Fără îndoială că ar trebui să se simtă mirosul de alge, de sărat şi de valuri. Şi buzele lor ar trebui să fie crăpate, iar părul un pic zbârlit de la aerul tare aruncat de la vest spre est. De acolo, de pe dig, privirea îţi fuge hăt departe, în larg, spre vapoarele de mărfuri: cu orez, saci de piper, scorţişoară, portocale din Grecia, curmale, mătăsuri din Pakistan, şobolani şi marinari. Iar mica potaie ar trebui să latre la pescăruşi, să-i alunge cu sunete de câine ciufut.
Însă nu e vorba despre un dig, nici de mare sau de vapoare. Ar fi absurd să vezi aşa ceva la munte, la poalele Tâmpei, într-un cartier muncitoresc. Este marginea unui stadion, unul destul de amărât, rar se joacă un meci de divizia B. Copiii s-au cocoţat acolo în speranţa că se vor putea strecura la circ fără să cumpere bilet. Speranţă deşartă, căci toţi oamenii aceia în costume roşii cu fireturi aurii, păzeau cu străşnicie intrarea în cort. Cortul e jos, rulotele cu crocodili şi şerpi boa în spatele lui, în faţa acestuia e movila cu iarbă, copiii şi câinele circar, apoi de acolo, în jos, băncile de lemn, de pe stadion, peluza, poarta goală, apoi alte bănci, sus altă movilă, jos o staţie de autobuz şi blocuri de zece etaje.
Să ne întoarcem la movila cu iarbă unde stau copiii. Aceştia sunt destul de mari şi nu-şi doresc cu adevărat să vadă spectacolul. Ba chiar ar fi fost de rău dacă cineva din cartier i-ar fi văzut strecurându-se în cort. N-ar fi dat bine în recreaţii, la budă, în timp ce se poştesc ţigările. Însă acum e vacanţă. Tot ar fi dat rău la café net, ceilalţi s-ar fi prăpădit de râs. În schimb toţi i-au invidiat când într-o seară s-au strecurat în barul din colţul străzii şi s-au holbat la dansatoarele goale. Adevărul e că cel mic nu a apucat să vadă mai nimic, decât mocheta murdară şi ceafa unui beţivan, cei mari băgându-se în faţa lui, dar nu era fraier să recunoască că n-a văzut balcoanele blondei. Au fost daţi afară în şuturi, dar ce mai contează astfel de amănunte...
Varanul şi tarantulele veninoase
Circul acesta a fost în Braşov şi acum trei ani, dar atunci îşi montaseră cortul lângă gară. Un varan, sau altă lighioană care seamănă cu o şopârlă, le-a evadat atunci strecurându-se într-un canal fără capac, băgând groaza în boschetarii de acolo. Poliţiştii şi ziariştii au căutat-o în draci, iar patronii circului (dresori de crocodili, şerpi şi tarantule ), i-au asigurat pe toţi că lighioana nu este deloc periculoasă. Într-un final au prins-o poliţiştii. Păcat. Până la urmă locuitorii canalelor au avut de câştigat de urma acestui incident, deoarece ca prin minune au dispărut toţi şobolanii.
După ce au plecat din Braşov, circarii i-au distrat şi pe alţii, până când au ajuns la Arad. Acolo, dresorul de crocodili africani, şerpi boa şi tarantule, a fost înţepat de o tarantulă, şi era să moară pentru că la spital nu aveau antidot. L-au dus până la Budapesta şi acolo i-au făcut o injecţie şi a scăpat.
Dacă nu ştiaţi tarantula este cel mai mare păianjen de pe Pământ şi este foarte veninos. Poate ajunge şi până la 12 centimetri, e păros, are mai multe picioare şi mai mulţi ochi, nu cântăreşte mai mult decât o gumă de şters, îi place să trăiască în găuri căptuşite cu mătase şi să se hrănească cu păianjeni mai mici. Sunt peste 800 de specii de tarantule, şi nu toate sunt veninoase. Din toate aceste 800 de specii, dresorul se pare că a nimerit tocmai păianjenul cel mai periculos. Ghinion.
Cu o seară înainte tocmai am văzut la televizor un reportaj despre obiceiurile de împerechere la o specie de păianjeni. Păianjenul mascul i-a dus în dar femelei o muscă învelită în mătase. Înţelept din partea lui că a încercat să o îmbuneze, deoarece femelele din această specie îşi devorează masculii. Cât timp ea încerca să-şi despacheteze cina, el s-a urcat pe spatele ei, şi-a slobozit sperma, apoi s-a dat jos, şi-a luat darul înapoi şi a fugit.
Despre scuipat şi porumbei
- Cărăbuş, cărăbuş, dă-mi miere!, strigă piticoanţa de pe scenă.
Copiii aplaudă în delir.
- Nu, nu, nu! Unde ai auzit tu ca mierea să fie dată de cărăbuş?? Spune: albinuţă, albinuţă, dă-mi miere!, strigă indignat clovnul cu faţă de beţivan năuc.
- Fluture, fluture, dă-mi miere!, continuă fericită piticoanţa.
