Bacoviană

D-nul George Andone Vasiliu, care-şi zice şi Bacovia, vine beat criţă din ploiosul (şi zoiosul) burg Bacău. E plouat ciuciulete şi trist. D-na Agatha Vasiliu Bârsescu Bacovia citeşte ceva de la poluri. Când îşi vede consortul căzând, recăzând pe covoare şi nemaităcând din gură, începe să râdă ori să plângă în hâ, în ha.

D-ul Vasiliu: Şi plouă, şi ninge. Şi cad amândouă.
D-na Vasiliu: Slăbeşte-mă! Pentru asta trebuie să vii acasă mangă? Vezi pe unde calci, că-mi murdăreşti covoarele. Şi-n general, fii mai optimist, dragă! Ce eşti aşa stresat?
D-ul Vasiliu: Şi plouă, e moină, noroi...
D-na Vasiliu: Da, plouă, plouă: prin acoperiş, ţevăria curge. M-am săturat să am toată ziua casa plină cu lighene! Că eu n-am bărbat în casă, am poet! Ptiu! Plouă pe lângă şarpantă, pe...
D-ul Vasiliu: Şarpantă, şarpe-şarpe şerpişor, şarpe bălaur, cu solzii de aur, cu nouă limbe împungătoare, să te duci la ea, unde-o vei afla... şerpuitură, şerpulici, şeptilici, şeptici...
D-na Vasiliu: Hai, leagă căţeaua! Măi, omule, de ce nu vrei tu să te ţii de casă?
D-ul Vasiliu (clătinându-se şi ţinându-se de pereţii casei): Mă ţin de casă, mă ţin de casă, şase-şase poartă-n casă, casă acasă, casă acasă, căcasă, acasă, căcăstoare, acasă, căcălică...
D-na Vasiliu: Spune-mi, de ce ţi-s înecate corăbiile? Nu-ţi ofer eu tot ce trebuie?
D-ul Vasiliu (ţinându-se cu mâinile de pereţi): Ninge grozav pe câmp la abator... Şi sânge cald se scurge pe canal.
D-na Vasiliu: Ei, na şi tu! Scuteşte-mă cu chestiile astea morbide!
D-ul Vasiliu: Prin măhălăli mai neagră noaptea pare...
D-na Vasiliu: Pluralul lui mahala este mahalale, dacă vrei să ştii, mă, poetu' lu' peşte!
D-ul Vasiliu (căzând şi recăzând pe covoare): Aud materia curgând...
D-na Vasiliu (enervată): Hai, mână măgarul! Ţi-am spus: Tu ai probleme psihice, măi omule!
D-ul Vasiliu: Te uită! A prins promoroacă şi clampa.
D-na Vasiliu: Of, ce enervant eşti! Mai întâi că nu se spune "clampă", ca mârlanii. E un moldovenism. Se spune clanţă. Eşti intelectual, ce dreacu'! Al doilea, eu cred că tu eşti bolnav cu capul, Georgică. Mergi dreac' la un doctor să te consulte, ca să fii şi tu în rândul lumii!
D-ul Vasiliu: Şi sânul tău e mai lăsat.
D-na Vasiliu: Vai! Serios? Interesant, oare de ce s-a lăsat?
D-ul Vasiliu:?!!!
D-na Vasiliu: Ţii minte cum stăteau ţonţoroi când eram mai tânără? Ah, erau ca doi trandafiraşi albi şi parfumaţi... Când treceam pe la cazarmă, toţi ofiţerii se benoclau la pieptul meu!
D-ul Vasiliu: Metalic s-aud gorniştii, în fund, la cazarmă.
D-na Vasiliu: Ah, fanfara de la regiment... menuetul lui Pederaski, mă-nnebunesc!
D-ul Vasiliu (râde fără sens): Plouă, plouă, plouă... Vreme de beţie... Şi s-ascult pustiul... Ce melancolie!
D-na Vasiliu: Ţi-am zis că ai probleme la mansardă, dragă! Măcar mai lasă şi tu alcoolul, lasă-l dracului pe Costică Acosmei. Iar te-ai înfundat în vreo crâşmă cu el! Parcă sunteţi înhămaţi, dom'le! Nu vezi? Începi să ai năzăreli, melancolie şi alte îmbilibistroceli din astea. Spune-mi ce-ţi place, ce te mişcă pe tine?
D-ul Vasiliu: Cine mişcă tot pişcă, mişcă, muşcă, muscă, muşuroaie, mişiroaie, mişmaşuri, mişculaţiuni, mişchirii... Mişcă-mişcă-mişcă!
D-na Vasiliu (cu dispreţ): Hai, mişcă!
D-ul Vasiliu (zguduie fereastra nervos): Ţârâie ploaia... şi-i tare târziu....
D-na Vasiliu: Hai, lasă marafeturile! În cazul tău nu este o alienaţie gravă, care conduce la destructurarea eului creator. E o simplă manie a persecuţiei sau poate o schizofrenie banală, care se poate trata fără probleme la orice medic psihiatru. Aşa că nu ai de ce să te temi. Au mai stat şi alţii în cămaşă de forţă, dragă, şi n-au murit. Iar nişte băi reci sau nişte şocuri electrice acolo nu-ţi strică niciodată.
D-ul Vasiliu: (zguduind fereastra şi mai nervos): Oh, mă-nchid în casă ca-n sicriu... Amorul meu defunct...
D-na Vasiliu: Eu amor defunct, a? Lasă că-ţi arăt eu amor defunct. Cu vărguţa.

Dar d-nul Vasiliu, cu isteţimea specifică beţivilor, avusese grijă să ascundă vărguţa când intrase. Atunci d-na Vasiliu merge în bucătărie să caute făcăleţul. D-nul Vasiliu profită şi o zbugheşte afară. În beznă, pe un bolovan, lângă zid, zăreşte nişte excremente de câine fosforescente. Lângă ele aşteaptă poetul Costică Acosmei şi fumează. D-na Vasiliu iese afară cu făcăleţul în mână, dar cei doi, umăr la umăr, se topiseră deja printre nişte scaieţi uscaţi. Se aude doar:
Domnii Vasiliu şi Acosmei: Hâ, ha! Hi-hi-hi! Hâ, ha! Hi-hi-hi! Ho-ho-ho-ho! Hu-hu-huuuuuuu!

Cortina