13 martie 1965 - Alexandru Gheorghiaş on Mixcloud
Din când în când (slavă Domnului, arareori), se mai întâmplă şi astfel, să descoperi că praful depus peste câte o melodie s-a aşternut mult prea gros pentru a mai putea fi înlăturat şi a o putea reda actualităţii. Este cazul lui Frankie Vaughan, una din vedetele scenei muzicale britanice în anii '50, dar aflat acum pe panta descendentă a carierei. Poate că şi acesta e unul dintre motivele pentru care Someone Must Have Hurt You A Lot a adiat asemenea unei boare, tare trecătoare. Într-atât de trecătoare, încât nu a figurat decât o săptămână în topul britanic. Insuficient pentru a rămâne în memoria colectivă.
Debutaseră în toamna lui 1963. Înregistraseră deja unicul number one din Arhipelag. Londonezii din Tottenham reveneau cu un single nou-nouţ. Reelin' & Rockin' e departe de a fi avut succesul dorit. Deoarece piesa care intra acum pe locul 44 nu avea să urce mai mult de 24. Versiunea oferită de Dave Clark Five, fiindcă despre ei e vorba, avea însă darul de a extrage o piesă de pe faţa B a unui single al compozitorului Chuck Berry apărut în 1958 şi de a-i reda propria viaţă şi dincoace de Atlantic. Melodia brodează pe acelaşi ritm din The Girl Can't Help It, clasicul lui Little Richard din 1956, iar Istoria consemnează că originalul de la casa de discuri Chess s-a comportat mai bine în topul britanic de atunci (locul 18) decât coverul de faţă. Al doilea grup britanic (după The Beatles) invitat în 1964 în emisiunea televizată a lui Ed Sullivan avea să treacă peste micul insucces al acestei piese şi să vină cu două hituri mult mai bine primite de consumatorii de acasă în 1965. Însă fiecare poveste are vremea sa.
Ian Campbell Folk Group evoluaseră dintr-o formaţie skiffle înfiinţată cu aproape zece ani înainte la Birmingham. Fiinţa sub această titulatură din 1958 şi devenise între timp unul dintre cele mai respectate grupuri de muzică folk din Marea Britanie. În repertoriu figurau melodii tradiţionale, dar şi compoziţii moderne, preluate sau originale. Desigur, mesajul revoluţionar din The Times They Are A-Changin' îi aparţinea lui Bob Dylan. Coverul ajungea înaintea originalului, însă nu avea să-l devanseze în top. Fiindcă versiunea britanicilor se oprea pe locul 42 pe care intra în această săptămână. În timp ce originalul americanului avea să ajungă în Top 10. Va rămâne singura piesă din repertoriul grupului care îi aducea pe componenţii formaţiei în atenţia celor care urmăreau topul pop.
La prima strigare, aveai impresia că vin din cealaltă parte a lumii, din Hawaii. De fapt, erau o trupă de studio din Belgia. The Waikikis au rămas în muzica mondială datorită acestui unic Hawaii Tattoo, un single înregistrat cu patru ani mai devreme, devenit megahit în Germania, acolo unde rămăsese nu mai puţin de 21 de săptămâni în Top 10! Dincolo de Canalul Mânecii, melodia avea o comportare modestă. Intra pe locul 41, cobora pe 44, apoi era ştearsă de val. Definitiv.
Ne vom reîntâlni cu The Minute You're Gone. Era primul single pe care Cliff Richard îl înregistra fără The Shadows, grupul de acompaniament de până atunci. Într-o perioadă în care americanii consumau absolut orice venea din Marea Britanie şi când orice piesă ajunsă pe locul întâi în Arhipelag avea garantată o clasare în Top 5 în Statele Unite, casa de discuri Columbia a decis că melodia nu era potrivită pentru piaţa de dincolo de Atlantic. O hotărâre cel puţin ciudată, fiindcă ar fi însemnat deschiderea de noi orizonturi pentru solistul vocal cu origini în India. În ce priveşte originile piesei, aceasta fusese compusă de Jimmy Gately, un solist vocal de muzică country din Nashville, Tennessee, şi ajunsese până pe 95 în Billboard Hot 100. Pentru Cliff Richard, avea să fie al optulea din cele 14 singles cu care urca până pe locul întâi în Marea Britanie.
Venea din coloana sonoră a filmului Girl Happy, pelicula din 1965 care îl avea în rol principal pe Elvis Presley. Despre un gangster care punea să-i fie urmărită fiica studentă, plecată în vacanţa de primăvară în Florida. Şi la cine apela pentru această misiune? La Elvis şi băieţii din grupul său care cântau rock la Chicago. Do The Clam a avut evoluţii similare în principalele topuri de cele două părţi ale Atlanticului: a urcat până pe 21 în Statele Unite şi până pe 19 în Marea Britanie. În ultimul dintre cazuri, poziţia avea să fie atinsă peste o săptămână, după ce acum intra pe 32.
Cel mai înalt nou-intrat single al săptămânii se afla pe 30. Britanica Petula Clark se bucura de mai mult succes cu această melodie în Statele Unite decât acasă. I Know a Place urca până pe 3 şi devenea un hit comparabil cu Downtown, precedentul său succes. Suficient pentru ca britanicei să-i fie oferit un contract pentru a se produce într-unul din cele mai selecte cluburi new-yorkeze, la Copacabana. Nu se bucura de aceeaşi recepţie şi acasă, unde ascensiunea avea să i se oprească pe locul 17.
În aceeaşi săptămână asistam şi la o rocadă produsă la vârful clasamentului, acolo unde Tom Jones ajungea cu single-ul său de debut şi îi detrona pe The Seekers, prezenţi în fruntea ierarhiei timp de două săptămâni.
