Antrenorul Pandurilor, pe care îl cheamă şi Iordănescu, nu a fost un fotbalist faimos ca tatăl lui. Dar are ambiţia să ajungă un antrenor mai mare. Ăsta da, tupeu!
La 36 de ani s-a schimbat din Edi în Edward. Edi era şi este în continuare fiul lui Anghel Iordănescu. Mult mai pretenţiosul Edward ocupă din vară postul de antrenor al Pandurilor, recenta învingătoare a Stelei. Şi a lui Dinamo. Două trofee în 4 zile, Steaua şi Dinamo. Dar mai ales impresia explicită că formaţia antrenată, gîndită şi dirijată de Iordănescu cel tînăr practică fotbal. Ceva care nu doar seamănă cu activitatea aceea care opune două echipe de cîte 11 jucători. Un fotbal cu sens, cu miez. Fotbal cu subiect, cu predicat, uneori populat şi cu adjective adecvate, care se adresează în special publicului din tribună şi mai puţin experţilor antijocului. Cei care se ascund atît de abil în spatele cuvîntului "tactică".
Nu m-aş aventura să pretind că îl cunosc pe Edi Iordănescu. Îi voi spune aşa în continuare, Edi, fără să am sentimentul că diminutivul prenumelui îi va ştirbi anvergura profesională şi carura personală. Nu îl cunosc în adevăratul sens al cuvîntului pe Edi (care o fi ăla adevăratul sens al cuvîntului), dar am apucat să discut cu el în cîteva rînduri, atunci cînd am participat împreună ca invitaţi la emisiuni de profil. Nu era genul de prezenţă în studio care face ratting sau cel puţin aşa îmi închipui. Omul vorbea foarte mult despre obiectul muncii sale şi aproape deloc despre întîmplări colaterale. Ghiceam multă pasiune în preocuparea lui pentru fenomen, poate şi ceva emfază inevitabilă tinereţii. Ceea ce nu este neapărat rău. Atuul tinereţii în lupta cu experienţa (a se citi imobilismul) vîrstnicilor este tocmai o anumită lipsă de respect pentru reguli bătute în cuie, deci ruginite. Ireverenţa în faţa tabuurilor meseriei duce lucrurile înainte. Evident că nu numai ea, mai trebuie cîteva ingrediente.
Posibil ca în victoria împotriva Stelei să fi cîntărit şi mesajele motivaţionale ale lui Edi. Se poartă tipul ăsta de montare psihică a fotbaliştilor. Esenţial rămîne însă mesajul profesional al omului de pe banca Pandurilor. Posesie cu faţa spre poarta adversă. Specialiştii îi zic tranziţie pozitivă. Întrebat de reporteri de ce nu s-a bucurat foarte tare la golul al doilea al echipei sale, Edi nu s-a apărat cu un răspuns-clişeu. S-a bucurat în adîncul sufletului, dar situaţia cerea calm, a zis. Exhibarea sentimentelor la un antrenor poate avea un efect negativ asupra jucătorilor, care extrag din asta o relaxare păguboasă.
Victoria în dauna Stelei are mai multe semnificaţii. Criza formaţiei lui Gâlcă, formaţie tot mai puţin a lui Gâlcă. Apoi, jocul tot mai plăcut/competitiv al gorjenilor. Nu în ultimul rînd, despărţirea de vasalitatea pe care Pandurii o arătau în faţa Stelei în ultimii ani. Ţinînd cont că autorul principal al acestui proiect se numeşte Iordănescu, este cazul unui bonus. Aplaudăm normalitatea? Nu, o semnalăm ca simptom de însănătoşire.