Aplauze puternice. Cele trei fetiţe din primul rând s-au dat jos de pe scaune şi aplaudă în picioare. Cele mai multe aplauze s-au auzit atunci când clovnul a fost scuipat cu vodcă de piticoanţă. Mă rog, cu apa din sticla de vodcă. Copiii şi părinţii lor şi-ar fi dorit să-l vadă pe clovn cum e scuipat de mai multe ori. Nu i-ar fi stricat mai multă vopsea pe faţă, roşu puternic sau un galben cu buline verzi, care să atragă atenţia spectatorilor din spate. Atunci ar fi primit şi mai multe aplauze.
Numărul de dresură cu porumbei nu a avut deloc succes. Fata cu părul lung care-i punea să se învârtă şi să meargă pe o eşarfă de mătase era prea îmbrăcată. Se pare că dresoarea nu avea deloc experienţă. Ar fi trebuit să-i înveţe pe porumbei cascadorii spectaculoase, de exemplu să se bată între ei în zbor sau să cadă în picaj, de sub cupolă până pe scenă, ca un avion de acrobaţii. Iar dacă nu e în stare să facă aşa ceva, măcar ar fi putut să se îmbrace mai cu grijă, adică cu mai puţine haine. Unul dintre băieţii de sus, de pe iarbă, a stat acolo până la sfârşitul spectacolului. El şi-ar fi dorit să vadă porumbeii cu coada în evantai, dar nu i-a văzut pentru că nu a avut 80.000 de lei pentru biletul de intrare. Acum două veri bunicul lui l-a învăţat totul despre porumbei. Cum se dresează, cum se îngrijesc... Îi plac în special porumbeii călători. Bărbatul în costum roşu, cu fireturi galbene, împreună cu câinele ciufut, au fost foarte atenţi şi au avut grijă ca băiatul să nu se strecoare în cort.
Dresoarea de crocodili
Fachirul a fost aplaudat doar când a scos flăcări pe gură, însă nu şi când a păşit pe cuie şi pe cioburi, iar mica acrobată doar când s-a lovit cu picioarele şi cu capul de cupola circului. Se pare că toţi circarii au o viaţă interesantă, ca de roman, sau ca de film, însă nu le puteţi afla poveştile de la prezentatoare, în cazul în care, prin absurd, vă veţi întâlni cu această doamnă. Doamna în cauză se ocupă de reclamă, adică în fiecare zi se urcă în dubiţă, dubiţă ce merge prin oraş, şi de acolo, printr-un megafon, strigă:
- Dresurăăăă de maimuţe mexicaneee, crocodili africani , şerpi uriaşiiii...! Spectacol de înaltă ţinută artisticăăăă...
Şi aşa mai departe. Nu prea îi place să vorbească cu ziariştii dar se sacrifică, îşi face meseria. Pe vremuri a fost reporter la TVR dar a renunţat pentru că nu îi place să facă compromisuri şi i s-a spus că este prea talentată şi că i-ar sta bine ca artistă de circ. E foarte fericită acum.
- Sunt atât de ocupată încât nici dacă aş fi fost actriţă la Hollywood nu m-aş fi uitat atâta la ceas. Dragule, toţi au poveşti interesante dar nu pot să vorbesc în numele lor, iar ei nu pot să vorbească cu tine pentru că eu mă ocup de presă. Scrie şi tu în general, despre artiştii de la circ, despre spectacol şi despre mine. Tot au apărut articole despre mine de m-am săturat. M-am săturat să fiu recunoscută pe stradă, am şi eu dreptul la intimitatea mea. Aseară am fost într-un restaurant cu taraf, şi când mâncam un cotlet a venit un lăutar la mine şi mi-a spus că mă recunoaşte din ziar.
Trebuie să recunoaştem că lăutarul are un spirit de observaţie foarte bun, deoarece a observat ce asemănări uluitoare există între poza din ziar, unde doamna coafată, îmbrăcată într-un costum paietat, e pe scenă, şi femeia de la masă, cu sos roşu pe bărbie.
Reporterul a dat din cap aprobator, şi i-a spus că da, are dreptul la intimitate, şi nu a fost deloc ipocrit. Chiar nu-l interesa viaţa prezentatoarei. El dorea să vorbească cu dresoarea de crocodili sau cu dresorul de tarantule, cel care fusese înţepat, sau cu pitica. Sau cu oricine de acolo care ar fi avut ceva interesant de spus, dacă se poate chiar senzaţional, şi care să răspundă rapid la întrebări, pentru că avea şi el treabă, fusese sunat să meargă la bere, pe o terasă. Însă în viaţă lucrurile nu stau aşa cum ne-am dori. Prezentatoarea i-a vorbit o jumătate de oră despre cât de talentată e ea, şi ce milă îi este de actorii de teatru.
- Eu nu am nimic cu săracii actori. Îşi câştigă şi ei o pâine interpretând nişte roluri, însă doar noi, artiştii circari stăm în faţa publicului aşa cum suntem.
Dresoarea de crocodili are un cap frumos, e blondă şi are trăsături ferme, însă din păcate trupul ei a depăşit cu mult greutatea crocodilului Dracula, ce are 90 de kilograme cu tot cu coadă. În urmă cu trei ani părea amazoană, iar acum seamănă mai mult cu o vikingă pe care nu e bine să o superi cu ceva. Sunt sigură că mulţi dintre tătici s-au temut de soarta crocodilului când ea l-a strâns în braţe. În schimb mămicile au fost mai atente la soţul dresoarei, cel cu tarantulele, care împiedica un şarpe boa să fugă de pe scenă.