Altfel, americanii trimiteau primele trupe la sol în Vietnam. Un contingent de 3.500 de puşcaşi marini îşi făcea apariţia la Da Nang, în Vietnamul de Sud. Acasă, circa 200 de militari din garda statului Alabama îi atacau pe cei peste 500 de demonstranţi de culoare pentru drepturi civile din Selma, aflaţi în încercarea de a ajunge în capitala statului sudist, la Montgomery. Evenimentul avea să rămână în istorie drept "Duminica sângeroasă". 17 dintre participanţi au fost bătuţi cu bestialitate, fiind necesară spitalizarea lor, iar alţi 50, trataţi pentru răni minore. Marşul avea să fie reluat după două zile, acum sub conducerea lui Martin Luther King Jr. De această dată, cu o victimă, pastorul James Reeb. Iar în Olanda era anunţată logodna Prinţesei Margriet cu Pieter van Vollenhoven, devenit cel dintâi cetăţean de rând acceptat în familia regală olandeză. Margriet este cea de-a treia fiică a Reginei Iuliana.
UK TOP 50 - 13 martie 1965
Loc în clasamentul actual (loc în clasamentul precendent / număr de săptămîni în top) - Nume piesă / interpret. Piesele marcate cu roşu sunt cele ce pot fi ascultate în această săptămînă în mixul de la începutul acestui articol.
1 (2 / 5) - IT'S NOT UNUSUAL (Tom Jones)
2 (1 / 10) - I'LL NEVER FIND ANOTHER YOU (Seekers)
3 (4 / 4) - SILHOUETTES (Herman's Hermits)
4 (11 / 4) - I'LL STOP AT NOTHING (Sandie Shaw)
5 (3 / 6) - GAME OF LOVE (Wayne Fontana & The Mindbenders)
6 (31 / 2) - THE LAST TIME (Rolling Stones)
7 (9 / 4) - COME & STAY WITH ME (Marianne Faithfull)
8 (5 / 6) - DON'T LET ME BE MISUNDERSTOOD (Animals)
9 (6 / 4) - I MUST BE SEEING THINGS (Gene Pitney)
10 (14 / 7) - YES I WILL (Hollies)
11 (8 / 6) - FUNNY HOW LOVE CAN BE (Ivy League)
12 (7 / 8) - THE SPECIAL YEARS (Val Doonican)
13 (44 / 2) - GOODBYE MY LOVE (Searchers)
14 (15 / 5) - GOODNIGHT (Roy Orbison)
15 (10 / 8) - TIRED OF WAITING FOR YOU (Kinks)
16 (18 / 3) - I APOLOGIZE (P.J. Proby)
17 (12 / 6) - IT HURTS SO MUCH (Jim Reeves)
18 (17 / 5) - NEXT TIME I SEE MARY ANNE (Shadows)
19 (21 / 3) - HONEY I NEED (Pretty Things)
20 (16 / 9) - KEEP SEARCHIN' (WE'LL FOLLOW THE SUN) (Del Shannon)
21 (22 / 3) - GOLDEN LIGHTS (Twinkle)
22 (13 / 9) - YOU'VE LOST THAT LOVIN' FEELIN' (Righteous Brothers)
23 (24 / 5) - A WINDMILL IN OLD AMSTERDAM (Ronnie Hilton)
24 (34 / 2) - IN THE MEANTIME (Georgie Fame)
25 (28 / 3) - THE 'IN' CROWD (Dobie Gray)
26 (33 / 4) - I CAN'T EXPLAIN (The Who)
27 (35 / 3) - CONCRETE & CLAY (Unit Four Plus Two)
28 (23 / 5) - STOP FEELING SORRY FOR YOURSELF (Adam Faith)
29 (19 / 9) - COME TOMORROW (Manfred Mann)
30 (new! / 1) - I KNOW A PLACE (Petula Clark)
31 (25 / 3) - CAN'T YOU HEAR MY HEARTBEAT (Goldie & The Gingerbreads)
32 (new! / 1) - DO THE CLAM (Elvis Presley)
33 (20 / 15) - CAST YOUR FATE TO THE WIND (Sounds Orchestral)
34 (46 / 2) - FIND MY WAY BACK HOME (Nashville Teens)
35 (30 / 6) - PAPER TIGER (Sue Thompson)
36 (26 / 9) - LEADER OF THE PACK (Shangri-las)
37 (50 / 2) - I DON'T WANT TO GO WITHOUT YOU (Moody Blues)
38 (new! / 1) - THE MINUTE YOU'RE GONE (Cliff Richard)
39 (48 / 2) - I BELONG (Kathy Kirby)
40 (32 / 9) - YOU'VE LOST THAT LOVIN' FEELIN' (Cilla Black)
41 (new! / 1) - HAWAII TATTOO (Waikikis)
42 (new! / 1) - THE TIMES THEY ARE A-CHANGIN' (Ian Campbell Folk Group)
43 (38 / 9) - I'M LOST WITHOUT YOU (Billy Fury)
44 (new! / 1) - REELIN' & ROCKIN' (Dave Clark Five)
45 (37 / 4) - YOUR HURTIN' KIND OF LOVE (Dusty Springfield)
46 (new! / 1) - SOMEONE MUST HAVE HURT YOU A LOT (Frankie Vaughan)
47 (42 / 5) - TELL HER NO (Zombies)
48 (36 / 13) - FERRY CROSS THE MERSEY (Gerry & The Pacemakers)
49 (49 / 11) - TRIBUTE TO JIM REEVES (Larry Cunningham)
50 (27 / 14) - GO NOW (Moody Blues)