutoare de apă, unele ce creşteau pe lângă aleea de pietre numite antlangicuri, unele numite gheţuşti, altele care înfloreau numai la ora prânzului, cred un soi de stepă şi se întindeau leneşe printre pietrele aleii ca apoi să adoarmă către seară, ca să îmbobocească din nou în dimineaţa următoare cu alte feţişoare şi în alte culori (nu ştiu dacă nu cumva pe aceeaşi rădăcină înfloreau flori de culori diferite sau doar aşa credeam eu ). Seminţele se culegeau cu mare grijă. În straturi sta şaboiul galben, dar şi roz, ciclam, roşu, maro apoi de ochiul boului si gura leului. Se legănau uşor seara şi dimineaţa lujerii lor erau atât de firavi şi rezistenţi totodată în briza marii. Buna Mita se apleca la fiecare cu ochii, cu urechile şi cu vorbele ei şi le descânta. "Să se prindă floarea, să înflorească, să nu se usuce, să îi meargă". Uneori ne ruga să ne aşezăm pe locul sau la rădăcina florii. Tot aşa cum ne aşeza şi în cuibarul cloştilor, "ca să aibă noroc de pui". Alteori ne punea să ţinem de vrej. Noi ne mai hârjoneam pe acolo, spre disperarea ei, dar animăluţele în nici un caz. Gardul delimita clar locurile. Numai bondarii zbârnâiau cât era ziua de mare. Printre primele amintiri dureroase a fost când am vrut să prind o albină mare captivă într-un crin şi m-a înţepat rău. Urletele mele au sculat vecinii, în timp ce ea mă oblojea să-mi scoată acul. Se apleca însă şi la cupa crinului strivit. Era un crin regal. La vreme cireşarilor regina nopţii era o încântare. Aşa erau serile de iunie: cu lună plină, cu greieri, cireşari şi regina nopţii; cu gardul invadat de caprifoliu şi beţia de mirosuri !

Îmi amintesc cea mai frumoasă grădină de trandafirii: trandafiri roşii, mari, mici, galbeni, cu ţepi sau fără, cu petale crestate, căţărători sau pitici, nici nu ştiam la care să mă mai opresc şi să îi inspir parfumul, să îi admir petalele, să-l mângâi fără să mă satur, să îi dau târcoale ca o albină nehotărâtă. Trandafirii înfloreau mereu, sau aşa credeam eu, noaptea, se petrecea ceva în grădină, nu ştiam ce, dar dimineaţa era mereu altfel. Îmi propuneam să nu dorm şi să vânez cum înfloresc trandafirii, dar mă prindea somnul şi a doua zi muream de ciudă că iar am ratat.

În iulie şi august serile udatul era obligatoriu. Seceta putea distruge tot. Ea nu putea trăi fără grădină şi fără flori. Spre toamna grija mare era pentru tufănele care aici se numeau dumitrance (numele venea din bulgăreşte oare sau doar apropierea de Sânt Dumitru le dădea numele?). Pentru ele avea o grijă specială căci toamna le îngropa rădăcinile, iar florile erau ţinute în var. Aloia care înflorea, spunea ea la 100 de ani şi lavra (leandu) erau duse în casă să nu îngheţe.

Aloia se prepara cu miere ca antibiotic, leandrul, şuşoteau femeile, bine plasat era un bun anticoncepţional, iar frunza de muşcată era bună pentru răni, maghiranul la mâncare. Bulbii de lalele, frezii şi daliile se ţineau sub pat, în casă. De Crăciun înflorea Crăciunica, draga de ea! Muşcatele erau de o varietate nemaipomenită.

Oh, dar florile nu-i măsurau doar timpul şi vesteau anotimpurile cu capriciile lor. Unor flori le mergea bine într-un an, altora în alt an, şi nu ştiu cum se făcea, dar înflorirea unora mai zgârcite coincideau adesea cu evenimentele de familie! Buna mea mai avea si un alt ochi, special pentru flori. Le transpunea în dantelăriile sale cu croşeta. Inventa modele de flori şi croşeta pentru tot satul. O făcea pentru bani sau pe degeaba, numai să lucreze. Când nu avea comenzi, lucra pentru ea însăşi pentru casa ei sau le făcea cadou cui voia. Din grădină florile fugeau pe perdele, pe macate, pe şervetele de masă, pe batiste. Născociri mai mult sau mai puţin asemănătoare cu realitatea.

