"Simplele constatări ale unui cititor, într-o dimineaţă ploioasă"

Deşi mă aflu oarecum în afara fenomenului, constat o luptă acerbă în lumea literară. Generaţii, promoţii, curente, discipoli şi maeştri, toţi se străduiesc nu să cîştige un loc în biblioteca noastră de cititori, ci să-şi dea unuii altora la gioale, ca într-o partidă de fotbal din divizia D dîmboviţeană, unde totdeauna vor fi de plătit poliţe şi oase rupte de cu un an sau un deceniu înainte. Scriitori mai mari sau mai mici (strict fizic, uneori), mai talentaţi sau mai lipsiţi de har, mai publicaţi sau mai uitaţi prin sertarele editurilor, cu toţii se întrec într-o cursă fără noimă şi fără premiu. Arta (şi-mi place să cred că literatura e la mare preţuire printre arte) n-are însă nici o legătură cu întrecerea. Competiţia în artă nu există. Mai ales că e loc pentru toţi, pentru cele mai trăznită idei, la fel ca şi pentru cele mai riguroase. Nici măcar la fotbal, care e competiţie, chestiunile care ţin de arta jocului nu se contabilizează la “întreceri”, dar sunt singurele care se reţin peste ani. Mulţi probabil nu mai ştiu care a fost scorul sfertului de finală Argentina – Anglia, de la Mundialul mexican din 1986. Unii, însă, îşi aduc aminte de golul înscris de Maradona după ce a driblat cinci englezi, pe vreo şaizeci de metri.

Problema, la noi, e a oamenilor care încearcă să facă literatură. Şi, mi se pare, s-a transformat într-o problemă economică dar şi una de supravieţuire. Ştiu un “om de litere” care crede că desfiinţând cîţi mai mulţi confraţi ai săi, şansele ca un manuscris să-i fie acceptat de edituri cresc. E ca la admiterea în facultate: în loc de zece pe loc, rămîn doar trei. Deşi are ceva talent (o spun ca simplu cititor, uneori îmi place ce scrie) nu ştie cum să-l utilizeze, îndreptîndu-şi-l în polemici nu doar plictisitoare, ci şi generatoare de duşmani. Şi ca scriitor, în România de azi, nu de duşmani în breaslă ai nevoie, dacă visul tău e să te vezi într-o zi publicat. Mai mult, amicul ăsta al meu mai greşeşte măsurînd talentul în număr de titluri apărute, în număr de exemplare vândute, în număr de premii achiziţionate la fel de fel de concursuri literare. În principiu nu cred în concursurile scriitoriceşti. E aşa de intimă legătura dintre scriitor, scriitură şi cititor şi asta duce la un aşa de mare subiectivism, încât relativitatea premiilor literare naşte îndoieli asupra lor. La noi cu atît mai mult, simpatiile sau antipatiile putînd marca decisiv destinul unui scriitor. Luptele intestine în lumea literară românească nu fac doar ca ea, văzută din afară, să pară o cloacă, dar duc la excluderea unor potenţiali tineri talentaţi. Problema e că se promovează din ce în ce mai mult persoana şi nu scriitura. Dacă ai norocul să cunoşti pe cineva, acolo unde trebuie, se găsesc şi bani de editat cartea, şi cîţiva critici gata să te laude, contează mai puţin valoarea scrisului. Sau, dacă, dimpotrivă, n-ai crescut lîngă cine trebuie, ai alte păreri decît ale unuia cu influenţă, susţii alt curent, eşti ras. Desfiinţat, mazilit, ars în piaţa publică şi ignorat.

Afară plouă şi mă gîndesc că poate exagerez, de la vremea asta, când ar trebui să numeri bani şi să iubeşti femei prin aşternuturi calde, ce îndeamnă la moleşală. Şi mai mă gîndesc, cum naiba oameni care se presupune sunt tobă de cultură devin mici pentru interese majore: glorie literară!? Chiar există o astfel de glorie?