Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Revelion sub turnul Eiffel


Andreea Sepi

29.06.2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Până să picaţi în extaz, în fund sau pe spate, daţi-mi voie să vă spun că Parisul a fost impresionant, dar şi aglomerat şi cam neromantic de murdar.:-)

Vedeţi, există Paris şi Paris. Există Parisul vizitat cu copii; Parisul îndrăgostiţilor; Parisul celor culţi şi Parisul pentru to(n)ţi; Parisul vârstnicilor şi Parisul celor "hip" şi "chic".

Şi mai există toate astea îngrămădite într-o şedere spontană de 24 de ore.

Căci în vreme ce Mama Natură turna nemiloase cantităţi de zăpadă asupra Germaniei, noi am ales să ne sustragem şoselelor ei alunecoase şi să purcedem mai degrabă la un marş forţat şi stoic de-a lungul Senei tulburi şi a unor grandioase palate nisipii, într-o încercare de a bifa toate căsuţele obligatorii ale Parisului: Notre Dame, Pont Neuf, Luvru, Jardin de Tuileries, Place de la Concorde, Grand Palais, Quai d'Orsay, şi - asemeni proverbialei cireşe de pe tort - La Tour Eiffel.


Călătorie cu barca spre Catedrala Notre Dame

Fermecaţi de vitralii minunate la Notre Dame


Un loc de rugăciune încă din secolul XII

Era cât pe ce să ajungem şi la Sacré Coeur, dar după o experienţă cam angoasantă petrecută după căderea întunericului la ieşirea din Montmartre a unei staţii de metrou, am renunţat şi ne-am luat elegant tălpăşiţa. (La doar câteva zile de la plecarea noastră, avea să aibă loc la Paris atacul contra Charlie Hebdo. Privind în urmă, îmi dau seama că Parisul mă înspăimântase puţin chiar de atunci.)

Ah, da, minunatul metrou parizian. Cu galeriile sale înguste, pereţii săi rotunjiţi şi infiltraţi de igrasie, sărmanii fără adăpost şi petrecăreţii săi gălăgioşi. După cum se exprimase cineva pe un forum, un metrou pe care te poţi bizui, dar care-i cam la fel de fermecător ca puşcăria locală.:-)

Da, Parisul ne aştepta cu soare. (Verificasem asta înainte de a ne înhăma la 11 ore de condus maşina prin viscole orbitoare şi rafale pufoase de zăpadă cu fulgul cât palma.) Dar chiar şi în condiţiile astea, să vizitezi Parisul în 24 de ore e o nechibzuinţă.

Te izbeşti de imensitatea absolut stranie a Luvrului, cu faţadele sale înţesate de statui ale marilor gânditori şi cu piramidele sale de sticlă, şi cu colecţiile sale egiptene şi romane şi cu grădinile sale pline de sculpturi şi de soare. Palate interminabile pline de bogăţii şi "haute culture" unde întorci capul.

Luvru - piramidele de sticlă
Păşind pe apă - Luvrul iluziilor optice
Turnul Eiffel prin ochii unui pescăruş
Iarnă şi totuşi atât de verde - Grădina Tuileries

Mai ai apoi Obeliscul şi Champs Elysées şi Arcul de Triumf, atât de ispititor de aproape în aparenţă şi totuşi atât de intangibil de îndepărtat (am tocit o pereche de bocanci).

Obelisc cu roată de distracţii şi sculptură înaripată - Place de la Concorde

Vin apoi la rând podul Alexandre al III-lea şi semeţia seacă, solidă, aproape lipsită de viaţă a lui Quay d'Orsay iarna.

Şi desigur, dincolo de toate acestea, farul care ne-a călăuzit pe tot parcursul acestei microvacanţe. Acea subtilă broderie metalică, acea panglică fină de fier înnodată spre cer, deopotrivă fragilă şi viguroasă, care se ridică asupra tuturor celorlalte atracţii din capitala Franţei: turnul Eiffel.

Podul Alexandre III cu tinere perechi, cer azuriu de decembrie şi turn Eiffel

Pentru că, vedeţi voi, mai există şi Parisul inginerilor.

Da. Mai există şi uluirea, zăpăceala, falca atârnând a admiraţie în faţa acestei realizări tehnologice finalizate acum 125 de ani şi destinată să dureze doar 20. Viziunea arhitecturală, dibăcia inginerească. Frumuseţea care-ţi accelerează pulsul.

Nu crezusem niciodată că nişte bare de fier pot fi atât de fluide, atât de desăvârşite estetic, atât de aerisite.

Această structură de 310 metri înălţime a fost construită folosind numai 7.300 de tone de fier. Dacă cineva l-ar topi, tot fierul turnului abia ar ajunge pentru a umple baza sa, de 125x125 m, până la o grosime de doar 6,25 cm.

Firma de arhitectură a lui Eiffel a produs 18.000 de schiţe iar piesele au fost turnate una câte una şi apoi livrate la faţa locului în bare de câte 5 m cu instrucţiuni exacte. Un soi de IKEA "avant la lettre", dacă vreţi.

A fost nevoie de un total de 2,5 milioane de nituri pentru a îmbina şi fixa construcţia. Iar în vârful ei trona nici mai mult nici mai puţin decât apartamentul "penthouse" al D-lui Eiffel însuşi.

Turnul Eiffel - broderie complexă din fier

Emoţia urcuşului cu cabina pe piciorul nordic al turnului după două ore de coadă rămâne, pentru mine, inegalabilă. În fiecare an, 7 milioane de oameni se suie în turnul Eiffel în căutarea acelei senzaţii.

Senzaţia de a te afla suspendat atât de sus, cu atât de puţin material sub picioare, de a admira bijuteriile urbane ale Parisului risipite până la orizont şi Sena şerpuitoare în apus. Am trăit toate astea în timpul unei ore albastre bătute de vânt, în 31 decembrie 2014 (la primul nivel al turnului există şi un patinoar!) şi ne-a încununat scurta călătorie aşa cum îţi încununează un delicios desert franţuzesc masa de cinci stele.

Vedere la apus de la nivelul 2 al turnului Eiffel

Pur şi simplu trebuia să revenim la miezul nopţii. Trebuia să-l vedem sclipind ca un diamant în montura sa de aur, luminat de mii de beculeţe intermitente. Pur şi simplu trebuia.

S-a aprins! - ora zero, 1 ianuarie 2015 (copyright lights by Pierre Bideau - SETE)

Deşi marea petrecere oficială, cu artificii glorioase, n-a mai avut loc anul acesta (dificultăţi financiare, probabil), nu cred că există multe moduri mai interesante de a întâmpina Anul Nou decât să-ţi scrânteşti gâtul admirând minunea arhitectonică şi inginerească din capitala Franţei într-o gloată internaţională de localnici şi turişti.

An nou fericit 2015! (copyright lights by Pierre Bideau - SETE)

Da, suntem dispuşi să-i trecem Parisului cu vederea şi interminabilele răhăţele de câini, şi flegmele de pe trotuar, şi mirosul de urină din colţuri, şi să încercăm din nou altcândva. Abia aştept să mă înzăpezesc la Luvru.;-)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer