Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Omul vieţii tale / La mijlocul vieţii


Magda Cârneci

24.07.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Omul vieţii tale

Auzi o voce într-un magazin, întâlneşti fără să vrei o privire
te atinge până-n străfunduri, te uluieşte
şi brusc ştii că ai dat peste omul vieţii tale
omul demult aşteptat, mereu căutat
care ţi-a fost în fine trimis, când nu mai credeai că se poate
şi tocmai atunci eşti obosită peste măsură, nu te-ai machiat
părul nu ţi-e spălat, eşti numai în T-shirt şi blugi.
În zgomotul magazinului, rămâi nemişcată, încerci să gândeşti
o soluţie, priveşti pe furiş către omul acela
el caută un produs, e preocupat, nu te vede
dar tu ştii, e omul vieţii tale, simţi fără să înţelegi
intuieşti o transfigurare
ceva magnetic te leagă invizibil de el, te atrage
încerci să găseşti o apropiere, o cale, te prefaci că şi tu cauţi
produsul acela, dar deja omul vieţii tale a plecat mai departe,
tu îl urmezi
fără grai; nici nu i-ai văzut bine chipul
dar alura lui, chiar din spate, îţi indică că e omul vieţii tale
îl fixezi cu privirea, dar el nu simte nimic
şi oboseala ta e din ce în ce mai puternică
un fel de somn se lasă greu peste creier, caşti şi îţi vine
să te întinzi pe jos, un hău se deschide în tine,
el e omul vieţii tale şi nu ştie, nu simte
iar tu nu erai pregătită, erai adormită, nu mai sperai
privirea lui te-a atins până în străfunduri
ţi-a dat certitudinea aceea totală, absurdă
bucuria uriaşă este posibilă
perfecţiunea este posibilă
el e omul vieţii tale, omul îndelung aşteptat
inima strânsă te doare şi ai vrea să vorbeşti
nu găseşti cuvinte, totul pare ridicol
îl urmezi de la mică distanţă, îţi aminteşti brusc
de parabola celor cinci fecioare nebune
care au uitat să-l aştepte pe mire cu candela aprinsă, curată
când el a venit pe neaşteptate şi le-a frânt inima.
Acum ştii - şi cu pieptul în flăcări
dar mută ca o umbră cenuşie din lumea cealaltă
îl urmezi pe cel care se îndepărtează vertiginos
printre raioanele magazinului, fără să-i poţi striga, de departe,
eşti omul vieţii mele, eşti desăvârşirea mea
eşti dezmărginirea mea
te-am aşteptat cum am putut, m-am pregătit pe cât am putut
Am uitat. Mi-am reamintit. Am uitat.
Nu vreau să te mai ratez. Eşti gloria lumii.
Acum eşti aici. Vino!


La mijlocul vieţii

Primim uneori lovituri neaşteptate, năprasnice,
în această cursă ciudată, fără ieşire,
Când brusc cronometrul din buzunar, pocnind, se opreşte
şi vedem altfel, dar a l t f e l,
scaunul şi masa la care stăm muţi, copleşiţi.
Obiectele capătă încet o claritate fosforescentă,
un fel de înaltă cortină e trasă puţin deoparte,
dinaintea unei ceţi străvechi, o dureroasă tenebră.
Timpul stă, nimic nu mai curge.
Stăm. Aşteptăm.
Închişi ermetic într-un intens, viu prezent.
Ceva vibrează în preajmă, un fel de tensiune, o teamă.
Ca şi cum o măruntă apocalipsă, totuşi teribilă,
această viaţă a noastră
ne-ar putea cădea brusc în faţă
ca o apă tăioasă, o cascadă justiţiară.
Un film s-ar bloca într-un enorm aparat de proiecţie,
şi ne-am trezi dintr-odată în mijlocul clişeului,
înăuntrul secvenţei. În fluviul vast de imagini care e lumea.
Lumina iluziei s-a stins, s-a răcit.
Totul tace; înăuntru e vid; o linişte cosmică.
Mintea se întredeschide preţ de un fulger, o clipă puternică,
spre uitate misterii, nicicând bănuite.
Ceva greu din noi geme, se vaetă; cade într-un abis fără fund.
Altceva din noi se înalţă uşor către un sorb de lumină,
întrevăzându-şi uluit inocenţa.
Şi în noua limpezime a vederii interioare
zărim vag, ca un film mai subtil, o părere tremurătoare,
nişte zei maturi, aşezaţi la o masă, deasupra,
făcându-ne discret semn cu mâna,
zâmbind,
aşteptându-ne.

(în perioada 1 iunie 2015 - 30 septembrie 2015, curatorul acestei rubrici este poeta Ioana Ieronim)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • poezie
    Barbu Marian, 11.09.2015, 11:28

    Poezii foarte bune.

  • Aproape de cer
    George V. Precup, 30.07.2015, 23:21

    Poeme atinse de intuitia celeilalte dimensiuni, simple, nostalgice si adanci...Te scufunzi de multe ori intr'o apa si, dintr'o data vezi ce n'ai vazut, uimit, luminat, rezonand cum
    n'ai mai fost vreodata/sau, de mult.../ cu acel ceva ce ti'a scapat ochiului, sufletului, intregului. Si incep sa ies aburi din tine...Devenind mai mult decat femeie sau barbat. Altceva.

Spacer Spacer