Creşteau trandafirii pe ferestre din aţa albă ca zăpadă şi din cea mai subţire cu putinţă. Niciodată nu-i stăteau mâinile şi probabil nici gândurile. La fel ne inventa poveşti despre desfătarea noastră. Croşeta într-una cu gândul, probabil, la florile din gradina. Nu ştia matematică decât sa-si numere banii, dar modelele creşteau ca nişte fractali din mâinile ei. Fiica ei nu ţinea pasul. Ea greşea la numărat picioruşele croşetate şi nu mai ieşea laleaua lalea, sau frunza frunză şi nici trandafirul cel bătut ! "Pleacă de aici că eşti toantă", îi zicea, deşi fiica îi era şcolită. Croşeta atât de fin, incredibil, seara la o lampă de gaz.

Şi ochii au ţinut-o multă vreme. Când i-a slăbit vederea a început să folosească aţă mai groasă şi modele mărite. Nu desena, nu scria, nu îşi oprea nici măcar un exemplar de model. Ea îl ştia pe dinafară, ştia fix ce număr de "ochiuri" avea fiecare model şi nu greşea niciodată. Avea într-adevăr două lumi una în faţa casei şi una în cap şi poate şi a treia în ferestrele vecinilor, rudelor, întregului sat şi până departe prin satele vecine.

Când ne-a orbit Buna am crezut că va fi o tragedie. Dar nu a fost aşa. De grădină ne întreba tot timpul: dacă a înflorit cutare floare, dacă nu are frunze uscate, dacă nu a rămas neudată. Nu puteam s-o minţim şi ea îşi turna vocea ca un balsam la rădăcina florilor, le mângâia cu vorbe iar ele creşteau mai abitir ca altă dată. Şi Lumea din cap era mai prolifică cum nu fusese niciodată, deşi nu prea mai lucra pentru sat. Apăruseră perdelele de nailon. Acum lucra numai pentru ea şi rude. Tone de aţă trebuia să-i tot cumpărăm. Oarba îşi mirosea florile vii şi ar fi murit să nu mai aibă gradina care acum i se mutase probabil cu totul şi cu totul în minte. A lucrat mulţi ani -fără să fie de folos nimănui- o ladă întreagă de zestre. "Să spuneţi fetei de la Bucureşti sa-mi cumpere aţică, mai bună". Sta pe scaunul de la poartă şi lucra.

Abia se mişca. Nu o mai ajutau picioarele, braţele, dar degetele noduroase nu lăsau croşeta. Îmbătrânise. Se apropia de 90 de ani. Ştia care floare e suferindă, neudată şi nesăpată. Vedea fără să vadă. Despre noi ştia ceea ce nici nu aflasem încă. Scăderea vederii, pierderea ei îi deschidea alţi ochi. Şi într-o zi nefastă de la un jar de la plită căzut pe preş a ars casa, a ars lada de zestre, iar florile sau "ghemuit" în fum ca întoarcere în neştiut... iar eu cred că se cuvine să nu mai scot nici un cuvânt.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • mangaietor
    Dafinutza, 15.07.2010, 23:22

    Dulce alinare, suava mangaiere, curgere lina a literelor ... Va multumesc pentru aceasta frumoasa intamplare. Caci asa am gasit textul si am citit minunatia. As dori sa va citesc si mai departe. Daca se poate

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Merită să aspiri la gloria literară?, Giacomo Leopardi, traducere de Adriana Cârcu (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Despre Frică şi cântece de adormit, Vlad Bălan (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro păcat că bicicletele nu au număr, Andrada Ionescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cordonul zombilical, Călin-Andrei Mihăilescu (4.8/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Gustul ploii, Argentina Firuță (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer